|
Acasa » DIVERSE » ASCARIS LUMBRICOIDES, ASCARIDIOZA, TRATAMENT
ASCARIS LUMBRICOIDES, ASCARIDIOZA, TRATAMENT
Ascaris lumbricoides - Ascaridioza
Poarta si numele popular de "limbric".
Morfobiologie.
Este un vierme cilindric mare, cu coloratie alb-galbuie, uneori usor roscata. Este subtiat spre ambele capete. Extremitatea anterioara, la capatul careia se deschide orificiul bucal, este cea mai atenuata. Extremitatea posterioara este mai obtuza.
Ca la toti nematozii, sexele sunt separate. Exista ascarizi masculi si ascarizi femele.
Femela e cea mai mare. Masoara în general 20-25 cm lungime si 5—7 mm grosime. Dar exista si exemplare cu mult mai mari putand ajunge în lungime pana la 40 cm. Ambele sale capete sunt drepte.
Masculul este mai scurt si mai subtire. Nu depaseste în lungime 12-17 cm. Extremitatea sa posterioara e rasucita într-o carja caracteristica.
Aparatul digestiv al ascaridului începe printr-un orificiu bucal, prevazut cu 3 buze dintate pe margine, cu care se poate prinde solid de mucoasa intestinala si se termina cu un orificiu anal care se deschide transversal, foarte aproape de capatul posterior al viermelui (subterminal ventral). La mascul în acelasi orificiu se des chide si tubul digestiv, si vezicula seminala si de aceea acest orificiu a capatat numele de orificiu cloacal.
Aparatul reproducator femel se deschide printr-un orificiu vulvar situat la unirea treimii anterioare a corpului cu cele doua treimi posterioare. El serveste atat pentru aculpare cat si pentru eliminarea oualor.
Cavitatea generala a corpului este plina cu un lichid, numit "lichidul perienteric", care înconjoara aparatele digestiv si reproducator. Lichidul perienteric este foarte iritant, fapt de care îsi dau foarte bine seama acei care manipuleaza ascarizi si care îi diseca, în special daca au avut nesansa ca în momentul deschiderii cavitatii generale sâ fie stropiti în ochi cu acest lichid. Dar si fara de o atare nesansa, multor cercetatori care diseca ascarizi încep a le lacrima ochii datorita produselor volatile care se degaja din lichidul perienteric si care patrund nu numai la conjunctiva oculara, dar si in aparatul respirator si produc manifestari iritctive serioase: tuse, stranut, urticarie, cefalee. Pielea de pe buricele degetelor se zbarceste în contact direct cu aceste substante iritante. Unele persoane sunt asa de sensibile la substantele volatile care se degaja din lichidul perienteric al ascaridului, încat le îmbolnaveste chiar si simpla trecere printr-o camera de laborator în care au fost disecati ascarizi.
Evolutie.
Dupa Vasilikova, femela de ascarid depune 240 000 de oua in 24 de ore.
Oul este ovalar. Masoara 60-70 microni pe 40-60 microni. Este prevazut cu doua învelisuri: unul extern, albuminos si mamelonat (foarte caracteristic), si unul intern, chitinos, gros, alcatuit din mai multe paturi concentrice suprapuse. Are o culoare galben-bruna pe care a împrumutat-o de la materiile fecale în mijlocul carora se gaseste. Nu este embrionat in momentul eliminarii si deci nu este infectant. Devine infectant mult mai tarziu, în mediul extern, dupa ce înauntrul sau s-a format larva de gradul 2.
La purtatorii de ascarizi, care nu gazduiesc decat exclusiv ascarizi-femele, se vor gasi în materiile fecale oua nefecundate, care nu pot deveni infectioase. Ele se deosebesc de ouale fecundate prin aceea ca au contur mai neregulat, cu mamelonajul albuminos foarte dezvoltat si o coaja chitinoasa foarte subtire. In plus, sunt si mai alungite putand ajunge la 80 de microni. Sunt pline în întregime de continut, pe cnd la ouale fecundate exista în partea anterioara si posterioara un spatiu liber între continutul sferic si coaja învelitoare ovalara.
In ouale fecundate embrionul se formeaza în mediul extern într-un timp mai mult sau mai putin îndelungat, în functie de temperatura si umezeala mediului ambiant. In tara noastra, în zilele de vara, pe pamantul umed, evolueaza în 20—30 de zile pana la stadiul de larva.
