|
Acasa » DIVERSE » SIDA, SINDROMUL HIV, INFORMATII, TRANSMITERE
SIDA, SINDROMUL HIV, INFORMATII, TRANSMITERE
SIDA, Sindromul HIV
Cu mai multi ani în urma, la Mount Sinai Medical Center, din New York City, dr. Frederick Segal si prietenul sau dr. Donald Armstrong, de la Memorial Kettering Cancer Center, cand au facut cu totul intamplator o constatare ciudata pe mai multe cazuri de bolnavi cu ulceratii rectale severe infectate, si anume ca aveau sistemul imunitar de aparare a organismului complet distrus, nu banuiau ca pasisera pragul catre descoperirea celui mai violent virus, care avea sa sperie o lume-ntreaga si pe care azi îl cunoastem ca provoaca SIDA, adica sindromul imunodeficitar dobandit.
Care este de fapt rolul sistemului imunitar al corpului uman si cum se poate deregla? — O punere la punct la aceasta întrebare: virusurile care induc aparitia sindromului de Imunodeficienta castigata nu fac parte dintre agentii patogeni foarte virulenti; din contra, ei sunt slab virulenti. Se spune despre ei ce se spunea despre spirocheta ca, daca ar fi fost mai virulenta, mai agresiva, spita umana de pe Terra ar fi disparut.
Grupele de virusi care induc SIDA au fost denumiti de OMS cu titlu de HIV (human Immunodeficiency viruses): grupul este format din mai multe subgrupe (1, 2), cu unele caractere particulare. Aceste virusuri slabi patogeni, daca patrund în organism afecteaza sistemul imunitar al individului respectiv. Acest sistem este alcatuit complex din celule macrofage (M1( M2,M3,); din populatii de limfocite (limfocite T5 — helper sau favorizante a initierii si desfasurarii mecanismului imun; limfacite Ts — supresoare, care modifica, moduleaza si suprima mecanismul imun dupa ce acesta si-a efectuat rolul de aparator al integritatii organismului; limfocite B care în cooperare cu populatiile M si Tn si TH formeaza un tip special de globuline (Ig), cu rol specific în imunitate si distrugerea agresorului care cauta sa perturbe integritatea organismului. Intre toate aceste tipuri de celule exista o cooperare complexa si eficienta în starile de imunitate normala. Aceasta cooperare se face direct de la celula la celula cat si prin intermediul unor substante (interleukine, interferon etc.) secretate de insasi aceste celule. Imunitatea, în complexitatea ei, apara organismul si-i pastreaza integritatea fata de agresori, externi organismului de obicei (alteori interni), care sunt foarte diversi (paraziti, protozoare, microbi, virusuri etc. Pentru fiecare agresor se amorseaza un tip specific de reactie imunitara, aceasta avand un caracter foarte versatil, foarte subtil în distrugerea specifica a agresorului. Cand unul din factorii care formeaza sistemul imunitar este degradat de o cauza oarecare, fenomenul complex de imunitate nu se mai desfasoara eficient apar fenomene de imunodeficienta; organismul nu se mai apara sau se apara deficitar la diversi agresori cazand prada actiunii acestora, cara poate merge în final la degradare grava si decesul organismului respectiv.
Virusii de tip HIV desi sunt slab patogeni pot totusi, în anu mite conditii, patrunde într-un organism sanatos, se fixeaza pe receptorii pentru antigen de pe limfocitele TH, patrund în aceste celule si cu ajutorul unei enzime specifice, care face parte din structura virusului si se numeste "transcriptaza inversa", agresioneaza si nucleul celulelor TH. Rezultatul este distrugerea unei mari parti a populatiei de limfocite TH si degradarea morfofunctionala a celor ramase. Fenomenul imunologic normal descris mai sus nu mai poate sa se desfasoare normal în apararea organismului si apare asa-zisul "Sindrom de Imunodeficienta" care face ca organismul sa cada prada la diversi agresori externi deja amintiti si individul sa faca boli diverse de care greu se poate apara. Este sindromul clinic de SIDA. Degradarea nucleului limfocitelor TH, prin patrunderea de material RNA din virusul HIV cu ajutorul transcriptazei deja amintite poate modifica nucleul si implicit celula respectiva, ducand în final la aparitia de cancere (limfoame).
