|
Acasa » DIVERSE » HYMENOLEPIS NANA, HYMENOLEPIDOZA, TRATAMENT
HYMENOLEPIS NANA, HYMENOLEPIDOZA, TRATAMENT
Hymenolepis nana - Hymenolepidoza
Hymenolepis nana este cestodul cel mai mic care paraziteaza în intestinul omului. Este în acelasi timp si acela care pune cele mai multe probleme, legate în special de rolul sau patogen, de tratament si de epidemiologie.
Morfologie.
Parazitul are aceeasi înfatisare de panglica, dar este o panglica foarte mica, cu lungimea de 20—40 mm, latimea nedepasind 1 mm
Scolexul sau prezinta 4 ventuze, ca si la tenii, dar numai o singura coroana de carlige.
Segmentele întregii strobile sunt mai mult late decat lungi. Uterul lor e ca un sac închis, lipsit de orificiu pentru eliminarea oualor. Acestea ajung totusi în lumenul intestinal, si înca în numar foarte mare, din cauza ca segmentele batrane sunt foarte fragile. Ele se sfasie spontan poate chiar ca efect al presiunii pe care o exercita numarul mare de oua, si întreg continutul lor de oua trece în intestin.
Oul are forma usor ovalara. Masoara în diametru 55—60 microni. Are un învelis extern foarte subtire si transparent. Inauntru se afla un al doilea învelis, masurand numai 35 microni, cu un perete mai gros si prevazut cu doua îngrosari polare din care pornesc mai multe filamente subtiri, care se împletesc între ele în spatiul dintre cele doua învelisuri. Acest învelis intern adaposteste embrionul, care — ca si la cestodele studiate mai înainte — are 6 stilete (embrion hexacant).
Evolutia mai departe a acestui ou este cu totul particulara. Daca cele doua tenii aveau cate o gazda intermediara, iar botriocefalul avea doua asemenea gazde, Hymenolepis nana nu necesita nici o alta gazda. Pentru Hymenolepis nana omul este atat gazda definitiva cat si gazda intermediara. Atunci cand oul ajunge în contact cu sucurile stomacale si duodenale ale omului, cele doua învelisuri se ramolesc si embrionul — ajutandu-se cu stiletele sale - strapunge epiteliul intestinal. El se fixeaza intratisular într-una din vilozitatile intestinale sau poate ajunge într-un ganglion mezenteric si (mai rareori) chiar în ficat. In aceste locuri embrionul se transforma în forma larvara, numita "larva cisticercoida". Aceasta are bine format scolexul viermelui. Dupa catva timp (zile sau luni), larva cisticercoida paraseste locul în care s-a format si migreaza îndarat spre cavitatea intestinala. Ajunsa în intestin, ea se va transforma în vierme adult, care poate produce noi oua dupa 15 zile.
Ouale pot ajunge în stomacul omului pe doua cai:
- fie din afara, ca oua eliminate cu materiile fecale, împrastiate în natura si revenite la om prin inter
mediul diverselor alimente (fructe, zarzavaturi) sau prin mainile murdare;
- fie din însusi intestinul omului parazitat cu forma adulta prin regurgitatia în stomac a unei parti din continutul intestinal.
Dar chiar si în afara de acest fenomen al regurgitatiei, care aduce ouale în stomac, embrionul hexacant se poate elibera uneori din ou si migra în tesuturi direct din cavitatea intestinala. Acest nou fapt e de natura sa ne explice cantitatea mare de viermi care se gasesc adunati la acelasi bolnav. Puzderia de embrioni hexacanti poate da nastere tot atator larve cisticercoide, care vor reveni în intestin si vor mari numarul viermilor dinainte existenti acolo. Numarul viermilor aduiti prezenti la unul si acelasi bolnav se numara uneori nu cu sutele, ci cu miile.
Rolul patogen.
Hymenolepis nana compenseaza dimensiunile sale mici cu numarul excesiv de exemplare în care se gaseste. Rolul sau iritativ si mai ales toxic si toxicoalergic este foarte accentuat. Se pot produce tulburari nervoase serioase în sfera optica si acustica, iritabilitate, insomnie, convulsii, meningism. In sfera digestiva se descriu: anorexie, greata, varsaturi. Cresterea copiilor are de suferit.
Diagnosticul în hymenolepidozaeste foarte usor de pus: examenul coproparazitologic pune în evidenta ouale, cu aspect foarte caracteristic. Cum aceste oua sunt relativ usoare, ele se ridica repede la suprafata în solutie saturata de clorura de sodiu (metoda Willis-Hung) sau de azotat de sodiu (metoda Kalanterian).
Tratamentul hymenolepidozei cu Hymenolepis nana prezinta o serie de greutati legate de modul particular de evolutie a acestui vierme. Medicamentele care se utilizeaza sunt aceleasi ca si în cazul cestodelor mari: Niclozamida, Mepacrina, samanta de bostan. Dar aceste medicamente nu sunt în stare sa elimine deodata toate si excesiv de numeroasele exemplare de Hymenolepis, cu scolexul lor cu tot. Dupa un prim tratament vor ramane înca unii scolecsi vii, prinsi de mucoasa intestinala, care îsi vor reface strobilele respective.
Iata de ce un singur tratament nu reuseste niciodata sa aduca vindecarea. Ceva mai mult: putinele tenii care s-au putut reface vor produce noi oua, cu noi embrioni, care trecand prin forma de larva intratisularâ, vor genera o serie de noi tenii adulte, ce vor reface colonia primitiva.