Larva care se formeaza în ou este alungita, vermiforma si masoara 250 microni. Ea naparleste în interiorul oului si ramane înca îmbracata în camasa de naparlire. Devine astfel larva de gradul 2, care e infectanta.
Cand un asemenea ou cu larva infectanta este introdus în tubul digestiv al omului, coaja oului se ramoleste sub actiunea sucurilor stomacal si duodenal iar larva infectanta reuseste sa se elibereze. Ajutandu-se cu pintenul cefalic, ea va strabate peretele intestinal si, patrunzand în circulatia portala, va ajunge în ficat. Aici ramane circa 4 zile, interval în cursul caruia continua sâ creasca. Poate ajunge la 400 microni. Dupa scurtul stagiu în ficat, larva ajunge prin venele suprahepatice în vena cava, apoi în mica circulatie si, ajunsa in plamani, se opreste în capilarele alveolelor pulmonare, unde face un al doilea stagiu de 5-7 zile. Intre timp ea continua sa creasca pana la lungimea de 1 mm sau si mai mult.
Larva perforeaza acum peretele alveolei pulmonare si se introduce în lumenul acesteia, de unde, antrenata de cili vibratili care captusesc arborele respirator, este ridicata tot mai sus prin bronhii, în trahee, de aici în laringe si ajunge astfel pana în fundul gatului. Acum ea poate fi expulzata odata cu sputa. Dar de cele mai multe ori e înghitita luand drumul: faringe, esofag, stomac si intestin.
In intestin continua sa creasca, neparlind de cateva ori si devine vierme adult (mascul sau femela). Cele doua sexe se aculpeaza si femela începe sa depuna oua. Din momentul introducerii sale sub forma de ou infectant pna la dezvoltarea completa si eliminarea de noi oua trec aproximativ doua luni si jumatate (Podiapolskaia).
Asadar, larvele de ascarid desi ajunse în intestinul subtire, unde se va dezvolta si va trai viermele adult, parasesc pentru catva timp intestinul si executa un circuit migrator periintestinal, care trece prin ficat si plamani pentru a se reantoarce în intestin. Aceasta migratie, obligatorie, poarta numele de "ciclu perienteric" sau "parenteral". Aceasta înseamna ca toti aceia care gazduiesc în intestin ascarizii adulti, i-au avut ceva mai înainte în stare larvara în ficat si plamani.
Trecerea larvelor prin plamani se întovaraseste de fenomene patologice cu atat mai importante cu cat numarul lor este mai mare. Se poate produce o congestie puternica, o adevarata "pneumonie" verminoasa, uneori foarte grava sau chiar mortala (daca numarul larvelor este excesiv). Cu cat larvele sunt mai putin numeroase, fenomenele congestive pulmonare sunt mai usoare.
Rolul patogen al ascarizilor din cavitatea intestinala.
Ascarizii exercita un rol spoliator, iritativ, traumatic si toxic.
Rolul spoliator decurge din însasi hranirea lor, care se face pe socoteala gazdei. Ei se hranesc în mod obisnuit cu chim intestinal si în mod exceptional cu sange, pe care îl culeg din traumatismele pe care le pot provoca. Faptul ca se hranesc cu continut intestinal apare limpede în timpul radiografiilor abdominale. Astfel, cand intestinul se umple cu substanta de contrast, ascarizii apar ca dungi luminoase pe fond întunecat. Dupa ce intestinul se goleste de substanta de contrast, ei apar ca dungi întunecate datorite acestei substante care continua sa ramana catva timp în propriul lor intestin.
Dar pe langa spolierea directa de elemente nutritive pe care le deviaza spre propriul lor intestin, ascarizii exercita si un rol spoliator indirect, pentru ca provoaca prin toxinele lor o stanjenire a activitatii fermentilor digestivi si prin aceasta o maldigestie si o malnutritie.
Actiunea toxica a ascarizilor poate determina si fenomene nervoase impresionante, uneori chiar crize epileptiforme, convulsii, miscari coreice, meningism sau tulburari ale vederii si ale auzului, de asemenea — insomnie, cefalee, scaderea memoriei, prurit (mancarime) nazal si anal.
