|
Acasa » PLANTE MEDICINALE » GHINTURA GALBENA
GHINTURA GALBENA
Ghintura Galbena - Gentiana Lutea L. — Fam. Gentianaceae
Fr.: Gentiane; G.: Enzian; M.: Tarnics; R.: Goreciavka jioltaia.
Descriere: Planta ierboasa perena, robusta (40—100 cm), cu frunze opuse, cu nervuri arcuate, proeminente, ovat-eliptice, flori mari (2—3 cm) dispuse în cime la subsuoara frunzelor, corola galbena divizata pîna aproape de baza.
Partea utilizata: Radacinile si rizomii (Radix Gentianae) care se recolteaza in lunile — VIII—X.
Ecologie, zonare: In flora spontana, fiind declarata monument al naturii, ghintura galbena a fost trecuta în cultura. Planta de lumina directa, s-a cantonat în zona montana pe pante însorite. Are rezistenta mare la ger; cerinte ridicate fata de umiditate, vegeteaza bine pe sol calcaros, bine îngrasat. Gaseste conditii optime de cultivare la altitudini de 400—800 m în judetele Brasov, Prahova, Neamt, dar poate fi cultivata si în alte zone subcarpatice. Tehnologia de cultura: Premergatoare — prasitoare, leguminoase. îngrasaminte — organice, bine fermentate, 30—40 t/ha; chimice — fosfor si potasiu cîte 40—45 kg/ha la aratura de toamna; în lipsa calciului, amendare cu 3—4 t calcar la ha, tot la aratura de,baza. Pregatirea terenului — a) pentru plantat — aratura de toamna la adancimea de 25—28 cm, lasata în brazda cruda; primavara timpuriu — lucrare cu grapa cu discuri si cu cultivatorul; b) pentru însamîntari direct în camp — dupa aratura de toamna, terenul se mentine curat de buruieni, iar în pragul iernii, ultima lucrare se executa cu cultivatorul si nivelatorul. Insamîntare — în pragul iernii cu semanatoarea SUP—21 cu distribuitor pentru seminte mici si limitatoare de adîncime, cu 4—6 kg/ha, la 50 cm între randuri. Inmultirea prin rasad — necesar 200 mp straturi reci la ha, în luna august, cu 0,5 kg seminte însamîntate în randuri la 5 cm interval; plantarea în aprilie, la 50 cm interval si 15—20 cm distanta. Lucrari de întretinere — prasile mecanice si manuale de cîte ori este nevoie.
Recoltare: cu plugul fara cormana, în toamna anului III. Radacinile se decoleteaza cu secera.
Principii active: Principii amare (gentiopicrina, gentioamarina, amarogentina), ulei volatil, alcaloidul gentianina, tanin.
Actiune farmacologica: Stimuleaza intens secretiile salivare si gastrice; antihelmintic; coleretic-colagog; antipiretic si antimalaric.
Indicatii terapeutice: INT. Gastrita hipoacida, tulburari dispeptice, anorexie; stari de debilitate la copii; diskinezie biliara, colecistite; helmintiaze; maladii febrile (inclusiv malarie).
Mod de administrare: INT. Infuzie sau decoct (1/2 lingurita la cana), cîte 1/4 cana înainte de mese; tinctura (20 g macerate 7—8 zile în 100 ml alcool), 5—10 picaturi înainte de mese pentru copii, 15—20 picaturi pentru adulti; pulbere (0,2—2 g/zi); sirop tonic pentru copii (macerat la cald din 1 lingura de planta cu 150 ml apa în clocot timp de 6 ore, se strecoara, se adauga 250 g zahar si se fierbe pîna capata consistenta siropoasa); se iau 3—4 lingurite pe zi, înainte de mese.
|
|