|
Acasa » REFERATE » ATITUDINEA CIOBANULUI MOLDOVEAN IN FATA MORTII
ATITUDINEA CIOBANULUI MOLDOVEAN IN FATA MORTII
Atitudinea ciobanului moldovean în fata mortii
Balada Miorita sintetizeaza modul de existenta al poporului român, atitudinea sa originala în problema profund tulburatoare a mortii si a destinului.
Diferentiindu-se net de celelalte balade prin structura lirica finala care cuprind ultimele dorinte ale ciobanasului moldovean, Miorita ramâne unica în literatura româna prin frumusete si dramatism.
Aflând de la oita nazdravana despre planul ucigas pus la cale de cei doi tovarasi de drum, ciobanul moldovean priveste moartea cu liniste, ca pe un deznodamânt posibil ("Si de-a fi sa mor"). El îsi imagineaza despartirea de viata si de cei dragi, în respectul credintelor si a datinilor strabune. Emotionantul sau monolog liric contureaza ultimele dorinte ale ciobanasului moldovean, constituite în doua secvente distincte: împlinirea ritualului funerar si alegoria moarte-nunta.
Atitudinea sa nu este nici resemnata, nici pesimista si nici lipsita de curajul de a-si înfrunta destinul prin refuzul masurilor de aparare necesare. Ultimele dorinte cuprinse în testamentul sau liric tradeaza într-un mod discret si retinut tristetea si durerea care-l încearca, gândindu-se la despartirea de tot ceea ce i-a fost drag si familiar.
Singuratatea sa în mijlocul naturii, departe de mama si rude, având-o în preajma, gata sâ-l asculte, doar pe credincioasa-i oita "nazdravana", accentueaza dramatismul sentimentelor tânarului pastor, dar si atitudinea sa calma, echilibrata si demna în fata mortii. Reactia ciobanasului mioritic exprima atitudinea senina a omului din popor.
Seninatatea lui izvoraste din întelegerea vietii si a mortii ca doua laturi firesti, indisociabile ale existentei. De aceea putem considera ca fiecare dorinta a ciobanasului exprima încrederea sa în valorile fundamentale ale vietii pe care doreste sa o continue sub alta forma, în vesnicia marelui univers. El îsi eternizeaza astfel viata de pastor în eternitatea naturii, a acestui cadru drag si familiar, în care a trait si în care doreste sa se învesniceasca.
El doreste sa fie îngropat în apropierea stânei, în preajma oitelor si a câinilor sai credinciosi. Cele trei fluiere au menirea de a întretine legatura cu turma sa si dincolo de moarte, prin intermediul vântului care le va face sa doineasca vesnic, strângând oitele în preajma stapânului lor.
Alegoria mortii, vazuta ca nunta, transfigureaza momentul tragic al sfârsitului într-un moment de sarbatoare, de împlinire a destinului, la care participa întreaga natura personificata.
Este secventa care contine sensurile cele mai adânci ale filozofiei pastorale stravechi si care explica atitudinea ciobanasului în fata mortii. Moartea este privita cu o integrare în viata eterna a naturii. Prin frumusetea si vesnicia ei, natura vindeca si alina, însenineaza sufletul întristat, linisteste zbuciumul si tamaduieste durerea la despartirea de cei dragi. "Marea trecere" dincolo, în marele univers, este privita cu o superioara întelepciune, izvorâta dintr-un mod de existenta milenar. Moartea nu reprezinta decât continuarea vietii în sânul naturii vesnice. Chiar lumina care inunda finalul baladei si al nuntii mioritice este un simbol al vietii vesnice, al pacii si al echilibrului care s-au reinstalat în tabloul epic initial. Patimile omenesti au disparut, zbuciumul sufletesc s-a domolit si peste toti si toate domnesc lumina si pacea dintru începuturi.
Asa cum sustine D. Caracostea, "nu mistica mortii, ci preamarirea vietii in formele ei creatoare, o preamarire chiar în actul mortii, pulseaza in istoria si estetica baladei românesti, în ce are ea unic".
Alegoria
Alegoria este procedeul artistic de folosire a unei suite de comparatii, metafore si personificari care, împreuna, exprima într-o forma figurativa, idei, atitudini s.a., prin intermediul întâmplarilor, lucrurilor etc.
Balada Miorita ne ofera un stralucit exemplu de alegorie. Ciobanasul moldovean îsi imagineaza moartea sub forma transfigurata a unui moment de sarbatoare, a unei nunti de proportii cosmice. Natura personificata ia parte la ceremonialul acestei nunti fantastice: nunii sunt "soarele si luna"; preotii - "muntii mari", nuntasii - "brazi si paltinasi", lautarii - "paseri", facliile - "stele".
Alegoria este utilizata cu precadere în fabule.
Exemple de opere în care s-a folosit alegoria: povestirea "Puiul" de Ioan Alexandru Brâtescu-Voinesti, basmul Capra cu trei iezi de Ion Creanga, fabulele Boul si vitelul, Câinele si catelul de Grigore Alexandrescu.
Balada populara
Balada populara este creatia populara în versuri, în care se povestesc întâmplari neobisnuite din trecut, la care ia parte un numar mic de personaje, înzestrate cu însusiri deosebite.
Miorita este o balada pastoreasca, înfatisând întâmplari din lumea oierilor. Aflând de la credincioasa-i oita despre complotul pus la cale de cei doi tovarasi de drum, ciobanasul moldovean îsi imagineaza despartirea de cei dragi si de universul pastoral într-un tulburator testament liric.
Alaturi de ciobanas apare în ipostaza de personaj al baladei si mioara nazdravana, înzestrata cu însusiri omenesti, personificata.
Personificarea
Personificarea este procedeul artistic prin care se atribuie însusiri omenesti lucrurilor, fenomenelor naturii sau fiintelor necuvântatoare.
Prin intermediul personificarii, continutul operei literare îsi sporeste încarcatura emotionala. Mioara "cu lâna plâvita" dobândeste trasaturi omenesti. Intelege si vorbeste, se gândeste sâ-si fereasca stapânul si simte alaturi de ciobanas tristetea ce-l cuprinde la gândul despartirii de tot ceea ce a îndragit. Dragostea si credinta ei fata de stapân ne înduioseaza si ne emotioneaza profund.
|
|
