|
Acasa » ENCICLOPEDIE » CARASUL PESTE, PESCUIT, POZE
CARASUL PESTE, PESCUIT, POZE
Referat, Carasul peste, pescuit Caras, poze, imagini
Carasul se deosebeste doar prin corpul sau mai alungit si culoarea mai deschisa, verzui argintie pe spate, si pe solzii mai mari.
Dimensiuni: legala 12 cm, obisnuit ajunge pana la 25 cm, mai rar 50 cm. Greutatea: obisnuit 80-150 g, foarte rar la 4-5 kg.
Carasul s-a înmultit abia în ultima vreme. Se trage din pestisorii rosii-aurii, crescuti în lacurile din parcuri, de unde au scapat în libertate.
Imagini Caras, Carasul peste, poze, foto.
Carasul e vioi, mai umblaret. Ii plac si apele curgatoare de ses, dar fara curs repede. Isi cauta hrana fara sa alerge prea mult, scormonind malul depus pe fund. Gaseste aici mancare pe gustul ei: vegetale, racusori, viermisori, larve si alte vietati marunte.
Momeala: Putem folosi aceeasi momeala ca si la Caracuda, sau cocolosi de mamaliga. Nu se dau înlaturi nici de la ramele rosii de balegar pe care le vom întrebuinta de astadata, deoarece sunt mai greu ciugulite de pe carlig. Noua momeala ne-o cautam din timp. Ne pregatim chiar si o cutie de tabla careia îi facem, cu un cui, mici gaurele în capac.
Inauntru punem muschi verde, din cel care creste la umbra pe scoarta copacilor. Ramele se pastreaza mai bine astfel. Traiesc si se fac curate, mai tari. Dupa ce le-am pregatit locuinta, pornim sa le cautam. Scormonim în preajma locurilor cu balegar; in pamant gras, le vom afla curand. Un bat ascutit, o sapa sau o alta unelta ne usureaza munca. Le recunoastem dupa culoarea lor rosie vie, si marimea care întrece rar lungimea unui deget. Ranite, lasa o zeama galbuie, Foarte vioaie, misca si pe carlig vreme îndelungata.
Nada: Drept nada ne facem o plamada din resturi aflate prin bucatarie si camara. Framantam la un loc cartofii fierti necuratati si cojile de paine muiata. La sfarsit e potrivit sa adaugam si cateva rame taiate în bucati.
Pornim cu aceeasi undita. Inainte si în rastimpul pescuitului aruncam drept nada cocolosi nu prea mari, ca sa atragem doar pestii, fara sa-i si saturam. Ii cautam la fund. Deci coboram carligul la adanc. Cat e nevoie ne arata pluta. Ridicand-o mereu pe fir în sus, dintr-o data va ramane doar culcata. Inseamna ca plumbul a atins fundul, fara sa o mai îngreuneze. Dar carligul nostru ar putea sa se afunde în namolul moale. Fara sa-l vada, pestii l-ar gasi mai greu. Prin urmare, dupa ce am aflat precis adancimea apei în locul de pescuit, coboram pluta cu putin peste distanta dintre plumb si carlig. Acum, momeala noastra va pluti chiar deasupra fundului, în fata "nasului" caracudei. S-ar putea sa ne încurce buruienile din adanc. Nu numai ca se asaza carligul ori plumbul pe ele (pacalindu-ne), dar uneori se agata. Ne descurcam tragand încet, pana reusim sa-l desprindem, caci cele mai multe ierburi de apa se rup usor. Uneori (ce sa-i facem !), mai pierdem cate un carlig. Trebuie sa ne obisnuim cu acest necaz. Doar sunt altele mai mari...
Cum punem noua noastra momeala în carlig? E vioaie si cauta sa scape, dandu-ne ceva de furca. Tinand-o între degetele mainii stangi, fara sa o zdrobim, îi înfigem varful carligului nu prea departe de capatul mai gros. Apoi, o tragem usurel în sus, peste bratul scurt, peste cel lung si chiar peste legatura cu firul. Lasam celalalt capat sa atarne. Miscarile sale vor atrage vederea pestelui. Daca e cumva prea lung, nu-l rupem. Ramele prea mari le rupem de la început în doua. Se înfira pe carlig începand cu partea ranita, lasand prin urmare capatul sanatos sa joace prin apa; niciodata, la pestii mici, nu-l lasam sa atarne prea lung. Controlam din cand în cand momeala. Daca varful a strapuns rama, unii pesti îl simt si ne scuipa momeala. De aceea ne asiguram cu o provizie bunicica. Rama din carlig atrage îndeosebi daca este proaspata, vioaie. O schimbam deci de cate ori este nevoie. Moale, flescaita, nu-i place nici pestelui. Cutia cu rezervele de momeala o tinem la racoare, la umbra. Uitand-o în caldura soarelui s-ar putea sa ne trezim deodata cu toate ramele moarte.
Muscatura carasului e adeseori mai vioaie decît cea a caracudei. Smuceste destul de binisor pluta dar uneori ia rama ca si ruda cea lenesa. Intai e adulmecata, pe urma gustata, apoi luata în gura si de-abia ceva mai tarziu potrivita sa se îndrepte spre gatlej. Cam asa fac pestii nostri, morfolesc putintica vreme pana se hotarasc. Intepandu-i în pripa, i-am pierde usor. Pluta nu dispare totdeauna. Se zgaltaie, se plimba catinel si, în fine, se afunda. Asteptam asadar aceasta clipa mai prielnica înteparii sigure. N-o sa avem mult de furca. Dupa un timp ne vor obisnui pestii. Trag destul de bine, nu se prind prea mari, dar destui la numar.
Pescuitul carasului si caracudei e o distractie si pentru pescari mai varstnici. Veti recunoaste pe cei care se ocupa cu asa ceva.
|
|
