|
Acasa » ENCICLOPEDIE » IERUSALIMUL, TURISMUL IN IERUSALIM, ISTORIA IERUSALIMULUI
IERUSALIMUL, TURISMUL IN IERUSALIM, ISTORIA IERUSALIMULUI
Ierusalim - Ierusalimul orasul sfant
Un oras in care turistul este si un pelerin
Ierusalimul nu poate fi comparat cu nici un oras din lume. Cinci mii de ani de existenta au facut din el un unicat. De cincizeci de secole numele sau sta pe buzele celor ce-l preaslavesc, dezlantuind incredibile pasiuni. Aripi si inimi s-au frant, vocatii si nazuinte s-au nascut între zidurile "Orasului Vechi" si pe întinderea celui modern, care l-a cuprins cu dragoste si respect de jur împrejur. Hotârat lucru, aceasta urbe nu e ca toate celelalte. "Zece masuri de frumusete exista în lume — sta scris în Talmud: Ierusalimul detine noua din ele, restul lumii numai una".
Nu se viziteaza Ierusalimul, în el se "urca". Rascruce a trei mari religii monoteiste (mozaism, crestinism si islamism), el este apoteoza oricarei calatorii în Terra Sancta. In afara de putina apa ce vine intermitent pe Ghei Hinom (Valea Iadului — de unde deriva cuvantul "ghena") si pe Kidron (afluent al "Marii Moarte", care colecteaza scursurile orasului), nici un veritabil rîu nu iriga marele oras cu peste 400 000 de locuitori. Auster, solitar, uneori salbatic, dar mai cu seama mistic, "Ierusalimul" este loc de adoratie, de contemplare, de rugaciune. La fiecare pas dam de o relicva cu rezonanta biblica, de o sapatura arheologica ce atesta sau corecteaza istoria scrisa. Pretutindeni întalnesti arheologi profesionisti si amatori, religiosi în haine negre si negustori. Aici, profetii au aprins flacara justitiei, iar cersetorii erau tratati ca niste printi. Aici s-a nascut întreaga întelepciune: "Sionul va deveni Legea si Ierusalimul oracolul Domnului", glasuia Isaia, profetul mîniei, acum vreo 2 800 ani.
Istoria Ierusalimului începe cu istoria omenirii. Numele i se trage de la "ir", care înseamna în ebraica "oras" si salom, "pace". S-au epuizat de mult toate metaforele pentru evocarea sa: capitala universului, regina oraselor tronul Domnului, buricul pamantului, centrul spiritual al lumii. Cinci milenii de istorie si tot atatea de nesfarsita ocupatie egipteana, asiriana, babiloniana, persana, greaca, romana, araba, cruciata, mameluca, otomana si britanica au trecut peste el si, iata, este mai spelndid ca oricand.
Orasul e situat la cumpana de ape dintre "Marea Mediterana" si "Marea Moarta", pe vechiul "Drum al Patriarhilor" ce lega Egiptul de Asiria. Este desfasurat pe un podis la 800 metri altitudine medie — de fapt, o trecatoare în lantul muntos Bethel-Hebron — si se sprijina, in principal, pe colinele Monah (sau a Templului), Sion si Ophel, separate de valea Tyropeon. Sosind pe aceste meleaguri acum 5 000 de ani, canaaneenii s-au stabilit mai întii pe "Muntele Ophel", unde exista izvorul Ghihon, unicul din împrejurimi, apoi si pe celelalte doua coline. Rînd pe rînd, "Ierusalimul" a devenit capitala politica si religioasa a regelui David (c. 1013—973 a.H), îndata dupa cucerirea sa; orasul templului regelui Solomon (c.973—933 a.H), cel vestit prin întelepciune; locul patimilor lui Iisus (c.4—37) si locul unde Mahomed (c.570—632) s-a urcat la cer.
