|
Acasa » ENCICLOPEDIE » OBLETE PESTE, PESCUIT, POZE
OBLETE PESTE, PESCUIT, POZE
Obletele peste, pescuit Oblete, poze, imagini
Obletele are corpul lunguiet, mai alungit, mai subtire, gura sa este oblica, îndreptata în sus, cu falca de jos iesita în afara. Spinarea este verde-albastruie, restul argintiu. Culoarea sa asemanatoare sclipirilor valurilor, îl face mai greu de observat. Solzii, care se iau usor, sunt folositi la vopsirea sidefie a perlelor artificiale. Poate fi pescuit în orice marime, avand lungimea obisnuita de 10—15 cm, rareori cativa cm mai mult.
Obletele traieste atat în ape statatoare cat si curgatoare, întovarasit în carduri mari. Dintre balti prefera pe cele mai adanci, curate. Repede si bun înotator, suie în regiunea apelor colinare, în rauri se tine pe langa maluri, înfruntand repezisurile. Gura ne arata ca vaneaza la suprafata. Vioi, cutreiera într-una în cautarea hranei. Adesea Obletele sare din apa, spre a înhata musculite si felurite insecte. Coboara uneori mai la adanc unde cauta larve, viermisori, racusori si chiar plante.
Imagini Oblete peste, poze, imagini.
Pescuitul Obletelui pretinde ceva mai multa îndemanare din partea pescarului, îndeosebi în apele statatoare. Noi, începatorii, îl vom prinde în lacuri, mai ales primavara. La aceasta vreme, cardurile mari umbla aproape de suprafata, flamanzite de postul care a durat toata iarna. O data cu vremea calda se trag mai departe de tarm, umbla si mai adanc, se prind mai greu. Sprintari si mofturosi, obletii pun astfel adeseori la încercare chiar si pescari mai priceputi, care stiu sa le joace asa cum trebuie momeala. In raurile de ses, nu prea tulburi, e mai usor. Alegem vreme calda si apa în care sa putem vedea macar la adancimea unui lat de palma. E placut sa ne distram vara cu obletii; doar ne putem si racori din cand în cand cu o baie. 0 sa gasim curand cîteva locuri bune în care se tin cîrdurile lor. O sa le recunoastem destul de repede. Obletii stau aproape de suprafata apei, ciugulesc hrana de pe fata ei, sarind adesea. Plimbandu-ne pe tarm si observînd locuri în care apa este mai repede, vom zari pestisorii nostri înotand împotriva curentului. Se vor trada prin ochiurile care încretesc suprafata cat si prin sclipirile argintii ale salturilor îndraznete, cand îsi culeg hrana. Nu sunt prea speriosi. Ne vor permite sa ne dam curand seama cat de numeros este cardul. Si ne vom multumi doar cand am descoperit pe cele mai mari, cu multi pestisori marunti. In tot timpul verii îi vom afla aici.
