|
Acasa » ENCICLOPEDIE » STILUL CHIPPENDALE
STILUL CHIPPENDALE
Stilul Chippendale
In Anglia secolului al XVIII-lea, stilurile constituie creatia unor mari si talentati artisti care, desi influentati de gustul francez, au impus, într-o viziune proprie, spiritul artistic britanic. Ne referim la cei trei mari artisti ale caror nume au rezonanta pana azi: Chippendale, Adam, Sheraton. (cit. cipandeil, edam, seratan).
Ei au creat si au impus, prin calitatea exceptionala a operelor lor, stiluri ce le poarta numele. Fiecare avand caractere proprii, dar si o trasatura comuna: gratia delicata. Oricat de insistent am reveni asupra caracterului discret al acestor stiluri, tot nu vom sublinia de ajuns trasatura esentiala a creatiei celor trei artisti britanici. Eleganta rafinata a operelor acestor creatori —discreta, delicata, gratioasa — le-a impus numele în Europa si America.
Stilul Chippendale, se refera în special la mobila rococo engleza produsa pe la jumatatea secolului al XVIII-lea. Poarta numele ebenistului Thomas Chippendale, care a publicat
primul album englez cu creatie de mobilier The Gentleman and Cabinet Maker's Director, anul 1754. Lucrarea cu prindea 160 de planse reprezentand modele în care motivele rococoului erau folosite în mobilier cu o reala fantezie si gratie. Mentionam ca mobilier rococo s-a produs în Anglia si înainte de aparitia Directorului. Dar formele greoaie si încarcate demonstrau ca artizanii nu se familiarizasera cu noul stil pe care probabil nici nu-l întelegeau. In interioarele neogotice sau romantice ale epocii, mobilierul produs de Chippendale a fost repede acceptat. Frumusetea pieselor consta în faptul ca artizanul, care a devenit si ramas celebru, a folosit cu talent elementele rococoului, ale goticului si multe motive chinezesti pe structuri si volume amintind linia generala a mobilierului Ludovic al XV-lea. Scaunele aveau spatare ajurate (prin sculptarea lemnului), picioarele erau mai întotdeauna galbate, iar partea superioara a mobilelor purta reliefuri usoare, îndeobste frunze. Motivele chinezesti sau gotice erau de asemenea folosite pe mobile cu structuri simple. Toate, fie ca aveau ornamentica rococo sau gotica, se relevau prin gratia si lejeritatea lor. Nimic nu era încarcat, nimic nu obosea ochiul si nu dadea senzatia de opulenta. Totul degaja, cu un fel de gratie usoara, un spirit de nepasare, propriu exclusiv acelui mijloc de secol al XVIII-lea. Mentionam ca Chippendale a folosit în special liniile curbe si contracurbe si foarte putin sau aproape de loc motive florale. Un alt creator de modele, Thomas Johnson, a publicat si el un album în care rococoul era mult mai exuberant, mai framantat si mai îndraznet. Motivele erau infinit mai variate: pasari, pesti, dragoni, elemente din fabulele lui Esop, fructe, flori stranii etc. Acest nou album care a furnizat sugestii si pentru aplice, console, oglinzi, rame, lampi etc, reimprimat în secolul al XIX-lea, i-a fost atribuit lui Chippendale. Era o eroare. Chippendale a avut propriul sau registru decorativ, al carui efect esential era gratia rezultata numai din curbe suple si usoare, din perfecta coeziune a volumelor mobilierului cu elementele decorative.
In stilul Chippendale, rococoul se afirma ca un curent perfect închegat. Proportiile erau armonioase, elegante, zvelte. Liniile pline de gratie si oarecum aeriene. In general, mobilierul Chippendale este sculptat, are multe ajururi (în special spatarele scaunelor, frizele si frontoanele unor piese mari sau picioarele unor piese importante). Lemnul cel mai frecvent folosit a fost acajuul de Cuba sau de Santo-Domingo. Unul era foarte frumos pentru placare, avea vene si striatii spectaculoase, iar celalalt, mai dens, era foarte potrivit pentru elemente sculptate. Se cunosc si se pastreaza putine piese lucrate în atelierele Chippendale. Se pastreaza însa ambele editii ale Director-ului, publicat de el, precum si cea de a treia editie aparuta putin înainte de moartea artistului, in aceasta din urma, Chippendale propune si modele pentru seminee, oglinzi, console, cadre, piedestale etc. Iar formele mobilierului sunt derivate din cele clasice, întoarcerea catre clasicism demonstreaza ascutitul simt de observatie al artizanului englez, care — reflectînd spiritul vremii — întelegea ca rococoul începuse sa oboseasca.
De fapt, instaurarea neoclasicului în Anglia a fost realizata în stilul Adam.
|
|