Dupa cum precizeaza si cazuistica medicala, formele indirecte si directe de suspiciune a SIDA sunt deosebit de variate, de la pneumonii cu Pneurnocystis carinii (PPC), sareoame Kaposi, limfadenopatie generalizata, leucemii rebele în evolutie, suprainfectii cu febra, panâ la anemii si slabiri în greutate nejustificate. Exista totusi forme mai evidente de manifestare a acestei crunte maladii?
— Aspectele de boala denumita SIDA, care pot rezulta sunt foarte variate, de la caz la caz, ca forma si severitate. In timp, în unele cazuri aspectele clinice se pot modifica. In multe cazuri domina infectiile de diverse tipuri; uneori pulmonare: grave sunt cele cu Pneumocystis carinii, cu virusul citomegal sau cele tuberculoase. Asocierea la SIDA a infectiei tuberculoase pune uneori probleme grele de diagnostic si în cazurile în care bolnavul nu raspunde bine la tratamentul antibacilar medicul sa se gandeasca si la aceasta asociere.
Alteori, pacientii fac enterocolita cu diaree cronica, prin diverse infectii intestinale, care merg pana la ulceratii intestinale. De la astfel de cazuri s-a pornit în studiul intreprins pentru definirea sindromului de SIDA. Alteori se fac infectii rebele severe de tip retinita, în unele cazuri apar semne de sarcom Kaposi (mici tulmorete violacee pe tegumentele membrelor). Cand în celulele TH s-a produs transformarea neoplazica, pot aparea limfoame hodgkiniene. Daca celulele infectate se grefeaza în creier apar în timp semne de dementa precoce. Dupa cum se vede, clinica sindromului SIDA nu numai ca poate fi caleidosccpica în manifestari, dar la mai bine de 50% din cazurile studiate, a dus la aspecte grave de boala, mortale în final.
In S.U.A., Franta, Olanda, Anglia si Belgia, cat si în Australia si Israel, cercetatorii au facut o legatura între populatia cu risc crescut si aparitia acestei boli.Ce explicatie se poate da?
Exista o populatie cu risc crescut de a fi infestati cu HIV, care este un virus de patogenla scazuta si necesita conditii speciale de a se fixa într-un anume individ. Sant asa-zisii contacti cu risc crescut de a face infectia. Activitatea sexuala este calea principala de diseminare a virusului care poate fi transmis de o persoana infectata partenerului sau partenerei sale (de la barbat la femeie sau invers, de la barbat la barbat).
Transmitere
Prin sange (transfuzii sau produse de sange — FVIII sau FIX — facute cu sau din sange contaminat) sau folosind ace nesterilizate sau aparatura de perfuzii incomplet sterilizate. In acupunctura, de asemenea, folosirea de ace nesterilizate si cu care a fost tratat un pacient infectat, poate transmite recipientului infectia. De la o mama infectata la copil, în timpul sarcinii, in actul nasterii sau imediat dupa; într-o sedinta a OMS-ului s-a pus problema transmiterii prin lapte de mama, OMS-ul în concluzie recomanda hrana copilului la sîn daca nu sunt conditii cu totul speciale s-o contraindice. Infectia nu se transmite prin contactele obisnuite la locul de munca, scoala, facultate, prin stransul mainii, tusitul sau stranutul în apropiere, apa, alimentele, instrumentele de mancat sau baut, baile publice, closetele. Lucratorii medicali au o sansa foarte mica de a fi infestati, dializatii sunt însa ceva mai expusi infectiei; mult mai expusi sunt morfinomanii si cei ce folosesc des injectiile si nu au siguranta absoluta a sterilitatii acelor.
Virusul patruns în organism induce tulburarea Imunologica amintita care sta la originea sindromului SIDA. Atat medicii Caroline Mac Leod si Mark Whiteside de la Laboratorul de Boli Tropicale, din Miami, dr. Myron Essex de la Scoala de Sanatate Publica din Harvard, ca si cercetatorii belgieni si francezi au emis ipoteza existentei unor semne prevestitoare de boala, o perturbare a sistemului imunitar deo amploare mai mica, numita para-SIDA. Exista deci o simptomatologie de atentionare?
