|
Acasa » REFERATE » APRECIERI CRITICE LA OPERA LUI GEORGE COSBUC, REFERAT
APRECIERI CRITICE LA OPERA LUI GEORGE COSBUC, REFERAT
Referat, Aprecieri critice la opera lui George Cosbuc
Atras in permanenta de realizarile perene ale marii literaturi clasice, pe care le cunoscuse inca din anii scolaritatii si din care a tradus cu netagatuita pricepere, George Cosbuc si-a asumat, ca poet, cateva din prerogativele acesteia. Claritatea expresiei si echilibrul constructiei fiecariu poem, frazarea impecabila si versificatia fara cusur, cultivarea valorilor umane celor mai înalte — cinstea, demnitatea, neanfricarea — sunt note clasice care se întalnesc la Coşbuc cu un fond folcloric viguros, cu o robustă concepţie populară despre viaţă, convertindu-se într-o poezie a sentimentelor intens trăite, a bucuriei vieţii în mijlocul naturii, a elanurilor patriotice şi a prevestirii apropiatei izbăviri.
Raportată la momentul apariţiei, o asemenea poezie nu putea decat să şocheze şi să dea naştere la reacţii bizare, cu atat mai mult cu cat avea de înfruntat umbra vie a marelui Eminescu. Infrangand inerentele adversităţi pe care noutatea le întampină de obicei, poezia coşbuciană şi-a caştigat repede simpatizanţii, lumea literară de la sfarşitul secolului al XlX-lea salutand cu satisfacţie apariţia unui nou şi original poet, a cărui operă a primit, curand, consacrarea. Nu este întamplator faptul că cel dintai volum al poetului "Balade şi idile" (1893) — era prezentat elogios de un alt mare scriitor şi apropiat prieten al lui Eminescu — I. L. Caragiale — care scria în revista sa "Moftul român" din iunie 1893: "Pe campul vast al publicisticii române, pe care creşte atata spanac des şi abundent, a apărut, în sfarşit, zilele acestea şi un copac, şi e aşa de mandru şi aşa de puternic, că mii şi mii de recolte de buruieni se vor perinda şi el va sta tot în picioare, tot mai sănătos şi mai trainic, înfruntand gustul actual şi vremea cu schimbările ei capricioase, şi făcand din ce în ce mai mult fala limbii noastre — cu volumul de -Balade şi idile- de George Coşbuc".
Popularizată prin ediţii succesive şi prin manualele şcolare, poezia lui George Coşbuc a intrat repede în conştiinţa publică. Versurile de dragoste au fost puse pe note şi au devenit adevărate romanţe populare, nu o dată numele autorului nefiind cunoscut sau neinteresandu-i pe cei care le cantă. Vibrantele poeme sociale şi înălţătoarele lui poezii patriotice au fost şi sunt încă recitate la serbări, la întruniri publice, devenind adevărate manifeste politice ca în cazul binecunoscut al lui "Noi vrem pămant !"
Fără îndoială, o asemenea popularitate are, în timp, efecte nefavorabile asupra receptării operei. E uşor de observat, astfel, că, în vremea din urmă, poezia coşbuciană nu se mai bucură de atenţia şi entuziasmul cu care era privită cu cinci-şase decenii în urmă. La aceasta contribuie, firesc, şi noile experienţe lirice pe care ultimele decenii le-au promovat şi impus, modificand radical conceptul de poezie şi, implicit, gustul publicului. In raport cu Blaga sau cu Arghezi, în a căror poezie se găsesc destule afinităţi (tematice) cu cea a lui Coşbuc, aceasta din urmă apare, în bună măsură, vetustă. Chiar cand demersul critic este serios şi bine intenţionat, aprecierea poeziei coşbuciene din perspectiva cititorului modern nu este deloc măgulitoare: "Pentru cine n-a părăsit nici o clipă, în ultimii douăzeci de ani, atmosfera lirică a poeziei noi, atmosfera strict interioară, de subtilităţi şi nu de masive stări sufleteşti, chiar existand, sunt toate de derivaţie urbana, poezia lui Coşbuc este o plăcere, desigur de felul plăcerii pe care orăşeanului i-o da un week-end". (Vladimir Streinu, Clasicii noştri, 1943).
Pe de altă parte, fără să fie nici pe departe ceea ce se numeşte de obicei o poezie "controversată", "încifrată", fiind, dimpotrivă, "fără nădejde inteligibilă", cum afirma G. Călinescu referindu-se la Baladă, creaţia poetului din Hordoul Năsăudului se lasă din ce în ce mai greu supusă comentariului critic. Ea pare să-şi fi dezvăluit chiar primilor exegeţi semnificaţiile, implicaţiile, resorturile intime ale scriiturii. Exagerand, fireşte, s-ar putea spune că -un studiu ca acela al lui Dobrogeanu Ghorea, "Poetul ţărănimii", din 1937, ori excelenta analiză întreprinsă de Ibrăileanu la poezia "Vara" (Consideraţii tehnice) din 1923, au extras, în linii generale, esenţa creaţiei poetului ardelean, dominantele acesteia, direcţionand, într-un fel, următoarele cercetări.
