|
Acasa » CARTE DE BUCATE » FRIPTURA DE PORC LA CUPTOR
FRIPTURA DE PORC LA CUPTOR
Friptura de porc la cuptor
Compozitie pentru 10 portii: carne de porc calitate superioara —1 kg, ulei —100 ml, ceapa — 200 g, morcovi —100 g, telina radacina — 100 g, vin alb — 100 ml, supa de oase —100 ml, sos tomat —500 g, macaroane — 500 g, unt — 100 g, cascaval —100 g, piper macinat — 1 g, sare — 30 g.
Zarzavaturile se curata si se taie în felii. Carnea, curatata de pielite si spalata, se taie în bucati mari, apoi se sareaza. Macaroanele se fierb în apa clocotita cu sare, 10—15 minute, se spala sub jet de apa fierbinte si, apoi, rece. Cascavalul curatat de coaja se rade.
Carnea se pune într-o tava cu ulei si supa. Tava se introduce în cuptor; în timpul frigerii, carnea se stropeste cu sosul format. Cand carnea este fripta pe jumatate, se adauga legumele, iar spre sfarsit, piperul. Sosul rezultat se paseaza. Friptura se portioneaza, se adauga sosul tomat, sosul format si vinul. Se fierb 10—15 minute si se pastreaza la cald.
Macaroanele se soteaza în unt.
Friptura se serveste calda, cu sos tomat, garnitura de macaroane si cascaval ras deasupra.
|
|