|
Acasa » REFERATE » ACASA, O SEAMA DE CUVINTE ROMANESTI, DICTIONAR
ACASA, O SEAMA DE CUVINTE ROMANESTI, DICTIONAR
Acasa adverb, o seama de cuvinte romanesti, dictionar
Latinescul ad "la", "spre" si-a pastrat valoarea prepozitionala în fata tuturor infinitivelor românesti (a scrie, a citi, a merge). Zice finul Pepelei: "Munca pe om niciodata nu-l lasa a flamanzi". In româna contemporana, "a" marcheaza si cateva raporturi circumstantiale. Se propune, de obicei, urmatorul crampei din "Amintirile" lui Creanga: "S-apoi intrat în asemenea scoala, mai numai barba si punga, bat-o pustia, te facea sa calci a popa". Se spune în mod curent: latra a pustiu, fluiera a paguba, miroase a rasina. Pe aceste modele populare se întemeiaza originala constructie eminesciana din "Singuratate" .- "Cateodata, prea arare, / A tarziu cand arde lampa, / Inima din loc îmi sare . . .". Nu pot lipsi, de aici, cunoscutele versuri ale lui Toparceanu, din poezia "Ploua" : "Exista si rastimpuri cand se moaie, / Cand parca nu mai toarna-asa, de sus, / Si cerul cate-oleaca, spre apus, / Se lumineaza putintel — a ploaie". Ca preverb in latina, "ad"- a patruns la noi, sub forma lui "întreaga"-, fie în componenta unor cuvinte vechi, mostenite (adapa, adauga), fie în componenta unor neologisme romanice (adapta, admira, adora). Alteori, din pricina schimbarilor fonetice intervenite — în latina sau mai tarziu — prefixul "ad"- nu mai este identificabil ca atare (ajunge, acces, accident).
Prefixul a- (din ad-) deriva cateva verbe noi, cum sunt a agrai ("a grai catre cineva", poate dupa modelul germanului anreden), a amana (probabil din a + mine), a asfinti (din a + sfint), a atarna (termen pastoresc, din a + tarn "maracine": "lana atarnata va fi însemnat, la început, "lana agatata în spini" !), Printre substantivele formate cu "a"- sunt de retinut amanunt (din a si manunt, marunt !), amurg (la care vom reveni, curand), avant (din o- si vant), sinonim cu "elan". Afund este fie substantiv (Cosbuc : "El a venit / Dintr-un afund de Rasarit"), cand adjectiv (Tichindeai: "fantana afundali). In fine, dintre adverbe, merita atentie alaturi (din a si pluralul lui lature), alene (din a si lene !), aminte, obtinut, fara îndoiala, din a + minte si pastrat în locutiunile verbale a-si aduce aminte, a lua aminte. De la acest adverb — în care sensul spatial al latinescului "ad" se mai întrezareste înca — trebuie sa plecam pentru a ne explica verbul a-si aminti si, apoi, substantivul amintire, sinonim — relativ recent — pentru mai vechiul aducere-aminte, folosit, nu o data, de Eminescu: "M-or troieni cu drag / Aduceri-aminte".
Întocmai asa s-a alcatuit adverbul acasa, adica "ad casam" "spre casa", "la casa" (mea, ta etc.). .. Este de mentionat ca acasa la mine se zice, în franceza, "chez moi", iar acest "chez" provine tocmai din latinescul casa, care, vidat de sensul sau lexical, ajunge o biata unealta gramaticala.
In româneste, însa, "acasa", nu înseamna numai "în casa mea", ci, deopotriva, "în satul meu", "pe meleagurile unde am copilarit", în sfarsit: "în tara mea". Poate de aceea suna atat de rascolitor versurile "De ce m-ati dus de langa voi, / De ce m-ati dus de-acasa", în care deslusim nostalgia si suspinul celui înstrainat. . . Cuvantul "acasa" — cum ar spune poetul — are "sunetul scump, de zare aleasa".
|
|
