poezii,versuri,rtete



     
CATEGORII
POZE
DIVERSE
PERSONALITATI
REFERATE
AGENDA MEDICALA
PLANTE MEDICINALE
ISTORIE
DICTIONAR AL LIMBII ROMANE
SCRIITORI
PICTORI CELEBRII
CELE SAPTE MINUNI ALE LUMII
CARTE DE BUCATE
POEZII
TERAPII NATURISTE
ENCICLOPEDIE
HOMEOPATIA
ZODIAC SOLAR
PAGINA DE RELIGIE
VERSURI
ARTICOLE
Acropole Atena
ailanthus altissima
Amiba Protozoare
Animale Ocrotite De Lege In Romania
Apele Minerale Termale Din Romania
Arborele De Cauciuc
Arctica Polul Nord
Arhipelagul Franz Josef
Novaia Zemlea Pamantul Nou
Arhipelagul Svalbard Spitzbergen
Ariciul Arici
Arta Decorativa Egipteana
aspida
Aurul Verde Al Romaniei Referat
Australia Harta
Avatul Peste
babilon
Babusca Peste
Barza Pasare Migratoare
Bibanul Peste
Biserica Sfanta Sofia
Broasca De Lac Sau Balta
Broasca Testoasa De Uscat
Broaste Testoase De Lac Si De Mare
buffalo bill
Bursucul
Cabane Turistice La Munte
Cafeaua Arabica
Capitalele Lumii
Capra Neagra
Caracuda Peste
Carasul Peste
Cartita
Cascada Niagara
Castanul Comestibil
Cateva Rezervatii Geologice Din Romania
Arbori Ocrotiti De Lege In Romania
Cele Mai Inalte Varfuri Din Romania
Celtii
Ceramica
Ciocanitoarea Doctorul Padurilor
Cleanul Peste
Coasta De Azur
coasta de fildes
Crapul Peste
creta antica
Crocodilul De Nil Reptila
Cucul Pasare Migratoare
Delta Dunarii
Denumiri Ale Vanturilor
Desertul Sahara
diaconul coresi
Drumul Matasii
eden
Eroul Necunoscut
Acasa » ENCICLOPEDIE » AUSTRALIA HARTA, POZE, IMAGINI





AUSTRALIA HARTA, POZE, IMAGINI


Australia harta, poze, imagini, harta, referat

Australia este o regiune plina de contradictii, de fapt, nu este doar o simpla regiune, ci un continent, cel mai mic si cel mai arid dintre continente. Cat priveste populatia Australiei, doua caracteristici se impun: mai intai, faptul ca desi tara are o densitate dintre cele mai reduse, are cea mai urbanizata populatie; in al doilea rand, este singurul continent ocupat in intregime de o singura natiune.

Peisajul australian este plat si uscat. Cea mai mare inaltime, Muntele Kosciusko, masoara 2 230 m ; nu exista ghetari, nu exista zapezi vesnice, nu exista vulcani activi sau macar stinsi de curand, nu exista fluvii lungi cu debite importante si cu vai adanci si fertile. Este o tara de dealuri si coline, de platouri joase, campii vaste si deserturi pietroase.




Australia harta, poze, imagini.

Trecutul geologic al continentului australian este dintre cele mai vechi. Rocile de la baza lui fac parte din stratul precambrian, format in perioada timpurie a istoriei Pamantului, cu circa trei miliarde de ani in urma. Intreaga regiune s-a aflat in afara principalelor zone de cutremure. Intemperiile si eroziunea au macinat de-a lungul timpului suprafata, dandu-i actualul aspect plat si uscat, in care muntele Kosciusko constituie intr-un fel o exceptie; in peisajul australian sunt cateva monumente ale naturii interesante atat pentru oamenii de stiinta cat si pentru amatorii turisti : Ayers Rock, de pilda, o stanca uriasa inaltandu-se la 335 m deasupra regiunii desertice din centrul continentului, este socotita ca fiind cel mai mare monolit de pe Terra, ceea ce probabil ca este adevarat de vreme ce masa ei rosiatica are la baza un perimetru de aproximativ opt kilometri; un alt exemplu este The Great Barrier Reef — Marea Bariera Stancoasâ (sau de corali), situata in largul coastei nord-estice a statului Queensland, si pe care prospectele turistice o prezinta ca pe "un paradis marin" formata dintr-o centura de stanci si insule de corali lunga de 1 250 mile, prin urmare circa doua mii de kilometri.
    
