|
Acasa » REFERATE » CARACTERIZAREA PLAIESILOR DIN SOBIESKI SI ROMANII
CARACTERIZAREA PLAIESILOR DIN SOBIESKI SI ROMANII
Referat, Caracterizarea plaiesilor din Sobieski si romanii
Plaiesii din opera Sobieski si romanii, nu sunt caracterizati fiecare in parte, ei apar ca un personaj colectiv, un singur tot, insumand trasaturile morale ale poporului nostru, evidentiate in confruntarea sa cu vitregiile istoriei abatute asupra acestui popor. De aceea, cei nouasprezece plaiesi nu sunt individualizati prin nume proprii. Ei apar drept "un tanar plaies", "plaiesul de straja", "batranul plaies", "tanarul vanator", cele cateva amanunte legate de varsta sau de indatoririle avute, reusind sa diferentieze cateva profiluri, dintre care acela la batranului plaies este cel mai reprezentativ.
Scriitorul nu ii caracterizeaza direct. Faptele, atitudinea si cuvintele lor scot in lumina trasaturile lor morale si puternicul sentiment care ii insufleteste, acela al dragostei de tara.
Inca de la inceput, la vederea numeroasei ostiri, care se indrepta spre cetate, batranul plaies, fara a-si pierde cumpatul, da porunca sa fie inchise portile. Cei nouasprezece strajeri se pregatesc de aparare: "Incuiati-le si gramaditi bolovani pe ziduri. Asezati-va toti pe la metereze ". Mandria lor de a fi oameni ai acestor locuri ii determina sa apere cetatea cu orice pret: "Sa nu zica leahul c-au intrat intr-o cetate romaneasca ca intr-o tarina pustie ". Cand un plaies mai tanar sovaie in a-si face datoria, gandindu-se ca o mana de oameni are de luptat cu o oaste intreaga, batranul il infrunta cu asprime, retezandu-i vorba si facandu-l sa se rusineze: "- Taci, mucosule! il curma batranul. Te temi ca-i peri? Mare paguba! Un misel mai putin ".
Ospitalitatea romanilor transpare în salutul cuviincios adresat solului polon de catre batranul strajer: "- Bine ai venit, domnule, ce poftesti de la noi?" La auzul pretentiilor trufasului rege, acoperit de titluri, si termenii amenintatori in care acesta le cerea sa se predea, raspunsul demn al batranului este cumpatat si ferm. Fara sa fie impresionat de titluri sau inspaimantat de amenintari, acesta i-a aratat strainului linistea celor care au infruntat mereu primejdia: "- Du raspuns M[ariei] sale,... ca laude si ingroziri de aste am mai auzit noi, si tot nu ne-am spariet". Cu intelepciune si diplomatie, el incearca sa pastreze pacea, evitand confruntarea: "Mai bine M[aria] sa si-ar cauta de drum si ar da pace unor oameni care nu i-au facut nimica". Inteleptul plaies, ghicind motivele pe care le avea regele de a cuceri cetatea, se straduieste sa-l trezeasca la realitate. El ii dezvaluie un adevar dezarmant, ca în cetate "nu sunt... nici averi, nici merinde ". Refuzul romanilor de a închina cetatea exprima atat demnitate, cat si hotarare in a-si face datoria pana la capat ca aparatori ai unei cetati romanesti, chiar daca ea nu ascunde niste comori: "Cetatea n-avem de gand sa i-o dam cu una, cu doua, macar ca nu sunt in ea nici averi, nici merinde." Tonul mai apasat al batranului arata clar modul in care ei inteleg sa-si indeplineasca datoria sfanta fata de tara. Ei nu au nimic de dat dusmanilor, decat gloante: "Tot ce-i putem da este plumbul din pusce, pre care i-l vom trimite noi de pe ziduri, fara sa se mai osteneasca sa vie inauntru. " Ultimele cuvinte tradeaza umorul taranesc al sfatosului batran. Replica sa se aseamana cu raspunsul dat de Mircea cel Batran trufasului sultan, sibliniind dragostea de tara a romanilor.