Ruland pe autostrada Tel Avivului, tot mai stransa de chinga muntilor, deodata ne apar în fata, printre stîncile golase sau împodobite cu pini contorsionati, primele blocuri din piatra roz ale unui cartier modern, împlantate pe versantul destul de abrupt si pe crestetul unei coline calcaroase. O lege care dateaza din vremea mandatului britanic obliga pe constructori sa foloseasca "piatra de Ierusalim" la orice fel de cladire, fara exceptie. Numai stilul e lasat la fantezia arhitectilor. Rezultatul e vizibil pe întreg cuprinsul metropolei. Orasul Vechi si cel modern formeaza un tot unitar, de un efect covarsitor, o unitate în diversitatea formelor datorita tocmai acestei pietre de calcar, aflata din abundenta în carierele din imediata vecinatate. De la aceasta piatra vine, de fapt, o parte din misterul Ierusalimului, iar puternica impresie de eternitate e degajata de unirea dintre pietrele sale si lumina sa. Acea lumina cruda, densa, purificatoare, care aproape decupeaza si desprinde contururile lucrurilor si fiintelor, dînd la iveala esenta adevarului. Albastrul straveziu al cerului se îmbina aici admirabil cu stralucirea pietrelor care nu contenesc sa marturiseasca prezenta perpetua a divinitatii. Divinitate al carei suflu, spune legenda, exala din adierea ce înfioreaza frunzisul maslinilor...
Strabatem mai intîi "noul oras evreesc". El s-a dezvoltat la vest de "Orasul Vechi", în mai putin de un secol, saltand peste coline. Devenind capitala Israelului, n-a preluat afacerile, agitatia si zgomotul Tel-Avivului. Orasul sfînt s-a consacrat exclusiv problemelor de stat, culturale si religioase. Zona centrala, plina de ronduri de flori viu colorate si parcuri umbroase, ne apare în toata splendoarea, mai ales cand vin zorile si asfintitul. Sclipirile razelor care aprind piatra roza a zidurilor, pulberea argintie a aleilor din parcuri, siluetele cladirilor monumentale, totul face sa simti ca te afli într-un oras nealterat, în afara timpului si a ranilor secolului nostru. Calitatea arhitecturala, armonia dintre orasul vechi si nou au fost pastrate si aici. Peretii de beton ai edificiilor publice si particulare sunt placati cu aceeasi piatra roz, cu reflexe purpurii si de miere, extrasa din carierele Iudeii. Pe alocuri, o nuanta mai alba sau marmoreeana îmbogateste paleta de culori, conferind o tenta de gravura veche.
Zona centrala, desfasurata si ea pe coline de calcar neocomian, adaposteste institutiile politice, unviersitare, culturale, medicale, religioase si marile hoteluri. Aici se afla resedinta Presedintelui Statului, Parlamentul (Knessetul), ministerele — toate accesibile turistilor. Tot aici se înalta cladirile Academiei de Stiinte, ale Universitatii evreesti si ale Muzeului National al Israelului, unde sunt expuse, printre altele, celebrele manuscrise eseniene descoperite la Qumran, pe malul Marii Moarte.
Ne aropiem de Orasul Vechi, a carui prezenta este tradata de zidurile cenusii-roscate ce-l înconjoara complet. Construite pe la 1536 de sultanul Soliman Magnificul, au 4 kilometri lungime ,si între 10 si 20 metri înaltime. In orasul-cetate se patrunde prin opt porti, dintre care patru principale: Yafo la vest, Damasc la nord, Leilor la est si Sinon la sud. La intrarea prin Poarta Yafo se afla Citadela, impropriu numita Turnul lui David — o fortareata irodiana reconstruita în secolul al 14-lea, care gazduieste muzeul municipal. Orasul Vechi e împartit în patru cartiere: crestin la nord-vest, armenesc ia sud-vest, evreesc la sud-est si arab la nord-est. Pretutindeni, o puzderie de stradele — marginite de cladiri cu pravalii de tot felul la parter — care urca si coboara, se încruciseaza. Calcand pavajul de piatra tocita, pe alocuri prevazut cu trepte, te feresti sa nu rastorni tejghelele negustorilor, sa nu te lovesti de carucioarele celor ambulanti. Forfota aminteste de bazarurile din Istanbul sau de vestitul cartier arab Casbah din Alger. Pe alocuri, printre acoperisuri, abia razbate o lumina difuza. Negustorii care trag de mîneca tin becurile aprinse în vitrine, desi e toiul amiezii. Musteriii trebuie sa vada marfa expusa.