Momeala pe care o vom întrebuinta este si ea o momeala de sezon cald, este vorba de musca de casa. Tot una dupa alta, o sa le varam în cutii de chibrituri goale. De nada n-o sa avem nevoie, dar o sa ne schimbam putin echipamentul. Il potrivim unui pescuit de suprafata, în care ne vor ajuta si ochii. Scoatem plumbul care n-ar mai avea rost. Pluta o înlocuim cu alta mica, mesterita în atelierul nostru. Nu e mai lunga de 3 cm, asadar foarte usoara. O ridicam cel mult o palma deasupra carligului cat mai mic. E bine sa întrebuintam un fir subtire, de cel mult 0,15, lasandu-l ceva mai lung decat varga. Intepand musca prin cap (fara sa scapam pe celelalte din cutie), o tragem în sus pe carlig pana cand varful carligului iese putin din ea. Vom folosi undita ca un fel de bici, ferindu-ne însa s-o facem sa si plesneasca. Miscarile sunt aceleasi, dar mai domoale. Prea multa forta ar sfasia momeala noastra, sfichiuind aerul. Asadar înaltam varga, o înclinam înapoi si o repezim înainte. Greutatea plutei, aflata întai îndaratul nostru, va trage dupa sine momeala si firul, care se va întinde pe apa în fata noastra. Nu trebuie chiar atata forta. Ne vom obisnui treptat, cat se cere, ca sa nu obosim prea curand, sa nu sfaramam momeala, dar astfel ca sa o asezam totdeauna pe apa, la distanta si locul potrivit. De aceea e bine sa privim întai îndarat, observand cum se petrec lucrurile. Ne-am putea usor agata carligul prin iarba ori ramuri. Sau, cine stie, daca nu santem prea îndemanatici, s-ar putea chiar sa ne prindem pe noi însine. Asa ceva nu-i nici peste, nici placere. Prin urmare, e mai cuminte sa ne obisnuim întai sa aruncam si de-abia apoi sa pescuim la obleti. Cand îi zarim, tintim cu momeala cat mai aproape de ei. Asa vioi cum sunt, o s-o însface grabnic, mai iute decat ne-am astepta. Nu degeaba sunt numiti si pastravii apelor de ses. Pluta se va înfunda în curent, oprita sau chiar trasa în sus de peste. N-avem timp de asteptat. Intepam repede, la fel de vioi ca si obletul.
Simtind împotrivirea plutei, pestele scuipa adesea musca din gura. Deci, sa nu întarziem si sa surprindem clipa cea mai potrivita. Multi si flamanzi, îi vom prinde unul după altul, mai cu seamă dacă ne folosim cum trebuie şi ochii. Pescuim, cum se zice "la vedere". Se cere să zărim din timp obleţul cand sare şi apucă musca. N-avem de ce să urmărim prea mult mişcările plutei, care are obiceiul să cam întarzie. I-o vom lua înainte. Ea ne ajută nu numai la aruncat dar şi într-alt fel. Plescăitul ei este cel care atrage în primul rand peştii. Musca nu ne-ar face o treabă atat de bună, e prea uşoară. Invăţătura e să aruncăm astfel încat pluta să izbească puţintel apa. Nu atat cat să sperie, ci numai atat cat să atragă, înştiinţaţi de zgomot, obleţii se vor repezi să culeagă ceea ce a picat în apă. Aşa s-au deprins, ajutaţi de linia lor laterală. Şi astfel ne vor deprinde şi pe noi să învăţăm acest fel de a undi peştii care pandesc insecte la suprafata. Se cheama pescuit plesnit, la pleasca sau la trantite. Puteţi păcăli peştişorii aruncand şi o bucăţică de creangă ruptă în apă. Nu arareori se vor repezi cu precizie în locul în care bănuiesc că le-a sosit ceva hrană. La pescuit, înşelaţi de plută, se vor repezi adeseori la aceasta. Dar ochii lor ageri îi vor îndrepta grabnic spre muscă. Iată prin urmare pricina pentru care carligul nu trebuie să se afle prea departe de cotorul de pană. Dacă obleţii n-au sărit de îndată ce am plescăit, lăsăm apa să ne ducă momeala la vale. O urmărim cu varful vergii, deoarece poate fi încă zărită. De-abia cand se întinde firul, facem în continuare o nouă aruncare. Varga o ia iarăşi înapoi, apoi azvarle iar înainte. Putem chiar să jucăm puţin momeala, care, dusă de apă, se afundă de obicei.
Oprind varful vergii din mers, o lăsăm s-o ia înaintea plutei, să se înalţe. In asemenea clipe pot ţaşni alţi obleţi. De astădată, am devenit mai sportivi. Ne mişcăm mai mult decat la baltă. Nu numai cu braţul dar, ca şi la bibani, nu vom stărui prea mult în acelaşi loc. Cand muşcăturile se fac mai rare, ne îndreptăm spre alt card. Doar avem destule dacă... le-am descoperit la timp.
|
|
