|
Acasa » REFERATE » CIOCOII VECHI SI NOI REFERAT
CIOCOII VECHI SI NOI REFERAT
Referat "Ciocoii vechi si noi" de Nicolae Filimon
Romanul "Ciocoii vechi si noi" apare în „Revista româna" în anii 1861 — 1862 si în volum, în anul 1863 si este apreciat ca "primul nostru roman esteticeste notabil", si a primit viata din bogatia de cunostinte si informatii a celui ce a fost sef de sectie la Arhivele statului si din experienta omului de teatru, Nicolae Filimon.
Intr-o epoca în care proza realista se scria mai greu, când însasi limba literara trecea printr-o perioada de serioase prefaceri si cautari, "Ciocoii vechi si noi", se impune ca una din realizarile de seama ale literaturii din cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
Romanul, prin tematica pe care o abordeaza, realizeaza un tablou realist al moravurilor societatii românesti de la începutul secolului al XIX-Iea, [actiunea se petrece între anii 1813—1825], a carui trasatura caracteristica este destramarea boierimii si ridicarea ciocoimii.
Scriitorul îsi propusese ca romanul sau sa aiba doua parti în care, potrivit titlului, sa prezinte pe ciocoii vechi [cu anteriu si cu calimari la brâu], din timpurile fanariote, si pe ciocoii noi [cu frac si cu manusi albe] din zilele sale. Prima parte a romanului, pe care a reusit s-o realizeze, surprinde procesul parvenirii, într-o opera în care realitatile social-politice apar cu exactitate prezentate. Modul în care Filimon si-a conceput si grupat personajele, dar mai ales rezolvarea conflictului, sunt tipic romantice. O nota aparte în compozitia operei o au cele doua parti de început, "Dedicatia" si "Prologul", prin care se subliniaza caracterul de fresca sociala a romanului.
Dedicatia si prologul ;specifice lui Filimon, mai ales prin modul în care au fost concepute, dau posibilitatea cititorului sa înteleaga de la început ca se afla în fata unei opere în care caracterul de fresca sociala este întarit de caracterul de document autentic. Limbajul utilizat, cu evidenta forta de acuzare, adresarea directa folosita în "dedicatie" sunt resurse în crearea atmosferei care va domina întregul roman: "Voua, dar, straluciti luceferi ai vicielor, cari ati mâncat starea stapânilor vostri si v-ati radicat, pe ruinele acelora ce nu v-au lasat sa muriti în mizerie,... voua, cari ati furat cu zvantul din functiunile cele mici si cu miile de galbeni din cele mari, iar acum, când v-ati cumparat mosii si palate, stropiti cu noroi pe facatorii vostri de bine; voua si numai voua dedic aceasta slaba si neînsemnata scriere". Nota de ironie a scriitorului, se simte în sfatul pe care îl da parvenitilor: "Cititi-o cu bagare de seama, domnii mei, si oricâte hotii îmi vor fi scapat din vedere, însemnati-le pe un catastif si mi le tramite ca sa le adaog la a doua editiune".
Din acelasi punct de vedere, "Prologul" constituie o veritabila radiografie morala a ciocoiului, a acestor "inemici ai onoarei si ai tuturor virtutilor cetatenesti", "vulpi cu doua picioare" cum îi numeste Filimon. Utilizarea pluralului evidentiaza ideea ca Dinu Padurica nu este un caz, ci exprima un anumit fenomen social în ceea ce are mai caracteristic. "Prologul" este în acelasi timp elementul de baza al rechizitoriului, el cuprinzând în sinteza metodele folosite de ciocoi pentru a parveni, întregul roman nefiind decât o motivare, o concretizare cu oameni, fapte si situatii, a fiecarei afirmatii facute. In patima sa de a parveni ciocoiul calca în picioare orice principii si norme morale. Si acest aspect il urmareste în mod deosebit Nicoiae Filimon, prin Dinu Paturica.
Pentru a-si atinge scopul scriitorul utilizeaza metoda specific romantica, aducand în fata cititorului doua grupe de personaje, într-o simetrie perfecta. Prin urmare, din grupa personajelor negative fac parte: Dinu Paturica, Chera Dudin, Andronache Tuzluc, Domnul Caragea, Chir Costea Chiorul, iar Gheorghe, Banul C, Maria si domnul Grigore Ghicacarora le corespund de, la celalalt pol. Un singur personaj din galeria negativa, nu are corespondent la polul pozitiv, negustorul si camatarul Chir Costea Chiorul, iar faptul este usor de înteles.
