|
Acasa » ENCICLOPEDIE » ACROPOLE, ISTORIA ACROPOLEI, STANCA SACRA DIN ATENA
ACROPOLE, ISTORIA ACROPOLEI, STANCA SACRA DIN ATENA
Acropole Atena-Istoria Acropolei
Locuita înca din epoca miceniana, dupa cum au dovedit sapaturile arheologice, Acropola, colina stîncoasa si abrupta, de 80 m înaltime, oferind o excelenta pozitie de aparare, a fost, pe la 1200 î.e.n., scena luptelor cu invadatorii dorieni. Cîteva sute de ani mai tîrziu, aici încep a fi construite temple, iar locuintele se muta la poalele stîncii, aceasta din urma devenind, înca din secolul al Vl-lea î.e.n., "resedinta" zeilor. In 481 î.e.n. persii condusi de Xerxes trec prin foc si sabie cetatea, Acropola fiind transformata în piatra si cenusa, asa cum s-a întîmplat de mai multe ori.
Din aceasta cenusa au renascut, precum pasarea Phoenix, splendidele monumente ale cetatii lui Pericle (strateg în anii 443-430 î.e.n.). în aceasta epoca spre Atena se îndreapta artistii din întreaga Elada: Fidias, însarcinat de Pericle cu conducerea tuturor lucrarilor de pe Acropole, începe în 447 î.e.n. înaltarea Parthenonului (construit în numai 15 ani, 447-432 î.e.n.j, asistat de arhitectii Ictinos. Callicrates si Mnesicles si cu ajutorul unei adevarate "armate" de meseriasi, dupa cum ne spune Plutarh, si al aurului aliatilor Atenei.
In 442 î.e.n. se încheie constructia Odeonului, in 437 î.e.n. Mnesicles începe lucrarile la Propilee (monumentala intrare în incinta sacra, terminata în 432), iar Erechteionul este ridicat în 421 î.e.n. Pe Acropole se mai aflau templul Atenei Nike si colosala statuie a Atenei Promachos, ce domina cetatea, monumente cunoscute datorita descrierilor autorilor antici si calatorilor din evul mediu sau din epoca moderna, caci pîna la noi au ajuns doar ruinele lor.
Cucerita în 148 î.e.n. de romani, care au refacut templele si au construit edificii noi, cetatea Atena decade începînd cu a doua jumatate a secolului al III-lea e.n. Dupa 395, anul în care Grecia intra în componenta Imperiului bizantin, îndeosebi în timpul împaratului Theodosius II (408-450), mai multe sculpturi si piese de arhitectura au disparut de pe Acropole. Parthenonul a fost transformat în biserica crestina, în 1204 cavalerii cruciati "împodobindu-l" cu o clopotnita, în timp ce zidurile Acropolei au fost întarite si un turn de paza a aparut din Propilee.
Dupa ocuparea Atenei de catre turci, în secolul al XV-lea, Parthenonul a fost transformat în moschee, iar Erechteionul in... harem. O explozie a distrus pulberaria adapostita în zidurile Propileelor pe la jumatatea secolului al XVII-lea, iar în 1687, în timpul asedierii Atenei de catre Francisco Morosini, un obuz venetian a aprins praful de pusca si munitiile depozitate în Parthenon, ruinand cladirea si provocand un devastator incendiu cu urmari dezastruoase: 28 de coloane s-au prabusit, distrugand statuile si trei sferturi din friza lui Fidias.Aceste statui fusesera vazute, neatinse, pe la 1670 de marchizul de Nointel, ambasadorul regelui Ludovic al XIV-lea pe lînga Sublima Poarta. In aceasta perioada au fost de altfel executate mai multe desene reprezentînd statuile Parthenonului, desene aflate azi în Cabinetul de stampe de la Biblioteca Nationala din Paris, pretioase marturii ale frumusetii acestui minunat ansamblu ce a ajuns panâ la noi distrus în mare parte.
Pentru mai multe secole, Atena, o mica asezare uitata de lume, a ramas sub stapanirea Imperiului otoman. O noua moschee se ridica pe Acropole si blocurile de marmura ale templelor sunt folosite pentru consolidarea bastioanelor turcesti Spre sfîrsitul secolului al XVIII-lea, Europa redescopera civilizatiile antice si numerosi calatori încep sa cutreiere Grecia, printre ei aflandu-se lordul Elgin (1766-1841), cel care, obtinand de la sultan permisiunea de a lua "orice piese sau pietre cu inscriptii vechi sau sculpturi", a transportat în Anglia numeroase basoreliefuri si statui ale Parthenonului, ba chiar si o cariatida (aflate acum la British Museum si reclamate de mai multa vreme de guvernul grec).
Dupa obtinerea independentei Greciei (1833), au fost initiate mari lucrari de restaurare (1895-1933), care, din pacate, nu au facut altceva decat sa deterioreze si mai mult monumentele (s-au folosit la consolidare crampoane din otel, nu din plumb, cum erau cele originale, care datorita umiditatii au ruginit si datorita caldurii s-au dilatat, sfaramand marmura în care fusesera introduse si distrugand ce trebuiau sa protejeze).
Restauratorii de azi încearca sa învete din greselile trecutului si sa ne restituie pe cît posibil Parthenonul epocii de glorie a cetatii Atena.
|
|
