|
Acasa » REFERATE » CARACTERIZAREA LUI MOS DANILA, LA VULTURI
CARACTERIZAREA LUI MOS DANILA, LA VULTURI
Referat, Caracterizarea lui mos Danila din nuvela "La Vulturi"
Mos Danila este un personaj reprezentativ pentru lumea nuvelei "La Vulturi!|", greu încercata de o soarta potrivnica. El rezuma prin însasi viata sa destinul eroic al poporului român. Mos Danila si Agripina întruchipeaza taria de caracter a oamenilor traind în acele vremuri zbuciumate, o virtute de seama a românilor, care i-a ajutat sa supravietuiasca, infruntând cu demnitate suferintele si loviturile destinului.
Din biografia bogata a eroului sun înfatisate în prima parte a nuvelei, prin retrospectiva, tineretea si drumul devenirii lui, iar în partea a doua, prin traire directa, momentele dramatice la care ia parte octogenarul. Admiratia scriitorului îl însoteste permanent, facând din el un simbol al dârzeniei si al frumusetii morale a românilor înfruntând cu demnitate vitregiile istoriei.
Danila era originar de dincoace de Olt. In tinerete, prin harnicia si munca sa neobosita facuse de trei ori avere si tot de atâtea ori i-o spulberase "puhoiul navalirilor straine ". Propozitiile exclamative, eliptice de predicat, redau întreaga admiratie a scriitorului fata de harnicia românului: "Ce conace1! ce gospodarii! ce rost temeinic!" Eroul sau trecuse prin multe suferinte si "incercase multe vaduri de amaraciune ". Le înfruntase cu demnitate si cu o tenacitate demne de toata lauda. Printr-o ampla comparatie se sugereaza grelele încercari care-i marcasera existenta: "precum fierul plugului trece prin inima musuroiului de furnici, spintecând intr-o clipa cetatea harnicelor muncitoare, asa si fierul nenorocirii spintecase în trei rânduri rostul si viata românului Danila ". De altfel, metaforele "vaduri de amaraciune", "fierul nenorocirii", "puhoiul navalirilor straine" sau "urgia" exprima cu multa forta dramatismul luptei lui Danila cu soarta potrivnica. Taria sa morala, dârzenia cu care o luase de fiecare data de la capat pentru a-si reface gospodaria si existenta, sunt sugestiv redate prin repetitie: "facuse in tinerete de trei ori avere si de trei ori i-o maturase puhoiul navalirilor straine. De trei ori îl jefuisera turcii". A treia oara, el n-a mai putut salva nimic din gospodaria sa. Din paduricea de pe deal, unde se retrasese singur, a vazut cu inima stransa de durere cum propria-i gospodarie împreuna cu întreg satul "s-au zvârcolit în flacari" (personificarea este elocventa). Cu sufletul îndurerat, acest om harnic si pasnic a plâns pentru întâia data si "s-a suit în creierii muntilor "ca "sa nu mai vada plaiul si silnicia de pe el". Danila întruchipeaza acea tarie fizica si morala a românilor care au stiut sa nu se plece în fata dusmanilor, ramânând stapâni pe pamântul lor.
Rupându-se de acele locuri prea expuse navalirilor dusmane, el s-a retras sus, în munti, într-un spatiu pe care îl credea inaccesibil dusmanilor, cât mai departe de câmpie si de suferintele pe care le încercase. Personajul dobândeste o dimensiune simbolica, fiind asemuit de scriitor cu biblicul Iov, ilustrând taria credintei în fata celor mai grele încercari. Stabilindu-se în munti, a stiut sa se adapteze si cu o credinta nezdruncinata în "milostivirile ceresti" a luat-o de la capat. S-a facut cioban si a devenit în scurt timp staroste. Prin munca destoinica si cinstita a stiut sa câstige o data cu averea si respectul celorlalti ciobani: "Din an in an, Danila a crescut în turme si în argati". Verbele la perfectul compus fixeaza irevocabil într-un timp mai îndepartat, al maturitatii, etapele devenirii munteanului, ale împlinirii sale umane si sociale în spatiul aspru al muntelui, în care si-a fixat radacinile, neamul si întâietatea. Ele înlocuiesc mai mult ca perfectul din vremea mai îndepartata a tineretii eroului.
Ajuns la optzeci de ani, vaduv, statea mai mult la izvorul Iablanicioarei, la stâna, "rostuind ciobanii", pastrând cu vigoare legatura cu colectivitatea pe care o conduceau cu pricepere si întelepciune. In clipele de liniste, îsi mângâia batrânetile cu un ceaslov bisericesc.
