|
Acasa » REFERATE » CARACTERIZAREA LUI DAN, CAPITAN DE PLAI, REFERAT
CARACTERIZAREA LUI DAN, CAPITAN DE PLAI, REFERAT
Referat, Caracterizarea Iui Dan, capitan de plai
Poemul evoca figura legendara a lui Dan, fost ostas al lui Stefan cel Mare, apartinând unui timp eroic de profunda rezonanta istorica, acela al secolului al XVI-lea.
Personaj de prim-plan, Dan concentreaza simbolic valorile eroismului si patriotismului national.
Poemul Dan, capaitan de plai de Vasile Alecsandri, începe printr-o descriere directa, în care batrânul Dan este prezentat ca un om solitar, traind retras în munti. Viata sa reflecta ritmul cosmic al naturii: "Privind cu jale lunga cum soarele apune... "
Inclinat spre meditatie, eroul asociaza cu tristete apusul soarelui cu batrânetea: "Asa si el apus-au din zile mari ti bune!". El este reprezentantul unui timp glorios, de mult apus ( ramas singur din timpul sau afara, ("ape un gol de munte o stânca solitara"), pe care încearca sa-l retraiasca prin rememorarea tineretii sale eroice. Evocarea vremurilor glorioase face posibila prezentarea eroului ca pe un luptator pentru triumful binelui: "lumea-i parea îngusta /Pentru bine si larga, prea larga pentru rau! / El ar fi vrut-o buna ca bunul Dumnezeu ". El este aninat de un profund patriotism, raspunzând fara rezerve la chemarea tarii: "Si mult iubea când tara striga: La lupta, Dane!", ceea ce îi confera un curaj si o forta iesite din comun. Hiperbolizarea însusirilor sale îi atribuie o aura de erou legendar, prezenta dusmanilor în tara stârnind mânia naprasnica a viteazului ( "Atunci a lui mânie ca trasnetul era,/ In patru mari hotare tuna si fulgera ".) care vegheaza la binele patriei ("Iar tara doarme-n pace pe timpii cei mai rai / Cât Dan veghea-n picioare la capatâiul ei").
Alternând descrierea directa cu cea indirecta: "N-aibi grija, mai soimane! eu am si duc cu mine /O vraja rea de dusmani si buna pentru tine ", cuvintele eroului au darul de a linisti roibul în drumul lor prin codrii întunecosi. plini de fiare salbatice.
Inzestrat cu puteri fabuloase, ca în basme, batrânul Dan poate întelege graiul naturii, care nu îi este numai cadru de viata, ci si confident si aliat în lupta sa neîncetata pentru libertate. Se evidentiaza astfel legatura strânsa dintre om si natura.
Reactia eroului este înregistrata direct de autor, subliniind hotarârea sa de neclintit de a elibera tara de dusmani: "Un fulger se aprinde in ochii lui pe loc/ La lupta, Dane! tara-i în jac, tara-i in foc!". Antiteza dintre vârsta personajului si actiunea sa hotarâta reliefeaza spiritul sau de sacrificiu, tinerete spirituala si vigoarea adevaratului patriot. Tripla repetitie de la începutul versurilor devine elocventa: "Batrânul Dan desprinde un palos vechi din cui", "Batrânul Dan pe sânu-i apasa a lui mâna / Si simte ca tot bate o inimi româna. " Monologul lui Dan exprima metaforic idealul unui încercat ostean ce a luptat o viata întreaga pentru apararea gliei strabune: "Pe inima si palos rugina nu s-au pus ". Ruga adresata cerului reprezinta adevarata profesiune de credinta a unui luptator care îsi doreste numai atâtea zile cât sa alunge dusmanii tarii, rugându-se ca palosul sa nu i se para greu decât atunci când inima va înceta sa-i bata în piept: "O, Doamne, Doamne sfinte, mai da-mi zile de trai /Pan ce-oi strivi toti lupii, toti serpii de pe plai ,/ Fa tu sa-mi para numai atunci palosul greu, / Când inima-nceta-va sa bata-n peptul meu ".
