|
Acasa » DIVERSE » AUTOIMUNITATE, BOLI AUTOIMUNE, CAUZE, TRATAMENT
AUTOIMUNITATE, BOLI AUTOIMUNE, CAUZE, TRATAMENT
Autoimunitate, boli autoimune
Daca apararea organismului la diferite infectii (virale, microbiene, parazitare) este un proces imun cunoscut, exista din nefericire situatii patologice în care structurile proprii nu mai sunt recunoscute imunologic, iar drept consecinta încep sa apara auto-anticorpii îndreptati împotriva lor.
Autoimunitatea poate fi definita ca o reactie imuna însotita de aparitia autoanticorpilor si/sau a unei hipersensibilitati celulare îndreptata împotriva antigenelor proprii unui organism.
Pentru diagnosticul unei boli autoimune exista argumente directe si indirecte. Din grupul primelor fac parte prezenta autoanticorpilor specifici organului afectat si alte anomalii autoimune, iar din randul celor indirecte hipergamaglobulinemia (cresterea în ser a concentratiei imunoglobulinelor serice), complementul seric scazut valoric, terenul ereditar si eficacitatea tratamentelor imunosupresoare.
Nu intentionam sa facem o clasificare însotita de o expunere exhaustiva a tuturor bolilor autoimune, ci ne vom margini a le mentiona pe cele care se întalnesc în mod frecvent în patologia autoimuna curenta.
Bolile cu antigene încrucisate se încadreaza în patologia autoimuna. De exemplu aproprierea antigenica între unii constituenti ai streptococului si unele antigene cardiace sau renale, prezente în structura celor doua organe, poate explica leziunile prezente la nivelul inimii si rinichilor în reumatismul poliarticular acut Bouillaud si în glomerulonefritele secundare infectiilor de focar streptococice.
Bolile de colagen (lupusul eritematos diseminat, poliartrita reumatoida, sindromul Sjogren, dermatomiozita, poliarterita nodoasa) reprezinta prototipul clasic al bolilor autoimune.
O alta afectiune deosebit de grava, miastenia, care evolueaza cu topirea masei musculare, prezinta, de asemenea, si unele perturbari imunologioe, dintre care mentionam anticorpii antimuschi (de fapt autoanticorpii), fenomen explicat prin existenta unui timon (tumora timica) însotit de hiperplazia centrilor germinativi.
Extirparea chirurgicala sau prin alte metode a timomului amelioreaza sindromul muscular patologic.
Autoanticorpii mai pot fi prezenti ca epifenomen, în infarctul miocardic (anticorpi, antimiocard) si în hepatitele acute virale (anticorpi antificat).
Sunt cunoscute de asemenea în unele afectiuni de tipul anemiei pernicioase Biermer si a bolii Addison (a glandelor suprarenale), unele "participari" imunologice implicate în etio-patogenia lor.
In mecanismul aparitiei autoimunitatii sunt descrise doua aspecte; prezenta autoantigenelor si dereglarea sistemului imun.
In timpul vietii fetale propriile antigene, specifice individului, induc o toleranta imuna fata de ele, fiind reprimate orice reactii (tendinte) ale sistemului limfatic destinate eliminarii lor. Daca ulterior aceste antigene "strunite" imunologic vor intra, datorita unor factori externi sau interni organismului, în circulatie, vor deveni autoantigene si vor induce o reactie autoimuna caracterizata prin aparitia autoanticorpilor.
Dereglarea sistemului imun a fost explicata prin teoria selectiei clonale a lui Burnet si pierderea functiei supresive a celulelor (limfocitelor) "T" fata de limfocitele "B".
In cursul diferentierii embrionare apar clone limfocitare (celule cap de serie sau de "familie" limfocitara) capabile sa reactioneze cu toate tipurile de antigene din organism. Antigenele proprii individului reprima (neutralizeaza) clonele corespunzatoare lor numite din acest motiv "clone interzise". Reaparitia (reactivarea) acestor clone "interzise" datorita unor factori favorizanti (genetici, virali, medieamentosi) este legata de aparitia reactiilor autoimune.
Mentionam totodata si pierderea functiei supresive (de inhibare, exercitata de limfocitele T (în special cele supresoare "s") asupra limfocitelor B sintetizatoare de anticorpi, în consecinta, vor apare o producere exagerata (anarhica) de anticorpi, (inclusiv de autoanticorpi) si reactiile antigen-anticorpi specifice proceselor imunopatologice.
Tratamentul autoimunitatii se refera la întreruperea procesului de sinteza a autoanticorpilor, deci a reactiilor antigen-anticorp, raspunzatoare pentru manifestarile patologice amintite. Preparatele medicamentoase de corticosteroizi (hidrocortizon, prednison, supercortizol, superprednol, depomedrol, kenalog sau volon, triamcinolon) sunt utilizate în mod curent.
Ciclofosfamida, endoxanul, imuranul, azatioprina poseda si actiuni imunosupresoare. Antimalaricele de sinteza (clorochin, hidroclorochin, plaquenil) au indicatii terapeutice în tratamentul unor boli autoimune.
Acest tratament va fi însotit de o supraveghere medicala permanenta si efectuarea unor analize de laborator hematologic si imunologic (unele din medicamentele mentionate au efecte secundare), precum si de un regim dietetic hiposodat.
|
|