Urmarind cu interes ce se întâmpla în tara, afla despre chemarea la lupta a lui Tudor Vladimirescu, pentru dreptate si libertate: "Tudor chema pe panduri, pe plaiesi si pe toti câti mai aveau o scânteie de barbatie în piept: la viata si la arme!". Sufletul sau dârz, de bun român, care cunoscuse suferinta si nedreptatea, vibreaza la chemarea tarii. Dragostea de tara, care nu cunoaste vârsta, îl face sa fie de partea pandurilor care luptau împotriva nedreptatii, "a vladicilor " si a "boierilor rai", împotriva "grecilor haini" si pentru "usurarea birurilor apasatoare ". Neputând participa el însusi, fiind prea batrân, îi încredinteaza aceasta nobila si sfânta misiune ginerelui sau, Paun Ozun: "A oftat si si-a deschis inima catre gineri-sau Paun: "«Du-te tu în locul meu si slujeste pe Tudor pâna la moarte. Mergi cu inima sloboda si Dumnezeu din cer sa aiba mila de tineretea ta! Cuvintele sale au gravitatea unui testament între generatii, transmitând idealul luptei pentru dreptate sociala ca pe o datorie sacra a tuturor românilor. Impreuna cu Paun Ozun au mai plecat ca sa lupte sub steagul lui Tudor înca zece voinici "platiti si îmbracati de mos Danila", alaturându-se cetelor de români "hotarâti si aspri, nestiutori de dor si de pareri de rau". Prin aceste cuvinte, scriitorul schiteaza un scurt, dar convingator portret al locuitorilor din acel "cuib de vulturi", neanfricati si neclintiti ca muntele Scripetelui si iubind libertatea ca vulturii înaltimilor.
Continuându-si treburile gospodaresti, cu acelasi spirit activ, mos Danila "veghea mulsul caprelor ori omatul care se topea pe culmi, vorbea cu ciobanii ori cu ceaslovul bisericesc".
Vazând-o pe fata cea mica, pe Agnpina, si pe nepotii sai pe care-i iubea din toata inima, batrânul se lumina la fata. Cu optimismul sau de o viata, el o îmbarbata pe Agripina, alungându-i temerile si tristetea. Cu aceeasi credinta de nezdruncinat în binele tarii stând laolalta cu afectiunea sa de parinte si bunic, el vedea în nepotii sai pe cei care vor trai peste 40-50 de ani "pe plaiul dezrobit de Tudor", întruchipând astfel visul de libertate al unui întreg popor. In asteptarea vestilor de la cei plecati la lupta, el îsi exprima cu hotarâre încrederea în izbânda luptei lui Tudor, spunându-i fiicei sale "cu niste ochi de flacara" (metafora deosebit de expresiva): "- Agripino, nu fi muiere! Tudor si Paun stau si stapânesc în Bucuresti. Boierii pamânteni s-au dat cu Tudor. Ce va mai fi, de la Dumnezeu va fi". Ultimele cuvinte ale batrânului dezvaluie linistea si seninatatea cu care românii si-au acceptat destinul harazit de Dumnezeu, amintind de întelepciunea ciobanului mioritic sau de cuvintele lui Mircea cel Batrân: "De-o fi una, de-o fi alta... ce e scris si pentru noi, / Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi". Cu aceeati tarie de caracter din tinerete. Danila asteapta "vestile cele mari", ascuzându-si în inima mâhnirea ca acestea întârziau.
Spre finalul nuvelei, se revine asupra personajului. Este surprins la stâna "cu privirile risipite peste culmile din rasarit, Mos Danila se gândea departe, se gândea la Tudor, la Paun Ozun si la Bucuresti, unde viteazul oltean pare i ca intrase într-un mormânt". Singur cu gândurile sale, el simtea ca nelinistea sa crestea pe masura ce vedea ca batrânetile nu-l mai ajutau "sa sara in sa si sa ia lumea în piept" asa cum îl îndemna inima sa de român, de luptator pentru dreptate.
Aflând de la Mariuca vestea despre navalirea turcilor în sat, mos Danila "întelese totul într-o clipa ". Pastrându-si cumpatul în fata acestei grele încercari,
buciuma, chemându-si cu hotarâre ciobanii. Lasând-o pe Agripina în grija lui Dragomir Ozun, el porni "fara zabava " împreuna cu tinerii pastori "înarmati cu flinte" spre poiana. In contrast cu "linistea împarateasca" din jur. presimtiri sumbre îi treceau prin cuget, clatinându-i încrederea. Gândurile notate în stil indirect liber exprima nelinistea crescânda a eroului: "Gânduri, gânduri - nori si corbi - treceau prin cugetul lui Danila". El se gândeste cu hotarâre sa-si vânda pielea dusmanilor, cât vor putea mai scump.
