|
Acasa » DIVERSE » HEPATITA VIRALA B HB, TRANSMITERE, PREVENIRE
HEPATITA VIRALA B HB, TRANSMITERE, PREVENIRE
Hepatita virala B
Hepatita virala B (HB) este mult mai periculoasa pentru bolnav decat forma de boala A. Virusul este prezent în sînge, saliva, sperma, transpiratie etc, transmiterea lui avand loc prin transfuzii de sînge, administrare de y-globuline, instrumente medicale nesterilizate, contact sexual si pe alte cai. In epidemiologia bolii au fost incriminati si tîntarii mosquitos si chiar gîndacii de bucatarie. De la mama la fat, virusul B se poate transmite mai ales în timpul travaliului, cînd sîngele matern vine în contact cu cel fetal.
Incubatia bolii este lunga, între 1—6 luni, iar virusul cauzator reprezinta un adevarat complex antigenic. Precizam ca antigenul Australia este "factorul" de suprafata al virusului hepatitei B (HB Ag) si poate fi evidentiat în serul bolnavilor acuti si cronici, precum si la purtatorii sanatosi de virus. Se considera prezenta antigenului Australia în serul bolnavului drept singurul martor al infectiei cu virus hepatic B.
Tot în complexul antigenic al virusului B mai mentionam antigenul "c" (localizat central) vinovat de procesul de necroza hepatica si antigenul "e", care mareste gradul de infectiozitate al afectiunii si tendinta ei spre cronicizare.
Virusul B produce o infectie virala persistenta, autoantretinuta si este autorul a aproximativ 30—35% din totalul Hepatitelor acute virale.
O alta caracteristica a acestui virus B o constituie prezenta mai multor subtipuri antigenice: adw, ayw, adr, ayr etc, iar infectia produsa de un subtip nu confera organismului vindecat protectia imuna fata de celelalte subtipuri.
Persistenta virusului în sîngele bolnavului peste o perioada de 6 saptamani duce la riscul aparitiei hepatitei cronice, mai ales daca este prezent în ser si amintitul antigen "e".
Dintre lichidele biologice care contin virusul, sîngele reprezinta materialul infectios cel mai important. Datorita posibilitatii de a fi transmisa si pe cale sexuala, hepatita acuta virala B este considerata, în unele tari boala venerica dupa gonoree (blenoragie) si sifilis.
Virusul hepatitei B poate fi asociat, într-un organism infectat, si cu asa-numitul antigen delta, descoperit în anul 1977, de medicul italian Rizzetto si colaboratorii sai.
Antigenul delta nu este o varianta a virusului B, ci un agent infectios hepatic dependent pentru înmultirea sa de prezenta virusului B. De aceea, se observa coinfectii ale acestor doua virusuri (B si delta) sau suprainfectii delta ale hepatitelor B cronicizate. Virusul delta este de asemenea implicat în aparitia formelor grave de hepatita acuta B si în evolutia severa, agresiva, a formelor de boala cronicizate.
Dependenta acestui virus delta de virusul hepatitei B este evidenta, prezenta sa fiind un factor agravant al "bolii mama" (bolii suport), încat el nu este capabil biologic sa profite de o alta eventuala coinfectie hepatica produsa de un alt virus hepatotrop, ca de exemplu virusul hepatitei A, virusul Epstein-Barr, virusul citomegalic. Deoarece infectia cu agentul delta apare numai la purtatorii de virus B, ea este prezenta numai în zonele endemice pentru hepatita virala B: Europa Centrala, sudul Italiei, Kuweit, America de Sud. Apare logica, în acest caz, transmiterea antigenului delta pe aceleasi cai ca si virusul hepatitei B, precum si faptul ca prevenirea hepatitei delta rezida esential în prevenirea hepatici B.
|
|
