|
Acasa » DIVERSE » POLIARTRITA REUMATOIDA, SIMPTOME, TRATAMENT
POLIARTRITA REUMATOIDA, SIMPTOME, TRATAMENT
Poliartrita reumatoida
Poliartrita reumatoida. Aproape zilnic intr-un cabinet de medicina interna sau la un laborator de imunologie se prezinta bolnavi cu o simptomatologie aproape aceeasi, bine-inteles cu mici variatii legate de factorul individual: astenie, fatigabilitate (stare de oboseala), parestezii (furnicaturi) in extremitati: redoare articulara, predominant matinala, insotita de tumefierea articulatiilor respective mai ales a celor interfalangiene, radio-cubito-carpiene, genunchilor, coatelor, umerilor. Afectarea articulara (artrita) spre deosebire de reumatismul articular acut Bouillaud, este fixa (nu saltanta), progresiva, dureroasa la palpare si mobilizare, simetrica si este insotita de caldura locala, tumefactie, impotenta functionala.
Concomitent apar si dureri musculare (mialgii), precum si alte manifestari generale si extraarticulare. Din randul celor generale mentionam paloarea, inapetenta, pierderea in greutate, anemia, iar extraarticular se pot observa noduli reumatoizi (in regiunea coatelor), vasculita reumatoida (mai ales sunt afectate arterele de calibru mic si arteriolele), polinevrite si poliadenopatii cu afectarea ganglionilor axiali si inghinali. Periarticular sunt semnalate tenosinovite, cum de exemplu este chistul Baker in regiunea poplitee. Leziunile articulare sunt evolutive si erozive, ducand la deformari, subluxatii, semiankiloze si chiar anchiloze, bolnavul devenind in final dependent de familie.
Poliartrita reumatoida netratata se visceralizeaza si conduce la manifestari reumatologice pleuro-pulmonare (pleurezia reumatoida, noduli pulmonari), cardiace (pericardita reumatoida), afectari oculare si chiar renale.
Diagnosticul poliartritei reumatoide trebuie pus in timp util, deoarece consecintele sunt neplacute pentru cel in suferinta. Din pacate nu totdeauna se intampla asa; destul de frecvent am intalnit bolnavi in diferite stadii avansate ale bolii, care nu se prezentau la medic, deoarece credeau in trecerea de la sine a modificarilor patologice articulare.
Poliartrita reumatoida (altadata poliartrita cronica evolutiva) este principala boala din grupul bolilor autoimune numite colagenoze.
Boala este destul de frecventa mai ales in zonele temperate cu climat umed si rece. Fiind invalidanta, poliartrita reumatoida reprezinta tot mai mult o problema sociala. Pentru aparitia ei exista unele conditii favorizante, de exemplu varsta (debutul bolii are loc intre 25—35 ani), sexul (raportul imbolnavirilor este de 4/1 printre femei), profesiunea (cei care lucreaza in frig umed sau curent permanent), labilitatea psihica (boala poate fi declansata de o trauma psihica), circulatia periferica deficitara (sunt afectate mai ales persoanele care au maini si picioare reci in mod permanent).
Conditiile determinante se refera la rolul pe care-l au in declansarea bolii expunerile repetate si de durata la frig umed, traumatistmele fizice si psihice, infectiile (streptococ, enterococ, gonococ si chiar bacilul Koch). Desi in poliartrita reumatoida au fost izolate unele virusuri si micoplasma P.P.L.O. (pleuropneumonia like-organism), totusi nu a fost pana acum identificat un anumit agent infectios care sa aiba o legatura specifica cu aparitia bolii.
Poliartrita reumatoida este o boala tipica pentru marele capitol al imunopatologiei. Interventia mecanismelor imunologice in etiopatogenia ei a fost stabilita si fundamentata pe baza unor argumente indubitabile. Astfel toti bolnavii prezinta in ser o hipergamaglobulinemie, mai ales in fazele acute ale suferintei, concomitent fiind evidentiat, la acelasi nivel, o serie de autoanticorpi ca factorul reumatoid, anticorpii antinucleari, anticorpii anticolagen s.a.
Poliartrita reumatoida raspunde clinic si biologic, in conditii foarte bune, la tratamentul cu hormoni corticoizi. De asemenea, ea se poate asocia cu alte boli imune, de exemplu cu sindromul Sjogren, tiroidita Hashimoto, miastenia.
Mecanismele imunologice amintite sunt declansate de un agent bacterian sau viral? Infectia initiala declanseaza sinteza unor produsi biologici, care astfel devin antigenici si pot genera autoagresiunea? Sunt intrebari care mai asteapta raspuns. Unele lamuriri, adeseori ascunse ochiului clinicianului, le ofera laboratorul de imunologie, aliat fidel al diagnosticului si tratamentului bolii.
In lichidul sinovial extras prin punctia articulara complementul seric este scazut valoric, deoarece sunt prezente complexele imune, care fagocitate de leucocite explica prezenta in lichid a ragocitelor.
Factorul reumatoid, autoanticorp de prima importanta in diagosticul bolii, este de trei tipuri: imunoglobulina M, imunoglobulina G si imunoglobulina A, deci factorii reumatoizi apartin celor trei grupe de imunoglobuline (Ig). Frecvent, factorul reumatoid apartine imunoglobulinei M si poate fi evidentiat in serul bolnavului sau in lichidul sinovial cu ajutorul reactiilor Waaler-Rose si de fixare a latexului.
Ipoteza autoimuna a poliantritei reumatoide si-a gasit o completare fericita prin aportul imunogeneticii, antigenele de histocompatibilitate DW4 si DRW4 fiind prezente la bolnavi aproape in mod constant.
Testele imunologice pot fi negative in primele luni, pozitivarea lor fiind o proba certa de evolutie a poliartritei.
Factorii antinucleari (autoanticorpi) sunt prezenti in serul bolnavilor, numai la aproximativ 30% din cazurile de boala, iar aspectul lor omogen, citit la microscopul cu imuno-fluorescenta, arata severitatea bolii. Nu sunt niciodata evidentiati anticorpii anti-ADN (acid dezoxiribonucleic) aspect specific bolii lupice.
Celulele lupice sunt depistate numai la 5—10% din bolnavii cu poliartrita reumatoida, iar complementul seric este valoric normal sau crescut. Hipocomplementaritatea (complement seric scazut) se gaseste insotita de prezjenta complexelor imune circulante numai in formele severe ale bolii.
Determinarile in lichidul sinovial sunt de asemenea utile diagnosticului poliartritei reumatoide, mai ales in primele luni de suferinta, cand testele sangvine sunt mai «zgircite" in rezultate. In lichid cantitatea de proteine este crescuta, munarul leucocitelor, care in mod normal sunt maximum 2 000/mm3, poate ajunge la 10 000—50 000/mm3; complementul este scazut ca valoare, iar fagocitele (leucocite polinucleare care au fagocitat complexe imune formate din imunoglobine G, imunoglobine M si complement) sunt evidentiate in numar mare in mod constant. Bineanteles, diagnosticul poliartritei reumatoide nu este usor decat la prima vedere. Diagnosticul diferential trebuie facut cu alte afectiuni care si ele evolueaza clinic cu dureri articulare.
|
|
