|
Acasa » ENCICLOPEDIE » MREANA PESTE, PESCUIT, IMAGINI
MREANA PESTE, PESCUIT, IMAGINI
Mreana peste, pescuit mreana, imagini, poze
Corpul Mrenei este alungit, cilindric, vanjos, nu se subtie prea mult spre coada. Botul tuguiat are gura carnoasa asezata dedesubt. Cele doua perechi de mustati groase, insemnate cu un fir rosu, pornesc toate din buza de sus. Perechea aflata spre bot este mai scurta. Spinul cel mai lung si tare al aripioarei spatelui este ferestruit. Cele doua parti ale cozii scobite se termina ascutit.
Mreana are o culoare verzuie-brunie pe spinare, deschizandu-se treptat spre burta alba, se face mai galbuie pe laturi. Aripioarele dinspre pantec sunt roscate.
Mreana peste, imagini, poze.
Dimensiunea minima este 25 cm. Obisnuit, mrenele au 30—50 cm, cantarind 3/4 pana la 2 kg. Mrene care depasesc chiar 10 kg se pescuiesc foarte rar. Bucatile mici sunt mai pistruiate, asemanatoare porcusorilor sau mrenelor vinete. Aceste rudenii apropiate nu au limita legala, deoarece nu cresc mai mari de 15-25 cm.
Mrenele vinete se deosebesc prin culoarea lor mai intunecata, petele si punctele de pe laturi intinse pe unele aripioare, lipsa zimtilor la spinul dorsalei si mustatile fara firul rosu. Felul lor de viata seamana cu cel al mrenei obisnuite. Dar zona in care se intalnesc este indeosebi cea cu ape mai reci (chiar de munte), unde se alatura scobarului.
Biologia mrenei obisnuite ne arata ca iubeste doar apele curgatoare repezi. Raspandirea ei incepe in apele de munte mai mari. Coboara pana la ses, unde se trage in suvoiul cel mai puternic al nurilor. Prefera deci o albie tare, pietroasa ori nisipoasa. Inotator rezistent si iute, mreana infrunta usor curentul. Il invinge tinandu-se pe fund, ori dupa bolovani, unde afla si ascunzis. Mrenele colinda putin, in mici carduri de aceeasi marime. Cele mai batrane traiesc mai la adanc, indeosebi in locurile unde curentul sapa un pat puternic scobit. Mai mult peste de noapte, dar se hraneste si ziua. Cauta atat hrana vegetala cat si larve, ori alte vietati asemanatoare. Foarte rar, ocazional, mrenele mari inghit si cate un pestisor. Asadar au un trai pasnic, cu toata apa vijelioasa in care traiesc. Atentie sa nu uitam un amanunt important! Icrele mrenei sunt singurele icre otravitoare! Prin urmare nu le pastram. Daca le mancam, dau greturi, varsaturi, dureri de burta si chiar mai rau.
Sezonul de pescuit începe prin luna martie, intinzandu-se pana tarziu in toamna. Mrenele musca mai bine la inceputul si mai cu seama spre sfarsitul acestui interval, cand vremea incepe sa se raceasca usor. Intai le scade tainul, dar apoi si pofta de mancare. Vara, pe apa limpede, calduta, rezultatele sunt slabe. Pentru pescuit, ceasurile bune sunt cele de dimineata si seara. Apa in crestere, tulbure, ori cate o ploaie, fac mreana sa traga bine toata ziua.
In ceea ce priveste momelile, este un peste alegator. Deci incercam cu rame, lipitori, coropisnite, branzeturi, cocolosi de paine sau mamaliga tare. Casacavalul, casul topit se taie in cuburi. Se infig in varful carligului simplu sau intr-un carlig mic, triplu, ale carui brate tin mai bine aceste momeli. Pentru incarcarea lor se pot intrebuinta niste ace speciale pentru infirare, strabatandu-le cu struna. Deseori, branzeturile se framanta impreuna cu painea sau mamaliga, intrebuintandu-se cu predilectie vara. Ramele si celelalte vietati par alese atat la inceputul cat si spre sfarsitul sezonului. In preajma gurilor de canal a abatoarelor, nu numai mreana, dar si scobarul, impreuna cu pestele urmator, se prind bine cu hrana la care s-au obisnuit. Putem pescui cu sange inchegat si ficat, obtinand rezultate minunate. Dar acest peste mofturos are si el o slabiciune. Felul de mancare cel mai dorit sunt niste larve care traiesc in apa. Sunt cunoscute sub denumirea de babite, rusalii, vetrice sau scorobeti de mal. Au o culoare albicioasa si o lungime de cativa centimetri. Pe langa cele 6 picioare, pantecul are multe firisoare subtiri, iar coada se termina cu trei prelungiri. Din aceste larve ies mai tarziu un fel de fluturasi, cu aripi gingase. La anumita vreme roiesc in palcuri mari, devenind o momeala potrivita in aceste ocazii. Stiinta ii cunoaste sub denumirea de fluturasi de o zi efemere. Babitele se gasesc mai tot timpul anului. Sub tarmurile lutoase adesea un pamant albastru-fumuriu isi sapa lungi galerii, in care se adapostesc. Cunoscand aceste locuri, pe apa scazuta si calda, pescarii sapa cu lopetile in cautarea lor. Cu oarecare stradanie, larvele se aduna, pastrandu-le catava vreme vii, la racoare, in cutiute cu nisip. Pe carlig se infira cu grija, una sau doua, lasandu-le cozile sa atarne putin. Intepandu-le capul si pieptul tare sunt mai greu smulse de apa.
