|
Acasa » PLANTE MEDICINALE » ARNICA
ARNICA
Arnica- Arnica Montana L. — Fam. Compositae
Fr.: Arnica; G.: Bergwohlverleih; M.: Hegyi arnika; R.: Arnica gornaia.
Descriere: Plantă ierboasă perenă, cu rozetă bazală şi frunze tulpinale puţine, opuse, inflorescenţă antodiu mare, de culoare galbenă (rar 2—5).
Partea utilizată: Florile — în fapt inflorescenţele (Filores Arnicae) care se recolteaza in lunile — VI—VII.
Ecologie, răspîndire: Arnica creşte în fîneţe si păşuni umede din zona montană şi subalpină, mai rar prin poieni şi tufărişuri, în tot lanţul carpatic, îndeosebi în Munţii Apuseni (jud. Alba, Hunedoara şi mai ales Cluj), nordul Moldovei (jud. Suceava) unde este specie ocrotită.
Recoltare: La începutul înfloririi pentru a nu se obţine un produs cu papus, tăindu-se fără codiţă.
Principii active: Ulei volatil; carotenoizi; alcooli triterpenici; flavonoide; colină.
Acţiune farmacologică: Antiinflamator, antiseptic, cicatrizant.
Indicatii terapeutice: EXT. — Echimoze şi contuzii [ nu se utilizează pentru răni deschise ], EXT. — Laringită, răguşeală.
Mod de administrare: EXT. — Comprese cu tinctură (20 g macerate 10 zile în 100 ml alcool) diluată 1/5—1/10 cu apă potabilă sau apă de plumb; gargară cu infuzie (1 linguriţă la cană).
Observaţii: Se recomandă şi în uz intern ca sedativ nervos în moderarea activităţii centrilor nervoşi superiori, spasme arteriale, ateroscleroză, dar numai la recomandarea şi sub controlul medicului, sub formă de tinctură farmaceutică, deoarece planta este toxică.
|
|