Din cele expuse anterior se poate deduce cu claritate ca exista o prima faza în care se face invazia si distructia sau/si degradarea celulelor TH si care induce, în unele cazuri secundar, aspectul clinic de SIDA deja amintit. In aceasta prima faza exista semne de laborator care arata turburarea imunologica de fond: raportul între numarul de limfocite TH/Ts care în mod normal este 4 scade sub 1 (la 0,5 de obicei), prin scaderea limfocitelor TH. Un alt mod de a evidentia aceasta faza este de a izola si cultiva virusurile pe un sistem specific de culturi de tesuturi care sa permita dezvoltarea acestora prin el însisi. Alte tehnici de laborator utile pentru identificarea infectiei virale este titrarea de anticorpi antivirali si antigene specifice virale. In SUA a fost stabilita o clasificare de lucru pentru infectiile cu HIV si aspectele de SIDA (Ealter Reed); stadializarea cuprinde 7 stadii. In studiul 0 intra persoanele cu risc crescut de a face infectie; din stadiile 1—6, testele imunologice amintite mai sus de detectare a virusului sau anticorpilor sunt pozitive. In stadiul 1 întalnim numai prezenta virusului. In stadiul 2 apar limfadenopatii reactive diseminate. Din stadiul 3 numarul de limfocite TH scade sub 400/mm, iar din stadiul 4 se produce o anergie imunologica a tegumentelor (reducerea la minimum a capacitatilor de reactie a organismului.) In stadiile 5 si 6 apar semnele de infectiiamintite mai sus (oportunistice) si se poate defini stadiul de SIDA cu manifestari clinice mai mult sau mai putin floride. Uneori instalarea acestor stadii avansate este anuntata de cateva saptamani de febra neexplicatâ clinic, slabire în greutate (pesta 10% din greutatea corporala în 3 luni), transpiratii nocturne. Apar apoi semne evidente de infectii oportunistice: pneumocistis carinii, toxoplasmoza criptosporidioza, candida, histoplasmoza,criptococoza, tuberculoza, nocardioza virus citomegal, herpes, etc.
Virusul de tip HIV care induce sindrom SIDA e proprietatea de a fi foarte versatil în sensul ca îsi schimba partial în timp structura antigenica si ingreuiaza în felul acesta elaborarea unui vaccin. Este ca si în povestea lui Kipling: leopardul îsi schimba aspectul blanii, dar naravul ba. Elaborarea unui vaccin eficace se crede ca va mai dura cca 10 ani. Se fac în prezent cercetari pentru a identifica diversi epitopi (parte din molecula virala) care sa aiba stabilitate si sa fortieze anticorpi agresivi anti-virus atunci cînd indivizii sunt vaccinati cu acest epitop înca ipotetic. Trebuie amintit ca virusul HIV, asa cum este cunoscut, formeaza si el anticorpi specifici care însa nu sunt agresivi pentru virus. Dat fiind ca o abordare eficienta prin vaccinare si deci prevenirea bolii este însa de domeniul viitorului si pentru tratamentul bolii ca expresie clinica, nu sunt înca scheme eficiente, dat fiind si starea de imunodepresie a individului si agresionarea lui adesea de germeni saprofiti foarte rezistenti la antibiotice, problema care se pune astazi este de a face cunoscut în mase aest sindrom si modul în care fiecare individ se poate proteja impotriva infectiei. Actul sexual este modul cel mai frecvent de transmitere a virusului, de aici prudenta, cu cat mai multi parteneri sexuali cu atat mai mare riscul de contaminare si întindere a bolii; nici relatii sexuale cu un singur partener, care stim însa ca are el mai multi parteneri sexuali. Relatii sexuale cu un partener unic, neinfectat si demn de încredere ca nu are si alte relatii sexuale. Folosirea prezervativului. Testarea sangelui de transfuzii a donatorilor, pentru HIV sau cu semne clinice sugestive de SIDA. Sterilizarea riguroasa truselor de perfuzii, a acelor de injectie sau acupunctura sau alte instrumente de gaurit a tegumentelor. Femeile purtatoare de virui HIV nu vor avea copii. Sansa acestor femei de a procreea copii cu SIDA este de 1 la 2.
Virusul HIV patruns într-un organism râmane deseori latent în manifestari, uneori ani de zile, de aceea se produce o mare discrepanta între numarul celor ce sunt purtatori de virus si a celor ce au boala exprimata clinic ca sindrom SIDA. Se produce ceea ce se numeste fenomenul aisberg (putin ghetar ca volum deasupra apei, mult din ghetar sub apa). Sunt socotite azi în lume cca 100 000 cazuri cu SIDA bine definite, între 300 000 si 500 000 de cazuri cu stari care ar putea fi SIDA si între 5 si 10 milioane de purtatori de virus HIV. Aceste date sugereaza ca în anii viitori trebuie sa ne astaptam la o crestere mare a numarului de cazuri bine conturate de SIDA, dat fiind acest rezervor urias, care creeaza aspectul de epidemie ascunsa.
|
|
