|
Acasa » PLANTE MEDICINALE » LEMNUL DULCE
LEMNUL DULCE
Lemnul dulce- Glycyrrhiza Glabra L. — Fam. Leguminoase
Fr.: Reglisse, Bois doux; G.: SUssholz; M.: Edesgyoker; R.: Salodka golaia.
Descriere: Subarbust din flora spontană, dar care este şi cultivat pentru proprietăţile sale farmaceutice, înalt pînă la 1,5 m, avînd aspect de tufă, cu frunze imparipenat compuse din 5—9 perechi de foliole ovate sau lat-eliptice, flori papilionate, albastre-violet, în raceme alungite care pornesc de la subsuoara frunzelor.
Partea utilizată: Rădăcinile [Radix Liquliritiae] — III—V şi IX—XI.
Raspandire: Principala cerinţă a acestui arbust este căldura, solicitînd o temperatură ridicată şi locuri ferite de vînturi puternice; cele mai potrivite soluri sînt cele uşoare, nisipoase [putînd fi folosit ca antierozional sau pentru fixarea nisipurilor]. Specie de lumină sau semiumbră, din regiuni joase, creşte în albiile părăsite ale unor rîuri, în buruienişuri, locuri necultivate, doar în cîteva părţi ale jud. Vrancea, Brăila. Se recomandă a fi cultivat în nisipurile din Delta Dunării, din sudul Olteniei, ca şi în zonele de răspîndire naturală.
Tehnologia de cultură: Premergătoare — cereale de toamnă sau prăsitoare care eliberează devreme terenul. Ingrăşăminte — fosfor 40—60 kg/ha, potasiu 30—40 kg/ha şi gunoi de grajd 25—30 t/ha încorporate toamna; azot 40—50 kg/ha primăvara pe zăpadă. Pregătirea terenului: păstrarea terenului curat de buruieni, arătură adîncă de toamnă [desfundare] la adîncimea de 35—40 cm, urmată de lucrare cu cultivatorul. Insămînţare — cu 3—4 kg/ha sămînţă la 100 cm interval şi 2,5—3 cm adîncime; prin plantare de stoloni [fragmente de rizomi] primăvara, devreme, la 100 cm interval între rînduri, 30—40 cm distanţă pe rînd şi 10—12 cm adîncime. Lucrări de întreţinere: 2—3 praşile manuale şi tot atîtea mecanice, în fiecare an de cultură.
Recoltare: In anul III de cultură, toamna după încetarea vegetaţiei sau primăvara devreme, numai rădăcinile secundare şi rizomii laterali care se scutură de pămînt, se spală şi se despică longitudinal în 2—4 bucăţi, după care se trec la uscare.
Principii active: Glicirizina, flavonoide, hormon estrogen steroidic, vitamine din grupa B.
Actiune farmacologica: Fluidifiearea secretiilor traheobronhice si faringiene; diuretic; antispasmodic; antiinflamator si antiulceros; actiune estrogena; laxativ prin influentarea motilitatii gastrointestinale.
Recomandari majore: Gastrita hiperacida, ulcer gastric.
Alte recomandari: Bronsite, traheite, faringite, tuse de diferite etiologii; afectiuni urinare [inclusiv colici renale]; reumatism; constipatie; stimularea organelor si caracterelor sexuale secundare.
Mod de administrare: Macerat [1/2 lingurita la cana] care se bea în cursul zilei; pulbere 1—3 g pe zi. Intra în formula pulberei laxativ-purgative.
|
|