|
Acasa » ENCICLOPEDIE » PESCUITUL LA STIUCA, PESTE IMAGINI, POZE
PESCUITUL LA STIUCA, PESTE IMAGINI, POZE
Pescuitul la Stiuca, peste imagini, poze
Desi bine cunoscuta, stiuca merita descrierea catorva amanunte. Corpul stiucii este lung; capul si coada devin ajutoare pretioase. Botul tare se alungeste ca un cioc de rata. Falcile mari se casca larg, putand inhata o prada destul de mare. Sunt intesate de colti puternici si puzderie de dintisori marunti, insiruiti ca niste perii, indreptati indarat, ca sa retina captura. Spre coada puternica s-au apropiat aripioarele dorsalei si analei. Mult impinse inapoi, lucreaza impreuna cu caudala. Manate de corpul musculos, devin o singura vasla elice lata. Impinsa cu forta, stiuca poate tasni dintr-o data, cu mare viteza, ca o torpila vie. Culoarea sa o face greu de zarit. Pare un lemn putregait afundat in apa, cu joc de lumini si umbre. Bine adaptata mediului in care se ascunde, stiuca e intunecata pe spinare, negricios-verzui. Laturile presarate de pete si dungi neretusate sunt un amestec de galben-verzui. Burta este alba. Aripioarele, cu o nuanta portocalie, sunt invarstate cu mai multe siruri intunecoase, care pateaza pe cele neperechi.
Stiuca peste imagini, poze, foto.
Stiucile mici, marlitele, bat mai mult in verde. Nu au dimensiuni minime stabilite de lege. Crescand repede, stiuca poate depasi un metru si chiar greutatea de 20 kg. La undita, se prind mai cu seama bucati de 30-50 cm, cantarind pana la 2 kg.
Biologie. Stiucile se intalnesc mai cu seama in balti, fiind mai greu de prins in apele lin curgatoare, unde traiesc de asemenea. Le place vegetatia bogata, care le ofera un bun ascunzis. Fie printre trestii, fie printre buruieni ori catre fundul apei, stiuca gaseste totdeauna un adapost potrivit felului sau de viata, totdeauna singuratic. Se ascunde ca sa poata pandi, nemiscata, orizontala, sau ca sa se odihneasca intr-o pozitie inclinata. In fata ii place sa aiba un fel de camp de observatie, care sa-i lase vederea mai libera. Tine adeseori calea pestisorilor pasnici, iesindu-le inainte in trecatorile lor. Cu un asemenea trup, cu simturi foarte dezvoltate, devine un adevarat lup al baltilor. Stiuca se bizuie indeosebi pe ochi si simtul vibrator, care ii permite sa "vada" la distanta. Despre cele petrecute in jur o informeaza si micile infundaturi aflate in cap. Din fata unui asemenea dusman, inarmat pana in dinti, bine camuflat, puternic si totodata siret, prada scapa greu. De la varsta frageda, stiuca se hraneste aproape numai cu peste. Din locul de panda se arunca dintr-o data, ca o sageata asupra hranei vii care trece pe aproape. Daca-i scapa ceea ce se intampla rar isi reia linistita locul. Nu-i sta in obicei sa prea urmareasca. Inghite prada uneori mai cat ea de lunga, chiar si alte stiuci, asezand-o cu capul inainte. Bibanii inghesuie pestisorii la vanatoare, imprejumuindu-i, urmarindu-i .Prada marunta cauta sa scape, sarind intr-una, de parca ar ploua. La vanatoare, stiuca se deosebeste. Cardul de pestisori mai mari tasneste o singura data la suprafata, imprastiindu-se. In avantul sau rapitorul se repede cateodata afara din apa, tradandu-l plescaitul trupului greu, arcuit o clipa deasupra undelor. Stiuca nu se da in laturi nici de la alte vietati: rareori o rama, mai ales broaste, soareci, ori pui de pasare. Stiucile mari trag spre larg, mai la adancul pragurilor si gropilor. Iarna le aflam cu pofta de mancare pastrata, umbland chiar deasupra fundului. Primavara, cand incepe dezghetul si apele se umfla, gasim stiucile aproape de mal, in apa mica, terenuri inundate, pregatindu-se sa-si depuna icrele. Apoi, flamanzite, colinda prin stuf in cautarea pestisorilor.
Stiuca vara: Cand apare bradisul impreuna cu alte buruieni care se ridica pana la suprafata, stiucile se imprastie pe tot intinsul lacului. Pandesc uneori, in zile calde, aproape de fata apei, la ascunzisul buruienilor. Diminetile reci cu bruma fac stiucile sa se indrepte iarasi spre stuful in care li se retrage hrana. Apoi coboara tot mai adanc, pregatindu-se de iernare. In apele curgatoare, stiuca nu infrunta nici o data repezisul. Se tine in coturile linistite, in valtorile domoale, langa tarm, langa ascunzisuri, la adanc. Nu sta niciodata prea departe de curentul care ii aduce hrana.. Totdeauna foloseste avantajul unui obstacol trunchiuri, bolovani sau pinteni indaratul carora apa devine lina.
Lunile de primavara si cele de toamna sunt socotite mai bune pentru pescuitul acestui rapitor. Vara, indestulandu-se mai usor, sezonul e mai putin rodnic. Dar ceasurile diminetii ori spre amurg pot darui surprize placute. Si ca sa fim cinstiti, e tare greu sa spui cand trage stiuca cea plina de toane. Ce se intampla nu prea stim. Uneori, dupa ce pescarul a asteptat de pomana ore in sir, se trezeste cu o muscatura dupa alta. Si apoi dintr-o data iarasi nimic, de parca n-ar fi ramas nici coada de stiuca prin preajma. Ca o asemenea intamplare poate dura o zi intreaga, nu mai mira pe nici un unditar. Stiuca este un peste mofturos, cu multe capricii. In schimb, pescuitul sau plin de peripetii, marimea care aseaza stiuca alaturi de crap si somn, printre trofeele ravnite de pescar, felul aprig in care se apara, nu pot decat sa mareasca dorinta de a cauta acest peste.
Echipamentul incepatorului are dreptul sa fie ceva mai puternic. Apoi, pescarul va cauta sa se desavarseasca, pescuind cat mai fin. Varga destul de puternica, cu mulineta, e prevazuta cu fir de 0,30- 0,35. De vartej se prinde neaparat o struna metalica, lunga de vreo 20 cm, cu carlig nr. 3- 5. La acest fel de pescuit carligele simple sunt mai folositoare decat cele cu doua sau trei brate. Important este sa fie foarte bine ascutite, ca sa nu lunece cumva din gitlejul osos al stiucii. Plumbul nu are de ce sa traga prea adanc pluta. Facem cantarirea astfel incat greutatea sa impiedice fara ca sa poata cufunda, cu puterile sale slabe, pluta. De aceea, adeseori, capatul rosu este cel care depaseste suprafata apei. Carligul nu trebuie sa raneasca adanc momeala alcatuita din pestisori lungi pana la 10 cm. Ei trebuie sa traiasca, sa miste indelung, sa ademeneasca rapitorul. Intepand spinarea usor, pe sub aripioara dorsala a pestisorului, indreptam varful carligului inainte. Acest fel de prezentare a momelii ramane mai potrivita in cazul nostru.
|
|