Ajuns în poiana, batrânul refuza sa creada realitatea cruda a mortii lui Paunas si o întreaba cu o ultima speranta pe Mariuca: "-... L-o fi ascuns in alta parte, fata bunicului:.!" Sortul Agripinei, scutecele copilului "pline de sânge" si "o larga spulberatura de fulgi cenusii, ca dupa o încaierare între vulturi" îi
confirma tragedia.
Ruga lui Mos Danila
Coplesit de durere, Danila plânse pentru a doua oara în viata lui. în acel moment "fiorii unei presimtiri naprasnice îl înjunghiara in inima ". Intelese ca sperantele lui s-au naruit de doua ori în acea zi, având atunci certitudinea înfrângerii lui Tudor: "Privind spre rasarit (si într-acolo era Târgovistea), privind spre miazazi (si într-acolo era Dragasanii), batrânul, cu cusma in mâna, plânse în fata cerului ". Imaginea batrânului, plângând pentru a doua oara în viata, este imaginea deznadajduita a omului crunt lovit de soarta. Dusmanii tarii, care îi rapisera în tinerete de trei ori avutul, îi rapisera din nou ceea ce avea mai scump în viata. In primul rând, pierduse pe cel mai drag dintre nepoti, pe Paunas, întruchipând "nadejdea si mângâierea lui", speranta într-o viata libera, pe "plaiul dezrobit de Tudor". Odata cu el avea certitudinea ca pierduse si pe cel mai iubit dintre gineri, caruia îi încredintase nobila misiune de a lupta alaturi de Tudor, pentru dreptate si libertate. Dar loviturile cerului nu se oprisera aici. Prin navalirea dusmanilor chiar în satul cuibarit în înaltimile muntelui, mos Danila pierduse si nadejdea în dezrobirea grabnica a neamului sau de catre domnul Tudor. Viteazul oltean pierise sau fusese înfrânt în lupta, daca lasase turcii sa urce tocmai în munti.
Dând glas unei dureri nemarginite, izvorând din sufletul sau atât de crunt lovit de soarta, ruga sa este zguduitoare: "- Pune un hotar, stapâne, nenorocirii noastre! Ajunga Sfintiei tale atâta jertfa! Ajunga atâta risipa, atâta jaf la vulturi, din mana bietei tari si din carnea noastra!" întreaga sa atitudine, gestul de a se descoperi cu respect în fata cerului si de a se ruga din adâncul inimii sale zdrobite de durere sunt impresionante.
Exprimarea usor arhaica, cu tonalitati amintind de cartile bisericesti, are un ritm sacadat, gâtuit de durere. Propozitiile scurte, cu contur exclamativ, implora indurarea cerului fata de destinul nemilos al unui întreg popor. Batrânul nu vorbeste în numele sau invocând tragedia familiei sale atât de nemilos lovita, ci vorbeste în numele neamului sau, rezumând veacurile de suferinta îndurate [elocvente sunt adjectivele posesive, "nenorocirii noastre". "carnea noastra"]. Cuvintele sale simple, subliniate prin repetitie, exprima o ruga cutremuratoare înaltata cerului de a pune capat suferintelor si jertfelor de neanchipuit ale poporului: "ajunga", "ajunga", "atâta risipa", "atâta jaf la vulturi". Utilizarea superlativului stilistic accentueaza tributul de suferinta atât de scump platit de acest popor de-a lungul istoriei. Din aceasta ruga care sporeste în imensitate cu fieare cuvânt se desprinde imaginea de martir a acestui neam pasnic, care a suferit si s-a jertfit ca sa-si pastreze fiinta nationala. Imaginea vulturilor, înfiorând linistea începutului, ajunge sa zguduie finalul nuvelei. Ei simbolizeaza acum "urgia" navalirilor straine, care a risipit rodul tarii si a sacrificat atâtea vieti nevinovate. Tara si poporul sunt îngemanate prin suferinte si jertfe. Dusmanii s- au înfruptat din "mana bietei tari", din roadele si belsugul ei si din "carnea noastra ", din sângele acestui popor. Deznadejdea si mila batrânului fata de soarta nemiloasa, cu care au fost harazite tara si poporul, sunt sugestiv exprimate prin epitetul personificator "bietei târi" si prin metafora "carnea noastra".
Finalul nuvelei, ramas deschis, aduce prin aceasta ruga credinta ca acest popor greu încercat se va bucura într-o zi de o soarta mai buna, pe masura curajului si a sacrificiilor pe care le-a înfruntat cu demnitate.
Figura îndurerata a batrânului staroste rugându-se cerului pentru un destin mai bun al neamului sau, dobândeste o valoare de simbol. Viata lui mos Danila întruchipeaza existenta eroica a acestui popor, sensul statorniciei sale pe acest pamânt. Infruntând cu dârzenie destinul potrivnic, muncind si luptând, cazând si ridicându-se, "murind in ses si renascând in munti" (Al. Vlahuta), a devenit mai puternic.
|
|