In urmarirea procesului social al parvenirii, scriitorul îsi îndreapta atentia in primul rand spre personajele negative. Asa se explica faptul de ce în roman li se dedica fiecaruia câte un capitol [Dinu Paturica, Postelnicul Andi-Tuzluc, Chera Duduca, Chir Costea Chiorul]. Daca în prezentarea acestor personaje scriitorul dovedeste un ascutit spirit de observatie, sesizând fiecare gest, cuvânt, atitudine si intervenind cu parerile sale, [aceste interventii ca si introducerea în plina actiune a unor capitole ca "Muzica si coregrafia in timpul lui Caragea", "Teatru în Tara Româneasca" sant însa în detrimentul stilului si al compozitiei romanului, rupând parca firul firesc al actiunii si evolutia conflictului], personajele pozitive nu sunt viabile, în primul rând pentru ca nu sant verosimile. Ele au fost concepute de autor doar pentru a sugera o idee, victoria binelui si a principiilor morale sanatoase. Prezenta personajelor pozitive în roman servesc doar ideii moralizatoare pe care o urmareste scriitorul si mai putin actiunii propriu-zise. Celelalte personaje ale romanului se definesc prin numele proprii [ca la Alecsandri sau Caragiale]: Vlad Boroboata, Zamfir Plosca, Dumitrache Mâna-Lunga, Nichita Calicevski, Dimache Pingelescu [spatar], Tudor Ciolanescu, Neagu Chioftea etc. Denumirea unor personaje apare si mai expresiva prin contradictie cu titlul celui în cauza. Nichita Calicevski [de la calic- sarac] este baron. Alte nume sunt sugestive prin atitudinea personajelor, un ispravnic neputând avea decât un nume ca Mâna-Lunga.
Denumirile personajelor au uneori semnificatii profunde. Astfel, numai un Boroboata [gafa, pozna] putea sa rosteasca un discurs încarcat de forta acuzarii ca cel spus la petrecerea organizata de Dinu Paturica. Cadrul în care-si spune gândurile, sinceritatea si degajarea cu care cinsteste în sanatatea celor oprimati, urarea lui Boroboata este egala cu o adevarata gafa si evidentiaza cinismul atât de potrivit pentru petrecerea organizata de Dinu Paturica. "In sanatatea saracilor tarani, carora le dam fum de ardei si le punem fierul rosu pe piept, ca sa le luam banisorii din punga! Sa traiasca vaduvele si copiii cei sarmani, carora le luam pânea din gura, ca sa mâncam noi, astia, peste de Tarigrad, halvale de Idirne si sa bem vin chipriotic!... In sanatatea tarei întregi, pe care am lasat-o în sapa de lemn!...."
Din punct de vedere al conflictului, romanul este solid, reusind sa mentina atentia cititorului si curiozitatea acestuia. Chiar daca uneori faptele se prevad, modul în care sunt aduse în desfasurarea actiunii sustine conflictul si scopul, propus de autor. Astfel, naivitatea lui Andronache Tuzluc este atât de evidenta, încât masura luata de el de a-l face pe Dinu Paturica "paznic" al Cherei Duduca ne duce cu gândul la cel care apara onoarea de familist a lui Titirca Inima Rea si ne da posibilitatea sa presupunem urmarile. Alegerea lui Dinu Paturica ca aparator al "dragostei" lui Andronache Tuzluc se încadreaza în eternul triunghi [Chera Duduca, Dinu Paturica, Andronache Tuzluc], cu implicatiile specifice clasicismului, pe de o parte, si momentul social-politic al epocii, pe de alta parte. Daca acest "triunghi" a devenit o formula-cadru, atât în operele dramatice, cât si în roman, rezolvarile sunt diferite.
