|
Acasa » ENCICLOPEDIE » COASTA DE AZUR POZE, IMAGINI
COASTA DE AZUR POZE, IMAGINI
Coasta de Azur referat, poze, imagini
La poalele Alpilor Provencali, intre Marsilia si Menton, se intinde de-a lungul coastelor Marii Mediterane un pitoresc tarm: "Coasta de Azur", nume dat de poetul S. Liegeard. Regiunea justifica numele atat prin cerul de culoare albastra, cat si prin marea cu apa linistita, de un albastru ceva mai deschis. Vara este foarte calda, iarna scurta si dulce, fara geruri. In acest colt al Frantei aproape 10 luni pe an nu este nevoie sa faci focul in casa.
Imagini Coasta de Azur, poze, foto.
Coasta de Azur este o imensa gradina, unde sute de hectare sunt acoperite cu flori, trandafiri, garoafe, violete si tuberoze. Numeroasele fabrici extrag parfumul din petalele florilor culese mai ales dimineata.
Calatorul care soseste cu vaporul la Marsilia este surprins de culoarea galbena sau rosie ca sangele a stâncilor de porfir. Dincolo de aceste stanci se înalta coline împadurite, în spatele carora se profileaza Alpii înzapeziti, ale caror varfuri se contopesc cu norii. Marsilia, cu o populatie de peste 800 000 de locuitori, este al treilea oras al Frantei si unul din cele mari porturi ale Europei.
Mai spre est se afla Toulon, portul unde sunt concentrate vasele flotei militare. Pe colinele din jurul orasului sunt numai fortificatii, iar pe plaja foarte întinsa rasar din loc în loc sate de pescari cu casele însirate pe sub stanci spre a fi ferite de mistralul care sufla cu mare putere. Mistralul patrunde prin valea fluviului Rhâne si navaleste în defileul dintre munti. In zilele cand sufla mistralul, pescarii nu ies în largul marii.
Una dintre cele mai curioase asezari ale Coastei de Azur este oraselul Saint-Tropez, binecunoscut prin afluenta iahturilor oamenilor bogati din întreaga lume, care se întalnesc in fiecare vara în golful din apropierea orasului.
Blocurile de piatra ce înconjoara orasul sunt marturia unor ziduri de aparare construite cu multe secole în urma de localnici, pentru a stavili atacurile maurilor. Strazile orasului sunt foarte înguste si uneori balcoanele caselor se unesc unele cu altele. In fiecare an cetatenii orasului sarbatoresc victoria asupra maurilor. In ziua serbarii, care poarta numele de "bravada", toti barbatii defileaza pe strazile orasului înarmati cu pusti vechi si trag focuri în aer. Aici se întalnesc foarte mul pictori care poarta palarii mari de paie si stau ore întregi în fata sevaletelor asezate pe strazi, în port sau în viile din împrejurimile orasului. In timpul verii mii de francezi si straini vin la Saint-Tropez si pe plaja apar sate întregi de corturi cu saci de dormit, saltele si barci pneumatice.
Soseaua serpuieste la poalele stancilor calcaroase în care apele au taiat cheiuri înguste, pana la orasele Cannes, Nisa si Monte Carlo, ale caror principale venituri sunt obtinute de la vilegiaturisti.
Cannes este un orasel mic, populatia sa fiind doar de 65 000 locuitori; are numeroase hoteluri cu fatada spre mare. Vestita statiune a milionarilor a luat fiinta în anul 1834. Atunci, lordul Brongham, caruia i-a placut âtat de mult satu de pescari existent în acel timp, si-a construit acolo un castel în care s-a stabilit. Spre apus de Cannes se înalta masivul muntilor Maures, asemanator cu muntii Macinului din Dobrogea ca constitutie si vechime.
Pe strazile orasului Nisa, viata clocoteste ca si pe strazilt Parisului. De la Nisa la Monte Carlo domina calcarul trandafiriu, apoi masivul vechi de granit si gnais, închis la culoare si aspru la înfatisare. Coasta are numeroase golfuri largi, despartite prin capuri stancoase, încondeiate de albul valurilor. Dntre ele, golful Monaco e cel mai cunoscut. Acolo se afla micul principat Monaco si orasul Monte Carlo, în care se gaseste una din cele mai minunate gradini botanice, cu aproape 6 000 de specii de plante din toate colturile lumii. Pamantul, marea, soarele, natura si omul au facut din Monte Carlo un adevarat Babilon, unde se aud toate limbile si se întâlnesc bogatasii din lumea întreaga. Deseori se pot întâlni la Monaco si geografi, oceanologi sau biologi, care viziteaza Muzeul oceanografic înzestrat cu un acvarium unde se pot vedea cele mai variate si rare vietuitoare marine. Muzeul mai poseda si un mare numar de aparate de cercetare marina, instrumente pescuit si un laborator de cercetari oceanologice.
|
|