La insistentele parlamentarului de a-i convinge sa se predea pentru a nu-si pune capul in primejdie, vorbele strajerului sunt pline de talc: "- Na purta grija de capul nostru, domnule, Ganditi mai bine la al vostru ". Ultima replica, scurta si aspra, ascunde refuzul hotarat al plaiesilor: "- Inca o data va intreb, va inchinati ori ba? " "- Ba. "
Eroismul cu care cei nouasprezece plaiesi au aparat cetatea timp de cinci zile, oglindeste fara indoiala dragostea lor nestramutata fata de tara. Aparandu-se cu darzenie impotriva tunurilor care loveau necontenit cetatea, vitejii romani au stiut sa foloseasca cu chibzuinta putinele munitii, dovedindu-se tragatori neantrecuti: "Plaiesii raspundeau cu gloante care nu faceau gres. " Strategia lor de lupta dovedeste multa pricepere, dar si curaj si darzenie. Ei sunt foarte hotarati sa reziste cat mai mult, provocand cat mai multe pierderi in randul conducatorilor ostii vrajmase. Fiecare impuscatura trebuia sa tinteasca cate un vrajmas si mai ales cate un ofiter, pentru a-i descuraja pe soldati. Desi numarul moldovenilor se imputinase dupa patru zile de lupta, ei si-au continuat lupta cu aceeasi tenacitate, doborand pe insusi comandantul artileriei lesesti.
Rezistenta lor eroica a durat pana in momentul cand s-au munitia si merindele. Intelegand ca din acel moment rezistenta lor nu mai putea continua, au hotarat sa se predea si sa predea cetatea "cu tocmeala ", demnitatea lor de osteni ramanand astfel intacta. Dorinta lor de libertate apare aici sub alta forma, ei se doresc liberi sa se intoarca la casele lor, sa-si apere in continuare pamantul si vatra.
Trufasul rege vazand cati erau la iesirea din cetate, iritat si manios la vederea celor noua romani supravietuitori, ii intreaba: "- Cum! atatia sunteti? " batranul i-a raspuns linistit si cuviincios: "- Zece din noi au pierit din mila Mariei tale ". Ghicim din acest raspuns modestia si impacarea celor care si-au facut pe deplin datoria.
Furia regelui Sobieski, jignit in orgoliul sau de cutezanta romanilor de a i se impotrivi si de a-i fi ucis atatia viteji, explica importanta celor intamplate. Hotarand de a-i pedepsi cu o moarte grea si umilitoare prin spanzurare, ca pe niste talhari, incalcandu-si cuvantul dat, arata ca regele dorea sa ofere o "pilda groaznica " pe masura faptelor.
Fiecare gest al plaiesilor, in aceste momente de cumpana, descrie portretul lor moral desavarsit. Linistea cu care cei trei plaiesi si-au depus ranitii pe pamant si nepasarea cu care priveau pregatirile pentru spanzurare demonstreaza taria lor de caracter. Ei isi arata si in aceste momente de rascruce, superioritatea morala in modul cum privesc moartea, ca pe un lucru normal. Nu au incercat nici sa-i reaminteasca regelui promisiunea facuta, nici sa-l implore sa-i lase in viata. Atitudinea demna cu care plaiesii in liniste si cu fruntea sus destinul potrivnic, i-a impresionat chiar si pe ofiterii poloni, in randul carora facusera cele mai multe victime. Conducatorii poloni intelesesera adevarul: romanii nu au facut altceva, decat sa-si faca datoria de osteni fata de tara si meritau sa fie liberi. Ideea este exprimata de inteleptul Iablonovski, singurul care are curajul de a le lua apararea. Plin de respect, el este ferm in hotararea de a salva niste oameni nevinovati. Batranul hatman ii arata regelui, clocotind de furie, adevarul ca acei viteji nu si-au facut decat datoria fata de tara "datorie patriotica si vrednica de toata lauda". El ii reaminteste cu multa diplomatie ca au avut norocul de a primi asigurarea "marelui Sobieski ca vor fi slobozi si nesuparati".
Trezit la realitate, regele ii multumeste vrednicului hatman, recunoscand si el eroismul romanilor: "Ai cuvant, oamenii acesti s-au purtat vitejeste "... Cuvintele adresate de Sobieski bravilor moldoveni le proiecteaza faptele de vitejie in legenda: "...mergeti in pace si spuneti copiilor si fratilor vostri ca ati avut cinstea a va impotrivi cinci zile regelui de Polonia. " Este suprema recunoastere de catre adversarii insisi a eroismului si a dragostei de tara a romanilor.
Plecarea moldovenilor spre munti devine simbolica. Ea intruchipeaza rezistenta romanilor, ca aparatori ai tarii, intr-o alta cetate, muntele.
Acesti tarani modesti si cu dragoste de tara devin in aceasta emotionanta povestire niste eroi fara nume, intruchipand vitejia stramosilor si spiritul lor de sacrificiu pentru apararea pamantului tarii.
|
|
