|
Acasa » ENCICLOPEDIE » VIERMII DE MATASE, INFORMATII, DRUMUL MATASII
VIERMII DE MATASE, INFORMATII, DRUMUL MATASII
Viermii de matase, drumul matasii
Din mosi-strâmosi taranul român a crescut gandaci de matase, numiti si viermi de matase in Muntenia, omide de matase în Transilvania, bubi de catre macedoneni. Aceasta ocupatie, trecuta prin milenii, are un bogat trecut si un si mai frumos viitor.
Se pare ca patria viermilor de matase este China. In orice caz, cu 26 de veacuri î.e.n. în aceasta tara se practica de-acum sericicultura. In jurul anilor 550 e.n. cresterea viermilor de matase si cultivarea duzilor au trecut din Constantinopol pe teritoriul Greciei. In sec. XII era singurul teritoriu din Europa în care functionau ateliere de tesut matase. Ulterior, gîndacii de matase au aparut printre îndeletnicirile locuitorilor din Sicilia, Calabria, Spania, Portugalia si dupa 1466 în Franta.
Date certe despre începutul cresterii viermilor de matase în tara noastra nu avem. Dar legendele si obiceiurile ramase dovedesc prezenta acestei ocupatii într-o epoca îndepartata. Una din legende povesteste de o fata, careia i-a murit iubitul, jelit zile de-a randul. In fiecare seara îl învelea cu flori si frunze de dud, pana cand viermii aparuti între timp s-au urcat pe copaci si au facut gogosi. Din gogosi au iesit fluturi. Fluturii, a crezut fata, sunt protectorii iubitului ei. I-a îngrijit cu dragoste întru amintirea celui disparut.
Dintre obiceiurile si legendele pastrate si astazi în unele sate amintim doar cateva care au avut si înca au o larga arie de râspandire. Pentru ca viermii de matase sa nu fie "deochiati", femeile pun pe rafturi oua rosii încondeiate sau panglici rosii. In multe locuri, femeile arunca necuratenia viermilor pe pomi sau pe stresini pentru ca acestia sa urce sus la facutul gogosilor, stiindu-se ca viermii sanatosi urca mai sus decat cei slabi. Tinerii casatoriti nu se ocupa de obicei cu cresterea viermilor de matase în primul an de casnicie, ca sa nu se desparta în viata, dupa cum se despart viermii la învelitul gogosilor. Daca o tînâra maritata intra în anul casniciei într-o casa unde se cresc viermii de matase, i se striveste unul pe frunte, pentru ca celorlalti "confrati" sa le mearga bine! Primavara, cand porneste plugul pe brazda, femeile pun legatura cu samanta de gîndaci de matase înaintea plugului, pentru ca gogosile sa umble bine la trasul, borangicului, întocmai ca plugul.
Poposind pe târîmul documentelor, ne atrage atentia fagaduiala facuta de fiul lui Alexandru cel Bun regelui Poloniei, de a-i da acestuia 400 de camasi de matase ["quadrigetorum sericorum pannorum"]. B.P. Hajdeu mentioneaza ca snurul de care anina sigiliul mare domnesc al lui Alexandrel Voda, pus pe hrisovul din 26 Ghenare 1453, era o împletitura de matase rosie, vînata si cafenie.
In "Storia delle moderne rivoluzione della Valachia" (Venezia, 1718), cunoscutul Anton Maria del Chiaro scrie ca în Tara Româneasca fiecare sotie de boier tinea fete si tiganci care lucrau batiste, unele cu flori de matase si altele cu fir de aur. Faptul ca românii foloseau curent matasea rezulta si din paragraful din "Descriptio Moldaviae" a lui Dimitrie Cantemir referitor la obiceiurile de la logodna si de la nunta, si anume, oferirea unei "bucati de pînza sau de matase de bun pret", drept rasplata cîstigatorului întrecerii de cai.
Calatorul englez Thomas Thorntom, care a locuit în împaratia Turceasca la sfarsitul sec. XVIII, afirma printre altele în cartea sa "Starea de acum din Obladuirea Geograficeasca, Oraseneasca si Politiceasca a Printipaturilor Valahiei si Moldovei", scrisa în 1826, ca în aceste Principate se cresc "...nuci si duzi albi, iar acestia de pe urma sunt prea mult prasaditi pentru hrana viermilor de matase". In cartea, mai amanuntita, a lui Franz Iosef Sulzer intitulata "Geschichte des Transalpinischen Daciens, das ist Der Walachey, Moldau und Bessarabien" (Wien, 1781), se arata ca "oamenii de rînd" produc matasea pentru legaturi de gît, giubele si anterie sau avand produsul ca "sa plateasca fumâritul", adica un impozit catre stat.
Dovezi asupra preocuparilor românilor într-ale sericiculturii în decursul veacurilor pot fi aduse destule. La începutul sec. XIX putem chiar vorbi de o industrie nationala a matasii. In 1837, la Universitatea din Berlin, tanarul Mihail Kogalniceanu, datorita staruintei tatalui sau, "a dat atentiune si studiilor practice ca fabricarea matasii...". Pe cheltuiala Domnitorului Mihai Sturdza viitorul celebru agronom Ion Ionescu de la Brad a facut practica jumatate de an în Franta pentru însusirea tehnicii sericicole. In anul 1852, a luat fiinta la Pantelimon o scoala de sericicultura si pepiniera de duzi din care se împarteau gratuit puieti "Ca sa îmbunatateasca starea materiala a satenilor si prin introducerea cresterii sistematice a viermilor de matase". Mai tîrziu, în 1864, bugetul Principatelor Unite prevedea 39 130 lei pentru înfiintarea a înca 5 pepiniere de duzi (la Giurgiu, Braila, Iasi etc.). Prima Societate de sericicultura româna ia nastere în 1885, cu toate ca încercari s-au facut înca din 1879.
|
|
