|
Acasa » REFERATE » BALTAGUL REFERAT
BALTAGUL REFERAT
Referat "Baltagul" de Mihail Sadoveanu
Obiceiurile intrate in datina si traditia locurilor in care viata are radacini stravechi statornicesc conduita taranilor lui Mihail Sadoveanu. Prozatorul reconstituie, in povestiri, structuri sociale ce apartin unui mod arhaic de viata, cu profiluri umane determinate de acestea. Unitar, din acest punct de vedere, este romanul "Baltagul".
In romanul "Baltagul", Mihail Sadoveanu evoca o lume veche, cu randuieli bazate pe legea nescrisa a traditiei, izvorata dintr-o obisnuinta de viata, care se pierde in vreme.
Spatiul romanului e mioritic, localizarea insa cuprinde asezarile oierilor din partea dinspre munte a Moldovei, unde ciobanii au neveste si prunci, in locuri singuratice si stramte.
Ca viata nu-i deloc usoara o aflam din talcul unei povestiri anecdotice de la inceputul romanului, din spusele unui muntean. Despre acest mod de viata patriarhal se vorbeste, in primul rand, in roman. Barbatii sant cu oile, iar grija gospodariei o are nevasta, care trebuie sa aiba pricepere, vigoare si energie si, la nevoie brat de barbat. Asa este in casa lui Nechifor Lipan, ciobanul ucis pentru o turma de oi, pe care o ducea de la Dorna [de unde o cumparase], spre iernatic. Povestea Vitoriei Lipan se desfasoara in fapt pe fundalul unei existente pastorale, de specific national.
Casa cu prispa, tinda, ograda cu adapost pentru vite si sura, e asezata dupa datina locului, cu toate cele de trebuinta: oi la munte, poclazi [un fel da paturi groase facute din lana] in casa, piei de miel in pod, ceva parale stranse intr-un cofaiel[un fel de butoias facut din bucati de lemn asamblate] cu cenusa, faina de papusoi [faina de porumb] si legume aduse din jos, dinspre campie, in desagi. Satul cu ulicioare lungi si cotite, cu carari printre gradini, are crasma si biserica. Preotul este si sfetnic. Asa e rostul. Nevasta oierului il cunoaste si altfel nu intelege sa traiasca, decat dupa obicei, dintr- o practica straveche, careia i se supune.
In satrul Vitoriei Lipan, viata se desfasoara calendaristic, intre plecarea turmelor la pasunat si intoarcerea lor de la iernatic. Nu ziua, ci vremea, pe care oamenii o inteleg dupa semnele ei ce se arata, hotaraste si treburile oierilor si ale casei.
In viata oierilor, nimic nu iese din traditie. Obisnuinta, care statorniceste raporturile dintre oameni, e singura lege. Cine incalca obiceiul e impotriva firii. Nu "coc", valt si bluza" ii trebuie Minodorei. Ea este fata de maritat. Sa-si vada deci de randuielile ei de fata mare, sa bata si sa scuture pernele si laicerele [covor taranesc de lana] de zestre, pana ce Vitoria o sa-i gaseasca un roman, cu casa noua in sat si oi multe. Asa ca, dupa randuiala, fata Vitoriei poarta camasa alba si catrinta neagra, vrastata ros, parul impletit cununa, fara broboada. Ciubotelele sant numai pentru hora sau nunti, pentru drumurile de targ.
Din traditie si datini se formeaza priceperi si conduita morala, de neclintit, a oamenilor lui M.Sadoveanu. Cei varstnici, cum e Vitoria Lipan, apara cu strasnicie respectul pentru credinta si obiceiuri, caci oamenii, daca se abat de la legea firii, pierd din cinste si demnitate, devin neoameni. Vitoria Lipan, cu intelepciunea experientei de viata, gandeste, nu fara prudenta: "Bine este sa fii la vedere cu prieteni decat intr-un ascunzis, cu niste dusmani necunoscuti. Cand is multi, ei te baga mai putin in seama si tu ii poti mai bine cerceta. Cand is multi, poti socoti singur, cu nacazul tau; cand is putini, impung si te coasa cu ochii".
Cei de la munte sant altfel de oameni. Remarca e a scriitorului, dar faptele din roman nu o dezmint: "Locuitorii acestia de sub brad sant niste fapturi minunate, de mirare: iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori in suferinta ca si-n ierni cumplite; mai cu seama stau ei in fata soarelui cu o inima ca din el rupta". Nechifor Lipan, omul Vitoriei nu poate fi altfel.
Felul de a fi a munteanului, il desprindem din comportamentul Vitoriei Lipan. In tot ceea ce intreprinde aceasta femeie, e dragoste si statornicie, inteligenta nativa si tarie morala; o vitalitate care este a naturii insasi, intr-un cuvant, un suflet si un caracter care, in viziunea autorului, definesc structura psihica a taranului din aceasta parte a Moldovei.
Drama prin care trece Vitoria Lipan nu are nimic senzational in roman. Faptul ca sotul ei a fost ucis e trait intens, cu o putere de stapanire ce are radacini in natura aspra si stancoasa a locurilor ce nasc asemenea oameni, in obiceiurile si traditiile care au asezat relatiile dintre ei.
Toate acestea dau aspect monografic, monumental romanului lui M. Sadoveanu. G. Calinescu afirmase ca "Baltagul" este un roman al transhumantei. Criticul observase: "Acum santem in Dacia, in teritoriul muntenesc al oierilor, la punct de plecare. Intriga romanului e antropologica. In virtutea transhumantei, pastori, turme, caini, migreaza in timpul anului calendaristic, in cautare de pasune si adapost, intorcandu-se la munte la date intru vesnicie fixe. Cazul din "Baltagul" e, in punctul de plecare, acela din "Miorita".
Vitoria Lipan porneste in cautarea sotului ei si-i afla ramasitele pamantesti, intre Sabasa si Suha. In gestul nevestei lui Lipan este omenie si pietate, dar si un "act justitiar cu incarcatura morala" [Perpessicius].
Intre Vitoria Lipan si Nechifor Lipan e drum de viata, pe care l-a strabatut oierul si, drum de moarte, caci pe acest drum a fost ucis Lipan. In aceasta opozitie: viata/moarte, se constituie drama Vitoriei Lipan.
Vitoria Lipan este deci expresia umana a unei credinte straveci, care se manifesta intr-o anumita structura psihica, in raporturile ei cu oamenii, cu asezarile si datinile. Nu numai cadrul este mioritic in roman, ci si intelegerea vietii si a sufletului omenesc.
|
|