Cu o suprafata de 7 686 884 kmp (inclusiv insulele din marile Timor, Arafura, Coralilor), Australia este a sasea tara din lume in ordinea marimii (dupa fosta U.R.S.S., Canada, R. P. Chineza, S.U.A. si Brazilia, ea este cat S.U.A. fara Alaska si Hawaii si de trei ori mai mare ca India.

Continent insular, Australia este continentul cel mai izolat din lume, ceea ce explica unele caracteristici ale florei si faunei sale — plante si animale cu caractere unice sau cu o evolutie diferita fata de alte regiuni ale globului pamantesc. In flora predomina eucaliptii si acaciile, fauna cuprinde animale cu caractere neobisnuite ca platypusul amfibiu, echidna, cangurul cu punga, "ursuletul" koala, ornitorincul cu cioc de rata.

Apa e foarte rara. In comparatie cu alte continente, Australia are cel mai scazut nivel mediu anual de precipitatii: 47 cm fata de 72 cm, care constituie media pe intreaga suprafata de uscat a globului nostru; la aceasta se adauga unul dintre cele mai ridicate ritmuri de evaporare. Cincisprezece dintre marile fluvii ale lumii transporta, fiecare in parte, un volum mai mare de apa decat toate raurile Australiei luate impreuna. Fluviul australian cu volumul cel mai mare, Murray, are nevoie de un an ca sa debiteze volumul de apa pe care Mississippi-ul il varsa in ocean in noua zile, Gangele in sapte zile si Amazonul intr-o zi si jumatate.

Clima uscata a Australiei este inca o curiozitate, avand in vedere caracterul insular al continentului inconjurat de oceane cu o rata relativ ridicata de evaporare. Pe de alta parte, o explicatie o constituie faptul ca regiunea este situata intre asa-zisele latitudini uscate din jurul paralelei 30, unde se gasesc majoritatea deserturilor fierbinti ale lumii. Cam o treime din suprafata Australiei este clasificata ca desert, si cam tot atata intra in categoria regiunilor semidesertice. Aproximativ 39% din teritoriu primeste mai putin de 25 cm ploaie anual, iar alte 20% mai putin de 38 cm. Totusi, cateva regiuni din nordul, estul si sud-estul continentului se bucura de ploi regulate, ceea ce le-a permis sa devina principalele arii de cultura ale Australiei. Regiuni intinse din interior, unde ploile sunt mai putin frecvente, au fost transformate in pasuni prin amenajarea de puturi arteziene si alte instalatii de utilizare a apelor subterane.

Australia se intinde peste treizeci de paralele de latitudine — o distanta cam cat cea dintre Elvetia si Ghana sau de la Vladivostok la Ho Si Min (Saigon) ceea ce explica variatiile de clima dintre regiunile ei; in nordul statului Victoria si in sud-estul statului New South Wales de obicei iarna ninge, pe de alta parte, o treime din suprafata tarii este situata la tropice pe coastele nordice ale Queenslandului, in Teritoriul de Nord si in Australia de Vest bantuie uneori cicloane tropicale, care aici se numesc hurricanes sau typhoons (uragane, taifunuri). Totusi, mare parte a Australiei se bucura de o clima temperata.

Distantele constituie o problema majora pentru australieni. Continentul se intinde pe 4 007 km de la est la vest si pe 3154 km de la nord la sud. Distanta aeriana de la Sydney (pe coasta rasariteana) la Perih (pe coasta apuseana) este mai mare decat cea de la Amsterdam la Damasc sau de la Tokyo la Singapore.

