|
Acasa » AGENDA MEDICALA » INDOMETACIN
INDOMETACIN
Indometacin
Indometacinum
Prezentare farmaceutica: Capsule continând indometacina 25 mg (flac. cu 25 buc); supozitoare continând indometacina 50 mg (cutie cu 6 buc); unguent continând indometacina 4 mg, dimetilsulfoxid 6 g, excipint ad 100 g (tub cu 35 g).
Actiune terapeutica: Antireumatic, antiinflamator nesteroidian foarte activ; analgezic si antipiretic. Indicatii: Poliartrita reumatoida, coxartroza si alte forme de reumatism articular sau extraarticular cu inflamatie si dureri marcate; criza de guta. Unguentul se foloseste în inflamatii si dureri de natura reumatismala, traumatica (contuzii, entorse, bursite, tcndinite, clacaj muscular la sportivi) sau circulatorie (tromboze varicoase, sechele flebitice, degeraturi).
Mod de administrare: Oral, initial o capsula (25 mg) de 2-3 ori/zi (dupa mese), la nevoie se creste treptat pâna la cel mult 8 capsule/zi; rectal, 1 supozitor (50 mg) dimineata si seara, la nevoie 2 supozitoare de 2 ori/zi. Unguentul se aplica local, pe piele de 2-3 ori/zi.
Reactii adverse: Relativ frecvent cefalee, ameteli (la începutul tratamentului), anorexie, greata, voma, dureri abdominale, diaree (uneori chiar la doze mici), ulceratii ale mucoasei gastro-intestinale (posibil hemoragii), iritatie rectala (supozitoarele); uneori reactii alergice: crize astmatice, urticarie, eruptii cutanate, edem angioneurotic; rareori tulburari de vedere prin depozite corneene, lezarea retinei (la administrarea îndelungata), hepatita toxica si icter, nefrita interstitiala, sindrom nefrotic, reactii anafilactoide severe cu asfixie sau colaps, anemie aplastica, anemie hemolitica, agranulocitoza, leucopenie, trombocitopenie, tinitus, surditate, somnolenta, confuzie mintala, stare depresiva, chiar tulburari psihotice, convulsii, nevrita periferica, edeme, hipertensiune, hematurie, alopecie, eritem nodos. Reactiile adverse sunt relativ rare la dozele mici (50-150 mg/zi), dar frecvente (35%) la dozele mari, impunând administrarea sub supravegherea medicala si deseori (20%) oprirea medicatiei.
Contraindicatii: Leziuni ulcerative gastro-intestinale (ulcer gastro-duodenal, colita ulceroasa, enterita regionala), alergie sau intoleranta la indometacina, alte inflamatorii nesteroidiene, salicilati; se va evita în timpul sarcinii, alaptarii si la copiii sub 14 ani; se evita sau prudenta si doze mici la batrâni; prudenta în insuficienta renala si hepatica, insuficienta cardiaca, hipertensiunea arteriala, la bolnavii cu tulburari de coagulare, la psihotici, epileptici, parkinsonieni si în prezenta infectiilor. Supozitoarele sunt contraindicate în caz de proctita sau antecedente de proctita si de sângerari rectale recente. Unguentul nu se aplica pe pielea lezata si pe mucoase. Indometacina nu se asociaza cu acidul acetilsalicilic (risc mare de hemoragii digestive) si cu triamterenul (risc de insuficienta renala acuta); prudenta în asocierea cu anticoagulante (risc de hemoragii), diferite diuretice antialdosteronice (retinere de potasiu crescuta), litiu (creste litemia cu risc toxic); indometacina poate micsora efectul diureticelor si antihipertensivelor (prin retinere de sare si apa); probenecidul întârzie eliminarea indometacinei.
Sinonime: Indocid, Indocin, Indocollyre, Metindol.
|
|