Pe langa gasirea momelii potrivite, pescuitul mrenei nu e nici el treaba prea usoara. In ape ceva mai line, ne descurcam folosind aceeasi metoda ca la scobar. In repezituri, cum se intampla mai des, folosim alt echipament. Varga tare tine piept unei incordari continue a plumbului greu si uneori pestelui vijelios. Un fir ceva mai gros prinde bine la desprinderea carligului des agatat printre bolovani. Strunele mai subtiri, scurte, doua la numar, aduc aceleasi foloase ca la pescuitul crapului. La capatul lor se leaga carlige intre numerele 6-11. La pluta renuntam, in schimb alegem o greutate destul de mare. Ii revine sarcina sa tina momeala in locul ales. Alegand plumbi gauriti, care se scot ori se adauga, greutatea poate fi usor schimbata, dupa cerinta locului. Tinand varga pe loc, o greutate prea mica nu mai atinge fundul, inainte de a arunca, tintim oblic deasupra locului ales, avand in vedere puterea curentului. Dupa aruncare, firul se intinde si vibreaza ca o coarda, iar plumbul da semn ca s-a lovit de fund. Greutatile mici, rotunde, sunt luate de apa si rostogolite, apropiate de tarm. De aceea alegem plumbi de alte forme: de fus sau latite. Aceste romburi sau triunghiuri plate ce se asaza mai statornic in adanc. Si de asta data alicul mic le va bloca coborarea pe struna. Obstacolul pietrelor si bolovanilor retine nu de putine ori plumbul. Ajutandu-l sa se desprinda de pe fir, ne descurcam trecand prin canal o sarma indoita ca un inel. Astfel scapa la o tragere puternica. Sau ne turnam noi insine plumbi speciali, cu toarta, prin care aluneca nylonul.
In timp ce pescuim, varful vergii se apropie de apa si ridica din cand in cand momeala, controland greutatea. Tinand firul oblic, va zbarnai mai putin suparator pentru simturile pestelui si mana noastra. Muscatura mrenei se transmite prin varga si nylonul strans intre degete. Sunt doua trasaturi scurte, de parca am ciocani repede batul. Cand pestele este mofturos, apuca mai pe indelete, uneori doar intinzand firul. Inteparea se face imediat, altminteri ramanem doar cu un carlig gol. Mreana prinsa trage puternic, despicand curentul. Muschii sai o fac sa lupte indelung si vijelios. Dupa cateva incercari de fuga la distanta, incearca alte smecherii. Se insurubeaza in adanc, isi freaca botul de pietre, plesneste coada peste struna, se intepeneste printre bolovani. Manuind-o, putem incerca s-o saltam deasupra fundului, sa o tragem indarat. Buzele tari ne permit sa ducem o lupta mai putin crutatoare. Pentru felul in care mreana stie sa se apere, pana ce oboseste in sfarsit, pescarii sportivi o cauta adesea. De multe ori, tarmul inalt cere s-o aducem spre mal mai la vale, intr-un colt potrivit. Sa facem totdeauna asa, chiar daca trebuie sa umblam nitel. Ridicand-o din apa direct cu varga, largim sfasietura facuta de carlig, ceea ce ar insemna sa o pierdem aproape cu siguranta.
Mreana vanata este pestele care ne salveaza in unele ape de primejdia traistei goale. Pe apa tulbure, in crestere, se trage in locuri adapostite si apuca cu nadejde rama. Pescuitul nu se deosebeste de cel al mrenei obisnuite, practicandu-se doar cu scule mai putin rezistente si un plumb nu atat de mare, potrivit acestor ape mai mici.
|
|