Australia are o densitate de numai doi locuitori pe kilometru patrat ; mai putin de 15 la suta din populatie locuieste in mediul rural, 64,5 la suta in orase cu peste 100 000 locuitori — fata de 52% in Anglia, 48% in S.U.A. si 32% in R.F. Germania. Toate cele sase capitale de state sunt porturi la mare. Singurul oras mai mare situat in interior este capitala tarii, Canberra, cu o populatie de aproape 200 000 locuitori. Activitatea industriala, comerciala si culturala este si ea concentrata in marile centre urbane, cum sunt Sydney cu aproape 3 000 000 locuitori si Melbourne cu 2 700 000 locuitori — orase care au de facut fata unor probleme legate de congestionarea traficului, poluare, aprovizionare si, in general, tuturor problemelor comune marilor aglomeratii urbane din toata lumea.

Australia are 14 000 000 locuitori; spre deosebire de majoritatea celorlalte tari de pe glob, numarul barbatilor este mai mare decat al femeilor, ce-i drept cu un procent infim : 100,5 barbati la 100 femei. Este o tara de oameni tineri : 39 la suta dintre australieni au sub 21 ani, circa 53 la suta au intre 21 si 64 ani, si numai opt la suta au peste 64 ani. In deceniul 1970- 79 s-au inregistrat, in medie, anual, la o mie de locuitori, 17,2 nascuti, 7,7 casatorii si 7,9 decese. Media de varsta este de 67,5 ani la barbati si 74 ani la femei.

Numarul aborigenilor este estimat la 110 000 ; in ultimii ani a inceput sa creasca intr-un ritm care sugereaza ca pana la sfarsitul veacului va fi cel putin dublu. Numai circa 46 000 dintre ei traiesc insa in felurite comunitati tribale din nordul si centrul tarii unde, desi au renuntat la viata nomada, au pastrat in buna parte traditiile. Ceilalti s-au integrat vietii din marile centre aglomerate, fiind insa dezavantajati dupa cum constata rapoartele oficiale in ce priveste educatia, sanatatea, conditiile de locuit si salarizarea.

Pana la cel de-al doilea razboi mondial, Australia producea si exporta cu precadere materii prime — indeosebi produse ale industriei miniere, agriculturii si cresterii animalelor. In 1973— 74 aceste produse nu mai reprezentau decat 10% in ansamblul economiei australiene, care produce astazi otel, motoare diverse, echipament electric, produse petroliere, chimicale, textile, hartie ; 66% din productia de lana si 55% din productia agrara se exporta.

In trecut, principalul partener de comert al Australiei era Marea  Britanie, catre care in 1960 s-au indreptat 25% din exporturile australiene, pentru ca in 1975—76 ponderea sa nu mai fie decat de 6%, cel mai insemnat partener de comert al Australiei fiind acum Japonia, indeosebi pentru lana, minereu fier si carbuni. Principalele surse de import sunt, un ordine ; S. U.A., Japonia si Marea Britanie.

Sistemul administrativ australian are unele asemanari cu cel britanic, dar si cu cel american in sensul ca diferitelor state li se corda initiative destul de largi in ce priveste legislatia, administratia si conducerea treburilor publice locale, bineinteles in Cadrul normelor constitutionale. Parlamentul australian are doua camere : Camera Reprezentantilor (the Lower House) cu 727 membri alesi la fiecare trei ani si Senatul (the Upper House) cu cate zece membri din fiecare Stat; conform unei legi adoptate in 1974, cate doi senatori vor fi alesi si in Teritoriul de Nord si Teritoriul Capitalei.

Avand un caracter federal cuprinzand sase state si doua teritorii, Australia face parte din Commonwealthul britanic, fiind ea insasi un Commonwealth ; regina Elisabeta II a Regatului Unit este si regina a Australiei, reprezentata in Australia de un  Guvernator-General si de sase Guvernatori de State.





 

 

 

ultimele articole adaugate
• Hernia Ombilicala La Copii
• Omfalocelul Omfalocel Copii
• Granulomul Bontului Ombilical
• Erizipelul Ombilical Tratament