Fără să fi fost niciodată pe de-a-ntregul un "poet uitat", cum spunea Liviu Rebreanu în 1937, Coşbuc a intrat în "conul de umbră" al criticii care, adesea, l-a ignorat, readucandu-l în actualitate mai ales în ocazii festive. O explicaţie a acestei situaţii o oferea, în acelaşi an, G. Călinescu: "Cu G. Coşbuc s-a petrecut, după război, ceea ce s-a întamplat cu mai toţi scriitorii «clasici», adică de dinainte de 1916. Tinerii i-au uitat, socotindu-i perimaţi, iar şcoala şi tradiţionaliştii le-au ridicat altare, fără să-i citească însă. In 1919, cand a apărut a IX-a ediţie din "Balade şi idile", se trăsese din acest volum 21 de mii de exemplare, cifră pentru poezie astronomică. Azi, parese, Coşbuc nu se mai citeşte. Fără îndoială că lucrurile trebuie să se îndrepte, că o critică, deloc retrogradă, trebuie să lege generaţiile între ele şi să indice punctele trainice. Dacă printre poeţii mai vechi unul este nedreptăţit, acela este Coşbuc." (G. Călinescu, G. Coşbuc, în Adevărul literar şi artistic, XVIII, seria a III-a, 354, 1937, retipărit în Ulysse, E.P.L., Buc, 1967, p. 80.)
Este interesant de relevat că, la trei decenii şi jumătate de la însemnările lui G. Călinescu, posteritatea critică a lui Coşbuc, "acest neanţeles", era pusă din nou în discuţie, Min ea Zaciu sintetizand astfel cele trei «nesanse» ale poetului : "1) o carieră fulminantă (pentru o epocă), succes larg, răsunător, detractori mărunţi şi penibili; 2) o critică de circumstanţă (nici azi, o monografie serioasă); 3) o posteritate ironic binevoitoare, care l-a «acceptat» unanim, respectand o convenţie ipocrită." (M. Zaciu, Coşbuciene, în Colaje, Edit. Dacia, Cluj. 1972, p. 39.)
Adevărul este că după o perioadă în care poezia lui Coşbuc a fost eclipsată de noile experienţe lirice care au dominat epoca interbelică, ea a revenit în actualitate după Eliberare cand s-a supralicitat, în spiritul direcţiei imprimate de Gherea, latura sa socială. Prefaţa la Poezii, vol. I—II, E.S.P.L.A., Buc, 1953 este extrem de elocventă în acest sens.
Odată cu trecerea timpului, zelul sociologizant s-a mai atenuat, făcand loc unei priviri mai cuprinzătoare asupra operei poetului, monografia publicată în 1966 de D. Micu, prefaţatorul ediţiei din 1953, oferind o deschidere către ansamblul creaţiei coşbuciene, în variatele ei aspecte.
Cu studiile lui D. Vatamaniuc (G. Coşbuc. O privire asupra operei literare, E.P.L. Buc, 1967), Mircea Tomuş (25 poeţi, E.P.L., Buc, 1968), Adrian Fochi (G. Coşbuc şi creaţia populară, "Universitas", Edit. Minerva, Buc, 1971), G. Scridon, George Coşbuc, în Istoria literaturii române, vol. III, Edit. Academiei, Buc, 1973), Petru Poantă (Poezia lui Georg Coşbuc — eseu monografic, Edit. Dacia, Cluj Napoca, 1976) etc. înţelegerea mesajului poeziei coşbuciene cîştigă în adancime diversitate.
Se adaugă la acestea studiile bio-bibliografice (v. de ex. G. Scridon, I. Domşa, George Coşbuc. Bibliografie, Edit. Academiei, Buc. 1965) şi acelea care îşi propun ca obiect tehnica versificaţiei, domeniu în care Coşbuc este socotit, pe bună dreptate, un adevărat maestru (v. de ex. Al. Toşa, Frecvenţa tipurilor de rimă în poezia lui Coşbuc, în Limba şi literatură, vol. XI, 1966 ; Al. Bojin, Procedee stilistice în poezia lui George Coşbuc idem ; Ladislau Galdi, Introducere în istoria universului românesc, "Universitas", Edit. Minerva, Buc, 1971, cap. VII, Versificaţia "micului romantism", p. 288—301).
Astfel s-ar putea afirma că marile adevaruri despre poezia lui Coşbuc s-au spus, afandu-ne cumva în faţa unei opere "închise" lectorul contemporan scăpand cu greutate din capcanele truismelor de tot felul. Pe de al parte trebuie să acceptăm că despre un poet cu atat mai mult despre ansamblul operei unui poet, nu se poate spune niciodată totul. Ar fi în contradicţie cu binecunoscuta şi acceptata aserţiune privind polisemia poeziei. Ar însemna, în ultimă instanţă, anularea calitaţii de poem şi, în acelaşi timp, discreditarea actului critic.
Deşi un teritoriu cu cărări ferm tăiate de antecesori, adesea prea bătătorite, cu puţinie ascunzişuri şi locuri umbrite, poezia lui George Coşbuc invită încă şi astăzi la itinerarii care nu lipsesc fascinante popasuri, cu nebănuite satisfacţii spirituale. Aceasta poate fi şi o invitaţie adresată cititorului tanar de a-şi îndrepta paşii spre tăramul, nu o dată ocolit, mai mult din prejudecată, al poeziei coşbuciene. Fiindcă creatorul acestui univers merită, de bună seamă, caracterizarea G.Ibrăileanu care, premergand sentinţele scrise mai tarziu de G. Călinescu la finele monografiilor despre Mihai Eminescu şi Ion Creangă, îl aşază pe George Coşbuc alături de iluştrii lui înaintaşi: "Trebuia un concurs rar de împrejurări ca să poată apărea un Coşbuc. Trebuia să se nască, într-un sat de tărani sănătoşi şi bogaţi cu vechi aşezări un fecior genial, cu sufletul — amestec rar- contemplativ şi viteaz. Şi astfel, în acest secol tulbure şi plin de contraste, a putut, apărea un poet clasic în adevăratul înţeles al cuvantului." (G. Ibrăileanu, "Cei morţi" în "Note şi impresii", 1920, p. 250.)
|
|
