|
Acasa » ENCICLOPEDIE » PARUL, PYRUS COMUNIS, POM FRUCTIFER PAR
PARUL, PYRUS COMUNIS, POM FRUCTIFER PAR
Parul, Pyrus Comunis, pom fructifer
Prunul, Pyrus comunis, este un arbore fructifer, din familia Rosaceae, care creşte până la 10-20 m înălţime şi al cărui fruct este para. Are rădăcină lemnoasă, adanca, trunchiul drept, de culoare gri si care are coaja crăpată. Florile sunt albe sau roz cu petale de 1,5 cm, iar fructul este comestibil.
Aparent la el acasa în toata Europa temperata, parul e la fel de acasa si în Asia occidentala si centrala, dar soiurile salbatice din Asia difera atat de mult de cele europene încat specialistii au ajuns la concluzia ca majoritatea varietatilor cultivate astazi în gradinile noastre vin din Asia, unde cultivarea parului e foarte veche. S-au gasit samburi de par în palafite (locuintele lacustre din neolitic).
Cu trei secole înainte de era noastra, Theofrast citeaza patru varietati de par. Plinius, în primul secol pomeneste treizeci si cinci ca în 1628 sa fie numarate în regiunea Orleanului peste 260. In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea calugarii de la manastirile din Franta au reunit la Paris o colectie de pere care va fi conservata la Museum pana în 1889; fara nici o îndoiala perele de atunci nu rivalizau cu cele existente în Franta azi, nici ca savoare, nici ca dimensiuni si nici ca varietate. In Franta, dupa o statistica foarte recenta, se cultiva peste doua mii de varietati de peri.
|
|