Dar nu numai atat. Din cele aratate mai sus reiese ca la bolnavul ce urmeaza sa fie tratat vor exista în acelasi timp viermi adulti si un numar mai mare sau mai mic de forme larvare intratisulare, care prin aceasta pozitie se gasesc la adapost de medicamentele administrate în mod obisnuit contra formelor adulte. Aceste forme larvare, ramase neatinse de actiunea medicamentului, vor reveni dupa o perioada de timp, mai scurta sau mai lunga, în cavitatea intestinala, unde se vor transforma în noi forme adulte.
Asadar tratamentul trebuie în orice caz sa fie repetat. De cate ori? Si la ce interval?
Acest interval nu trebuie sa fie prea lung pentru ca cestodele refacute sa nu aiba timp sa ajunga la varsta adulta, cand produc noi oua. Noul tratament trebuie sa fie, cum se zice "preimaginal".
Acest interval nu trebuie sa fie nici prea scurt, pentru a da posibilitate unui numar cat mai mare de forme larvare sa revina în intestin din tesuturile mai îndepartate (din ganglioni mezenterici sau din ficat).
Cei mai multi autori prefera ca intervalele între tratamente sa fie de cate 10—12 zile. Autorii sovietici recomanda 3 asemenea tratamente.
Este totusi extrem de rar ca si dupa aceste 3 tratamente hymenolepidoza sa se vindece. Boala se prelungeste uneori multi ani. Pe baza considerentelor de mai sus, V. Nitzulescu si I. Gherman considera ca absolut necesar sa se faca si un tratament dirijat, în mod special contra formelor larvare care trebuie atacate "in situ", în localizarea lor intratisularâ. Acesti autori au sugerat sa se încerce în acest scop un tratament cu dietilcarbamazinâ (notezina, loxuran), care, asa cum au dovedit-o cercetarile intreprinse, poate da rezultate foarte încurajatoare în tratamentul contra formelor larvare de Tenia solium (in cisticercoza umana). Problema este înca în studiu.
Din fericire, puterea de aparare antiparazitara a organismului însusi intervine de multe ori pentru a aduce vindecarea pe care medicamentele noastre nu o pot aduce. In general, hymenolepidoza este o boala a varstei copilariei care se vindeca spontan la pubertate, fara nici o interventie medicamentoasa. Rezistenta naturala pe care o capata adultul se opune dezvoltarii mai departe a parazitului. I. Gherman a aratat ca exista un semn de laborator care avertizeaza ca aceasta rezistenta s-a produs sau e pe cale sa se produca si ca boala merge spre vindecare spontana. Acest semn este aparitia în scaune de oua degenerate de Hymenolepis nana. Daca la analiza coproparazitologica încep sa apara oua degenerate, înseamna ca în curand boala se va vindeca singura.
Dar aceasta rezistenta nu se produce întotdeauna si exista cazuri în care boala s-a prelungit si la varsta adulta. Faptul înseamna ca acei adulti au fost incapabili de a-si constitui o rezistenta naturala. Pentru ei vindecarea medicamentoasa e cu atat mai grea.
Se considera ca un individ este vindecat de hymenolepidoza, daca în scaune nu se mai gasesc oua si daca aceasta situatie se mentine înca cel putin doua luni. Unii autori sovietici propun termenul de 6 luni. S-ar mai putea, în adevar, sa mai existe unele forme larvare intratisulare care sa revina în intervalul acesta în intestin, unde sa devina noi forme adulte. Corect ar fi sa spunem ca e necesar sa asteptam 3 luni. Daca în decursul celor 3 luni, controlul se mentine negativ, se poate considera ca s-a obtinut vindecarea.
Dupa Vavilova, drojdia de bere (care contine vitamina B complex), precum si untura de peste (care contine vitamina A-f-D) întaresc rezistenta organismului la atacul parazitului si de aceea e bine sa fie adaugate ca adjuvante la tratament.
Epidemiologie.
Micile rozatoare (soareci si sobolani) gazduiesc adesea un parazit intestinal atat de asemanator cu Hymenolepis nana încat se pune problema daca nu cumva e vorba de aceeasi specie. Se numeste Hymenolepis fraterna si pe baza similitudinii celor doua specii, multe din datele biologice pe care le avem asupra speciei umane au fost deduse din observatiile si experimentarile facute asupra speciei H. fraterna. Se pare totusi ca e vorba de o specie deosebita care trebuie sa poarte în continuare un nume deosebit.
In mod experimental si în anumite conditii, specia de la om s-a putut însa dezvolta la sobolan si aceea de la sobolan la om. Aceasta posibilitate constituie un argument în plus pentru îndepartarea soarecilor si sobolanilor din preajma gospodariilor umane.
Ouale de Hymenolepis nana sunt putin rezistente la vicisitudinile mediului extern. De aceea transportarea lor la distante mari odata cu fructele, zarzavaturile sau alte alimente joaca un rol mai putin important în îmbolnavirile cu aceasta helmintiaza (Vasilikova, Podiapolskaia). Infestarea directa de la om la om prin mainile murdare joaca rolul cel mai însemnat. Mustele pot si ele transporta ouale de Hymenolepis din materiile fecale pe alimente. Trebuie evitat un contact prea strans cu purtatorii acestui helmint. Copiii atinsi de aceasta helmintiaza nu sunt acceptati în colectivitatile de copii (crese, gradinite) pana la dezhelmintizare. Ei trebuie supravegheati îndeaproape cu privire la igiena personale. Masurile de evitare a hymenolepidozei constau în deratizare, dezmustizare, spalarea meticuloasa a legumelor si zarzavaturilor, pastrarea igienei personale riguroase. Deci atentie la mainiie murdare!
Tratament: Niclosamida, Mepacrin, decoct din samanta de bostan.
|
|
