|
Acasa » DIVERSE » CASTELUL BRAN, ISTORIE, TURISM, CASTELUL DRACULA
CASTELUL BRAN, ISTORIE, TURISM, CASTELUL DRACULA
Castelul Bran, Castelul din trecatoare
In casa presupusului Dracula, domn, fiu, nepot, stranepot si parinte de domn, barbat curajos si iubitor de tara, intram în tacere. Ni se spune ca cetatea este aidoma aceluia prin care îsi flutura mantia tivita cu hermina, El. Postul de aparare, care închidea trecatoarea spre Tara Româneasca, sa ruinat. La fel si oficiul vamal închis între zidurile sale. Numai castelul a ramas. Asezat pe varful stancii calcaroase edificiul are ceva din forma neregulata a reliefului înconjurator. Si puternic donjon cu crenele.
Vizitatorii se fotografiaza pretutindeni. De preferinta, în ungherele cele mai întunecate sau sub portretele domnitorilor care au locuit aici. Fiindca Dracula, invizibil vampir, îi urmareste stand gata-gata sa se repeada. Si lor le place jocul acesta cu spaima pe care l-a propus în cartea sa englezul Bram Stoker.
La picioarele castelului, în dreapta stancii, îsi întind, însa, gospodareste curtile, toate tipurile de case din zona Branului. Case cu tarnat si polatra, cu bucatarii de vara si cotete, cu croznii si hodai. Si în fata lor, personajul lui Bram Stoker din care s-au inspirat filmele americane cu vampiri si domnite rapite, se sfarama ca si cand n-ar fi fost vreodata. Copiii nu mai cauta pe treptele castelului petele de sange, iar parintii lor uita ca pe scara din spatele camerei garzilor erau tarati prizonieri de seama. Admira portelanurile, argintaria, stilurile mobilelor si-si dau seama ca alaturi de o casa taraneasca bogata nu se putea înalta decît un castel frumos.
Si totusi...
Cand pasesti pragul trecatoarei Bran, ai senzatia ca patrunzi într-o fortareata, în fata careia asaltul campiei se opreste cu sfiala. Masa enorma de stanca îti pare mormantul unui ev secret, desi destinul ei cuprinde aproape întreaga istorie a tarii acesteia.
Pe la capatul dinspre Tara Româneasca, numit Podul Dambovicioarei, au trecut romanii. Tabula Peutingeriana descrie un drum care mergea de la Dunare spre rasarit, prin Muntenia, pana la trecatoare si dincolo, spre inima Daciei. Mai tarziu, acest drum ocrotit de munte le-a servit popoarelor migratoare care se indreptau spre centrul Europei trecand prin Transilvania. Prin secolul al XIII-lea, dupa patrunderea maghiarilor în Transilvania, trecatoarea, devenita drum strategic, militar, a fost închisa. Tot atunci, li s-a acordat, de catre regii unguri, cavalerilor teutoni, dreptul de a ridica cetati de lemn si a zidi case pentru ei si familiile lor "..... si atunci - scrie cronicarul Ioan de Tarnava -regele Ludovic cel Mare a ridicat acolo Cetatea Severinului si dupa cativaanga hotarele Tarii Românesti si înzestrand-o cu oaste bine înarmata, cu briganti si palistari englezi a tinut pe seama sa paza cetatii". Desi era primejdie mare din partea turcilor, Ludovic cel Mare îsi rezerva dreptul de a numi comitii, juzii si castelanii dintre „ungurii, teutonii sau orice alta natie... pe care vom fi voit si vom fi ales, care îi vom lasa în libertatile si obiceiurile lor". Atunci se muta vama de la Rucar la Bran, atunci cîstiga un nemasurat prestigiu în toata Europa negustorii brasoveni, atunci devine Branul „Caput bonorum" atunci "... calaretul care trece pe la Bran (sa dea) tribut, pedestrul, un ban, iar cei ce trec cu peste, de la un car, un peste pentru ce va fi pe deasupra, sa nu dea nimica", scriau gramaticii lui Mircea cel Batrîn, la 6 august 1413. „...pîrcalabii de la cetatea Branului, prada oamenii domniei mele", se plîngea, cîtiva ani mai tîrziu, Dan al Doilea, domnitorul Tarii Românesti, pîrgarilor din Brasov. „Si nu de mult mi-ati trimis o vorba buna - scria Radu cel Mare judetului si celor doisprezece pîrgari din Brasov în stapînirea carora se afla trecatoarea pe la sfîrsitul secolului al XV-lea - cum înaltimea sa, domnul meu, Craiul, v-a dat Branul. Ne-a parut bine de asta, dar ar fi fost mai bine sa-1 fi avut voievodul Ardealului decît voi, caci..." O scrisoare din 11 ianuarie 1782, adresata preacinstitului magistrat al slobodei cetati a Brasovului si a toata Tara Barsei de catre plecatii si supusii robi, toti colibasi, din sus de Bran spune: "... suntem saraci si lipsiti, si multe nacazuri pe capul nostru si cum locuri de semanatura nu avem, ca sa ne putem încurca viata noastra ticaloasa si sa cumparam bucate, ce sunt trebuitoare pentru hrana vietii noastre, la saracii nostri copii, si ducem de la case ceva legume, de facem schimb de bucate, adica cucuruz, si altceva de mancare pentru hrana vietii noastre si pentru cele ce ducem la vanzare, orice va fi, platim vama, iarna pentru bucatele ce le aducem hrana caselor noastre ne rugam umili marimilor voastre ca sa ne ia domnul vames vama".
...Patimile s-au potolit. Trecatoarea este astazi un loc pasnic. Stancile, defrisate secole de-a randul pentru a face camp liber luptelor, sunt acum împadurite. Brazii îsi ridica bratele verzi spre limpezimea cerului, degajand o anume senzatie de eliberare. Dar românii vor veni întotdeauna aici spre a rememora istoria dureroasa a înrobirii.
|
|