In cele din urma, reusesti sa ajungi la Biserica Sfantului Mormant, înghesuita între cladiri ticsite de magazine care comercializeaza, cu precadere, o varietate impresionanta de cruciulite si crucifixuri, saculeti cu pamant din Terra Sancta si alte suvenire religioase. Traditia pelerinajelor crestine are ca obiectiv final tocmai acest celebru lacas sfant din cartierul crestin, construit pe vîrful Golgotei, locul crucificarii, îngroparii si învierii lui Iisus. Ea pare sa fi prins în secolul al IV-lea, dupa ce împaratul Constantin si mama sa Elena au înaltat Biserica Sfantulu Mormant la Ierusalim si Bazilica Nasterii Domnului la Betleem. Prima biserica, mai somptuoasa decat a doua, s-a ridicat, în anul 335, deasupra unui mormant cunoscut sub numele grec anastasis sau "locul învierii". Distrusa de persi în 614, apoi de califul Hakim în 1009, a fost recladita fastuos de cruciati în 1144. Cu acel prilej s-a îmbracat în marmura locul rastignirii, s-a înconjurat mormantul cu o balustrada tot de marmura, s-au construit mai multe capele printre care cea greaca ortodoxa si o clopotnita. In 1810, cand biserica a trebuit sa fie restaurata dupa un incendiu, cavitatea tombala taiata în stanca a fost acoperita cu o piatra de altar din marmura simpla, fara sculpturi. Incaperea ce adaposteste modestul mormant e atat de mica, încat nu poate primi decat trei-patru persoane odata, dupa ce au intrat prin deschiderea scunda, aplecandu-se mult.
Pelerinii coboara apoi pe Via Dolorosa — refacand invers drumul lui Iisus cu crucea în spate — si ies pe Poarta Leilor (sau, a Sfantului Stefan), pentru a se închina la Mormantul Maicii Domnului, în Biserica Agoniei si în alte locuri sfinte din Gradina Ghetsemani, întinsa pe versantul Muntelui Maslinilor. Noi însa nu putem parasi Orasul Vechi înainte de a cunoaste macar înca doua monumente istorice celebre: Moscheea lui Omar — al treilea loc sfant dupa Mecca, si Medina pentru musulmani — si Zidul Occidental, cel mai important loc sfant al evreilor. Amandoua se afla pe Muntele Templului, în partea rasariteana a Orasului Vechi, care nu-i altul decat Muntele Morian, unde, dupa Vechiul Testament, Dumnezeu l-a creat pe om.
Avraam a vrut sa-l sacrifice pe Isaac, iar Solomon si-a zidit vestitul templu, reconstruit de Irod si din care nu s-a pastrat decat Zidul Occidental. Ras de cladiri de catre romani, lasat în paragina de bizantini, Muntele Templului era înca pustiu cand califul Omar a intrat în Ierusalim, în anul 638. Curatind locul de ruine, el a ridicat o moschee simpla din lemn. Un alt calif, Abd-el-Malek, a terminat în 691 splendida moschee octogonala ce domina cu silueta sa întreg Orasul Vechi. In mijlocul acestei moschei, sub o imensa cupola aurita, se gaseste stanca lui Avraam, pe care patriarhul a vrut sa-si sacrifice fiul iubit si de pe care, spune traditia islamica, Mahomed a urcat la cer. In fiecare vineri, la revarsatul zorilor, din Moscheea lui Omar (sau Domul Stancii) vine vocea tanguitoare a muezinului chemand credinciosii la rugaciune. Auzindu-l, acestia alearga, se descalta, îsi spala picioarele si îngenuncheaza pentru a proslavi pe Allah si a implora îndurare. Interiorul edificiului e o simfonie abstracta de marmura, mozaicuri si covoare pretioase care îndeamna la reculegere.
Ultima oprire a calatoriei noastre prin Orasul Vechi o facem la Zidul Occidental (sau al Plangerii). Acest vestigiu al zidului de sustinere a esplanadei celui de al doilea Templu, construit de Irod acum 2 000 de ani, a devenit simbolul indestructibilei credinte evreesti. Din anul 70, cand Templul a fost daramat de romani, zidul tine locul acestuia ca loc de pelerinaj pentru evreii din întreaga lume. El nu este, asadar, numai un important monument istoric. Sensul sau spiritual este relevat de numeroase mesaje catre Dumnezeu, introduse de credinciosi în crapaturile dintre blocurile de piatra, de nenumarate legende si mai ales de multimea de credinciosi care vin de pretutindeni sa aduca un omagiu celui Etern.
|
|