Rolul iritativ îl exercita prin miscarile vii pe care le fac pentru a se mentine în intestin, unde trebuie sa lupte contra miscarilor peristaltice intestinale, care tind sa-i elimine. Mobilitatea ascarizilor in intestinul gazdei poate avea si alte consecinte, mult mai grave, de ordin mecanic. Se citeaza înnodarea într-un ghem a mai multor exemplare si consecutiv, ocluzie intestinala, care duce la operatie chirurgicala. Intr-un caz petrecut la unul din spitalele din Iasi, un singur ascarid de o marime neobisnuita a determinat, în urma unei întoarceri bruste, rasucirea unei anse intestinale si, prin aceasta, ocluzie intestinala.
Cand ascarizii se prind cu cele 3 buze chitinoase dintate de mucoasa intestinala, pot determina leziuni traumatice serioase. J. Guiart a prezentat o fotografie foarte demonstrativa obtinuta la disectia unui delfin parazitat cu un ascarid foarte asemanator morfologic cu Ascaris lumbricoides. Se vede bine pe fotografie urma adnca lasata pe mucoasa de cele 3 buze dintate.
Fiind viermi foarte mobili, au tendinta de a parasi intestinul, de a se insinua printre suturile chirurgicale si de a trece în cavitatea peritoneala. De aceea, în afara de urgente extreme, nici nu se fac operatii chirurgicale pe intestin înainte de a ne convinge prin analize coproparazitologice de absenta ascariziior si de eliminarea lor, în cazul cand erau prezenti. Ei pot patrunde si în apendice, determinand dureri violente si o apendicita la început de ordin mecanic, iar mai tarziu complicata cu microbi care, între timp, se dezvolta si continua procesul apendicular chiar si dupa ce ascaridul a parasit apendicele.
Tendinta ascarizilor de a-si modifica habitatul, de a rataci, e cunoscuta sub numele de "eratism". Ea poate duce uneori la consecinte deosebit de grave. Ascarizii iritati de cauze neprecizate capata deodata aceasta tendinta ratacitoare. Atunci cand ei o pornesc in jos — prin intestinul gros si rect — se vor elimina cu fecalele. E o terminare fericita. Cand însa migreaza în directie contrara, în sus, ei pot ajunge prin canalul coledoc în ficat sau pot ajunge prin esofag, faringe, laringe si trahee în plamani, provocand leziuni dintre cele mai grave, chiar mortale. S-au descris destul de numeroase asemenea cazuri. De aceea acest parazit trebuie considerat ca fiind cel mai periculos. In consecinta, tratamentul ascaridiozei se impune cu urgenta ori de cate ori se constata prezenta lui.
Diagnosticul prezentei de ascarizi intestinali se pune cu usurinta prin analiza coproparazitologica.
Tratamentul.
Pentru tratamentul ascaridiozei avem azi medicamente noi, care au înlocuit vechiul tratament clasic cu Santonina. In afara de derivatii de piperazina (hidrat si adipat), cunoscuti la noi sub numele farmaceutic de "Nematocton", exista azi si alte medicamente care dau rezultate excelente cum sunt Levamizolul, Pamoatul de pirantel si Mebendazolul.
Atunci cand o persoana gazduieste mai multe specii de paraziti, tratamentul trebuie totdeauna început cu ascaridioza. Aceasta pentru ca, pe de o parte, tratamentul ascaridiozei impune urgenta, pe de alta parte, pentru ca unele substante antihelmintice utilizabile contra altor specii de paraziti ar putea exercita un efect iritant asupra ascarizilor si dezlantui astfel erotismul lor.
Epidemiologie si profilaxie.
Dupa cum s-a aratat, oul de ascarid nu este embrionat în momentul depunerii. Pentru a se embriona, el are nevoie de un interval de timp de 20-30 de zile, în mediul extern. Rezulta ca ascaridioza nu este o boala cu contagiune directa. Copiii nu se infecteaza unul de la altul, ci toti capata infestarea prin oua de ascarizi embrionate, dupa o sedere a acestor oua în mediul extern. Infestarea se face prin intermediul apei, pamantului, a fructelor si zarzavaturilor poluate cu oua de ascarizi embrionate.
Tratament: Nematocton, Pamoat de pirantel, Levamizol, Mebendazol.
|
|