Dimensiunea viteazului ostean apare hiperbolizata: "Asa apare-n sesuri maretul om de munte,/Calcând cu pasi gigantici pe urme mai marunte!". Comunicarea sa cu natura se adânceste prin descrierea directa de la începutul tabloului al treilea, când natura personificata apare ca un aliat de nadejde al românului, sprijinindu-l în actiunile sale: "Dar râul ii cunoaste si scade-a sale valuri, /Sa treaca înainte viteazul Dan la lupta".
Prin prietenul si tovarasul sau de arme, Dan are un aliat care vegheaza la binele patriei. Daca batrânul Dan domina înaltimile, Ursan vegheaza spatiul vast al câmpiei ("sta de paza-n mijlocul câmpiei"). Cele doua personaje sunt complementare. Spiritul meditativ si deschis al lui Dan se opune asprimii si tacerii lui Ursan {"E scurt la grai, naprasnic, la chip întunecos"}. Portretul lui Ursan este o imagine a fortei violente ("Om aspru ", "naprasnic ", "pletos ca zimbrul, cu peptul gros si lat, / Cu bratul de barbat, cu pumnul apasat). Misterul învaluie existenta personajului ("El e de peste Milcov pribeag misterios "), care cvita comunicarea cu semenii: "Toti care stiu de dânsul spun multe, dar soptind, /Si cale de o zare îl ocolesc grabind".
Desi au firi deosebite, cei doi sunt legati printr-o trainica prietenie, înfiripata sub flamurile de lupta ale lui Stefan cel Mare. Reactia lui Ursan la aflarea vestii ca tatarii au navalit în tara aminteste de reactia batrânului Dan, aceeasi mânie clocotitoare si aceeasi hotarâre neclintita de a-i alunga din tara: "Ursan tresare, geme, s-aprinde-n gândul sau Dan zice: De pe munte venit-am sa te ieu, /Sa mergem Dar' sa mergem! adauga Ursan ".
Utilizând procedeul caracterizarii indirecte, cei doi prieteni si tovarasi de arme sunt urmariti pe câmpul de lupta, ca pilde de vitejie si eroism. Prin hiperbolizare, cei doi dobândesc putei obisnuite, capabile sa tina piept unei întregi armate dusmane pâna la venirea arcasilor din Orhei. Comparatiile amplifica la proportii hiperbolice vitejia batrânului Dan: "El intra si se-ndeasa în gloata tremuranda /Ca giunghiul cel moarte în inima plapânda,/ Si palosu-i ce luce ca fulger de urgie /Tot cade-n dreapta-n stânga, si taie-n carne vie... ".Cuvintele sale, în care rasuna provocarea dusmanului la confruntare deschisa ("Steie fata / Cui place vitejia, cui s-au urât de viata'"), ne dezvaluie hotarârea, curajul si demnitatea osteanului gata sa i-si riste viata pentru salvarea tarii.
Reactia dusmanilor amplifica metaforic proportiile eroismului lui Dan: "Dar nici gândesc pagânii sa deie piept cu el, / Caci palosul naprasnic e vultur de otel". Prietenia care îl leaga de Ursan îl face sa-si riste viata aparân-du-si prietenul ranit: "Precum asteapta zimbrul de lupi incungiurat / Sa-i zvârle cu-a lui coarne pe câmpul spaimantat".
Exceptionala a românului apreciata chiar si de catre cotropitori. Eroul a luptat cu vitejie pâna în clipa când ranit a cazut captiv în mâinile dusmanilor. Confruntarea dintre Dan si Ghirai, prin dialog si detaliile de comportament, evidentiaza prin intermediul antitezei, statura morala a românului. Ghirai este prezent mai întâi prada disperarii de a fi fost învins, ranit adânc în orgoliul sau, apoi dornic de razbunare: "In ochii lui trec fulgeri de crunta razbunare ". Fata de aceste stari sufletesti contradictorii, Dan apare într-o atitudine constant calma si demna: "Desi cuprins de lanturi, mâret intra românul!".