Meritul lui Nicolae Filimon consta în modalitatile folosite de scriitor pentru a împinge faptele peste ceea ce banuia cititorul. In construirea operei, scriitorul se bazeaza pe contraste. Astfel, pe cât de naiv si încrezator este Andronache Tuzluc, pe atât de siret si de inteligent este Dinu Paturica. Scriitorul îsi înzestreaza personajul negativ cu o serie de calitati [este frumos, inteligent, ambitios, învata cu rezultate foarte bune, stie sa fie diplomat atât în relatiile cu Andronache Tuzluc, cât si în cele cu Chera Duduca, stie sa se adapteze la situatii: umilit la început, sigur pe el în momentul în care a câstigat dragostea Cherei Duduca si încrederea stapânului sau, categoric atunci când el trebuie sa faca "dreptate taranilor", dar toate acestea,sunt puse în scopul parvenirii. Dinu Paturica este urmarit în complexitatea sentimentelor sale morale. El viseaza sa ajunga ca stapânul sau, speculeaza slabiciunile acestuia, ale Cherei Duduca, ale arendasilor de pe mosiile controlate; atrage de partea sa pe Chir Costea Chiorul pentru a putea ajunge mai usor în posesia averii stapânului sau. Este una dintre laturile caracterului lui Dinu Paturica. Atitudinea lui fata de propriul parinte completeaza imaginea descompunerii morale a acestui personaj înfierat de Nicolae Filimon. Dar cea mai înalta expresie a acestei descompuneri actul de tradare fata de Tudor Vladimirescu, greseala pe care o face Dinu Paturica fata de "cel mai mare barbat al României" cum îl numeste scriitorul pe conducatorul rascoalei din 1821.
Valoarea de fresca sociala si morala a romanului este sugerata si de subtitlul dat "Ce naste din pisica soareci manânca", subtitlu care avizeaza cititorul asupra realismului situatiilor prezentate.
Romanul are si valoare documentara prin referirile pe care le face la o serie de aspecte din viata culturala a Tarii Românesti.Titlurile unor capitole sant graitoare pentru acest aspect al operei: "Scene din viata sociala" [cap.XV] "Muzica si coregrafia în timpul lui Caragea" [cap.XVII], "Teatrul în Tara Româneasca" [cap.XX], "Italiana în Algir" [cap.XXII]. Informatiile din domeniul vietii culturale si artistice îmbogatesc continutul de document al romanului, lui Filimon. Daca uneori episoadele documentare au caracter carturaresc sau chiar gazetaresc, explicatia sta în lipsa de experiena scriitorului în compunerea unui roman, în activitatea sa de deschizator de drumuri în cadrul acestei specii.
Compozitia romanului, cu exceptia finalului, este limpede, actiunea evoluând închegat. Dramatismul compozitiei primeste uneori aspect de melodrama romantica. Situatia lui Gheorghe, alungat de la curte pentru ca a încercat sa spuna adevarul stapânului sau, situatia în care ajunge Andronache Tuzluc la sfârsitul romanului sunt evidente în aceasta directie. Melodramatic, romantic este si finalul romanului unde caruta care duce la groapa pe Dinu Paturica se întâlneste cu cortegiul funerar al lui Andronache Tuzluc si, în acelasi timp, are loc pedepsirea lui Chir Costea Chiorul. Bun cunoscator al limbii, Filimon a reusit sa utilizeze limbajul oral ca element al povestirii, dar si al caracterizarii personajelor. Daca în opera sa întâlnim termeni grecesti si turcesti [desi opera este scrisa în 1861— acestia sunt utilizati mai ales în descrieri, în limbajul-jargon al claselor exploatatoare, tocmai pentru a sugera momentul istoric când se desfasoara actiunea romanului, începutul secolului al XIX-lea [1813—1825]. Elementele de satira sant utilizate pe întreg parcursul romanului, subliniate de termeni caracteristici unui limbaj dur, necrutator: Tuzluc "fura ca un tâlhar de codru si cheltuia ca un nebun", iar Dinu Paturica spune deschis "fâ-te om de lume noua, sa furi closca de pe oua". Proverbele, vorbirea populara, ramân ca o trasatura distinctiva a limbii romanului "Ciocoii vechi si noi".
Una din limitele romanului consta în faptul ca scriitorul lasa sa se desprinda concluzia ca vinovati de starea taranilor ar fi numai fanariotii, fapt contrazis de realitatile istorice. In acest sens si numele date personajelor lui Filimon sunt graitoare: Andronache Tuzluc [nume de rezonanta turceasca], Chera Duduca, Chir Costea Chiorul. In opozitie cu acestia apar boierii de neam, de tipul banului C., sau a lui Gheorghe, ale caror fapte sunt demne de lauda. Asemenea viziune este specifica epocii la care se refera scriitorul. Insa, in intelegerea romanului, nota realista, arta cu care scriitorul îsi construieste acest prim tip de parvenit din literatura noastra, sunt elementele dominante, limitele amintite neputand scadea din forta si valoarea unuia dintre solidele romane de la inceputul literaturii noastre moderne.
|
|
