|
Acasa » ISTORIE » GETII IN ROMANIA
GETII IN ROMANIA
Getii in Romania.
Getii au venit însa in de mai aproape atingere cu Grecii în vremea lui Alexandru cel Mare. Acesta la începutul domniei sale, înainte de marile lui cuceriri în Asia, a facut o expeditie în nordul Dunarii împotriva Getilor.
In anul 335 înainte de Cristos, dupa ce a supus triburile Tracilor din sudul Dunarii, el trecu acest fluviu si învinse pe Geti, dând de regiuni cu populatie deasa si de lanuri de grâu. Getii se aparau în cetati de lemn, dar Alexandru nu putu sa-i supuie, caci fu imediat rechemat de o rascoala ce izbucnise în lipsa lui în Grecia. Peste vreo treizeci de ani un general al lui Alexandru, Lisimah, care ajunse dupa moartea lui rege al Traciei, facu si el o expeditie în nordul Dunarii împotriva regelui get Dromihete, dar fu cu totul batut si luat prizonier de Geti. Dromihete îi trateaza foarte bine si în cele din urma îl libereaza, dar Grecii nu mai îndraznira sa treaca Dunarea cu ostirile lor.
In aceasta vreme însa, noi popoare navalitoare se ivira în Dacia de la nord si de la rasarit. In epoca lui Alexandru cel Mare navalira Celtii la Dunarea de jos (asezati mai târziu în Franta de azi, sânt stramosii Francezilor), precum si Bastarnii popor de neam germanic. Celtii zidira în Dacia si pe malul de sud al Dunarii multe cetati de piatra, între cari si Durostorum (azi Silistra) si navalirile lor patrunsera pâna în sudul Greciei. Pentru a se apara împotriva acestor noi navalitori, Getii (sau Dacii) unira toate triburile lor sub un singur rege.
|
|