Cuvintele lui Ghirai ("Ghiaur! zice tatarul cu inima haina, / Ce simte firul ierbei când coasa e vecina? ") încearca sa înfrânga prin amenintare tocmai demnitatea românului. Raspunsul calm si chibzuit al lui Dan ofera o pilda de întelepciune si patriotism, exprimând metaforic încrederea netulburata a eroului în continuarea luptei urmasilor pentru apararea tarii: "Ea pleaca fruntea-n ) pace, raspunde capitanul, /Caci are sa renasca mai frageda la anul!".
In felul acesta, Dan face sa vibreze o coarda a sufletului adversarului, concetrând respectul datorat vârstei si calitatilor sale morale. Propunerea pe care i-o face însa, dupa amenintarea cu moartea, tradeaza intentia de a-l supune pe Dan, ranindu-i credinta stramoseasca, un alt punct de sprijin al tariei sale sufletesti: "Dar insa îmi fac mila, de ani si de-a ta minte, / Gândind la batrânetea ce-apasa-al meu parinte, / Si vreu, cu daruri multe, pe tine-a te ierta /De vrei tu sa te lepezi acum de legea ta!".
Prin refuzul sau, "crestinul" Dan se înalta pâna la sacrificiul de sine în numele apararii credintei stramosesti. Respingerea ideii de salvare nedemna se exprima metaforic, subliniind identificarea eroului cu spatiul spiritual românesc: "Ceahlaul sub furtuna nu scade musunoi! /Eu, Dan, sub vântul soartei sa scad pagân, nu voi". Demnitatea, fidelitatea fata de credinta stramoseasca, idea pastrarii intacte a curateniei sale sufletesti si a renumelui cladit pe faptele de viata, sunt exprimate în mod simbolic prin semnificatiile metaforice complexe ale repetitiei epitetului "alb", în antiteza cu metaforele "pata" si "rugina": "Nici pata faradelegei in fruntea mea sapata. /Rusi-nea-i o rugina pe-o arma de viteaz, / Un verme ce manânca albeata din obraz/... /Alb am trait un secul pe plaiul stramosesc /Si vreu cu fata alba senin sa ma sfârsesc ".
Spiritul de dreptate dus pâna la sacrificiu explica hotarârea finala: "mai drept e ca sa mor". Dragostea sa fata de tara, în slujba careia si-a pus inima si bratul o viata întreaga, se ghiceste în rugamintea de a-l lasa sa mai sarute o data pamântul tarii sale. Uimirea si respectul lui Ghirai apar în actul eliberator si mai ales în apelativul "Tata ", care concentreaza tot respectul datorat vârstei, întelepciunii si însusirilor morale ale lui Dan.
Revederea pentru ultima data a pamântului tarii, gesturile încarcate de emotie si de smerenie cu care îsi pleaca fruntea, se închina si saruta ca pe-o moaste glia strabuna, care "tresare si care-l recunoaste...", subliniaza înca o data legatura profunda a poporului cu natura, care apare personificata.
Cuvintele hanului pline de durere, dar si de admiratie, din finalul poemului, exprima sensul pilduitor al vietii lui Dan: "O! Dan, viteaz, ferice ca tine care pere, /Având o viata verde în timpul tineretii!... / Si alba ca zapada in iarna batrânetii!... Toata existenta eroului s-a desfasurat în numele unei credinte care a ramas vie si curata pâna la ultima suflare de viata, subliniind bogatia sufleteasca a personajului.
Poemul eroic Dan, capitan de plai contureaza în mod simbolic portretul moral al poporului român, pilda incontestabila pentru urmasi.
|
|
