|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU, CLOPOTELE, REFERAT, IOAN ALEXANDRESCU
COMENTARIU, CLOPOTELE, REFERAT, IOAN ALEXANDRESCU
Referat "Clopotele", Comentariu de Ioan Alexandrescu
Ioan Alexandrescu se revendica in poezia de azi din spatiul spiritual blagian, din asa-numita estetica a uratului, specifica liricii argheziene, dar si din universul bacovian, cu obsesia terifianta a lumii materiale.
"Lumea lui Alexandru, spune criticul literar Ion Pop, continua sa fie alimentata de spiritualitatea rurala, în perimetrul careia, ca si Blaga, existenta e interpretata în perspectiva unei ritualitati arhaice, cu deosebirea, esentiala, totusi, ca la poetul mai tânar satul nu mai constituie o geografie mitica eliberatoare în raport cu tragicul existentei moderne, ci se supune unui destin cosmic integrator, nediferentiat, admitând coexistenta tensiunii tragice si a destinului contemplativ". Spirit nelinistit si profetic, I Alexandru ofera în poezia sa un lirism reflexiv, de o tonalitate grava, deschis adeseori spre fabulos si oniric. Tendinta de încifrare si ambiguizare a textului liric, realizata printr-un profund proces de metaforizare, confera originalitate discursului liric, în care totul e supus meditatiei filosofice, poezia fiind, în conceptia autorului, "un act de cunoastere a universului".
Poezia "Clopotele" face parte din volumul "Infernul discutabil", aparut în 1966. Meditatia asupra conditiei umane, ca existenta biologica, supusa cenzurii timpului, poezia dezvaluie zbuciumul sufletesc al eului liric, în dorinta de a descoperi în "infernul discutabil" al existentei noastre semnele adevarului. Dezvoltând conceptia poetilor expresionisti, potrivit careia în spatele lucrurilor obscure se afla o realitate mai adânca a existentei, ca lumea vegetala are o fire la care poetul trebuie sa ajunga, Ioan Alexandru vadeste un extraordinar simt al elementelor, al materiei: "A descoperi sufletul universului mineral constituie actul poetic decisiv. De la expresionisti (prin Blaga) sau din animismul folcloric, Ioan Alexandru primeste aceasta idee si o introduce într-o mitologie ce surprinde prin încercarea de a da elementelor marunte dimensiuni cosmice. A cosmiciza este pentru tânarul poet însasi esenta liricii" (Eugen Simion).
In aceasta poezie cuvântul cheie - clopotele - primeste virtuti poematice. Intelesul material se modifica. In plan spiritual semnifica sentimentul tragic al existentei umane. Simbol al pragului dintre viata si moarte, clopotul, prin procesul de metaforizare, comunica îa acelasi timp cu fortele telurice subterane si cu orizontul celest: "De-atâtea clopote la gâtul turmelor/ Trase pe jos de miile de ani"; "Toamna tragem clopotele din nouri pe pamânt".
Din aceeasi serie semantica fac parte si cuvintele: lacrima si moarte, în jurul carora se construiesc cele doua secvente tematice, unite simbolic prin cuvântul clopotele, a) lacrima - plângând; b) moarte -cimitire, cenusa, haosul, noapte; clopotele - clopote la gâtul turmelor; "din lacrima facem clopote si le dosim/ La gâtul turmelor sa nu le vada luna; Primavara semanam în arbori si pe stânci/ Samânta clopotelor si izvorasc în lume/ Pasari si flori cântând în limba lor/ Acelasi dor de moarte cum nu se poate spune" "Vara ascundem clopotele într-un turn; Toamna tragem clopotele din nouri pe pamânt, clopotele fierb în fiecare; Pamântul de departe vazut e-un clopot sugrumat.
Asemenea poeziei "Gorunul" de Lucian Blaga, "Clopotele" ilustreaza artistic ideea filosofica potrivit careia moartea se insinueaza treptat în viata, existenta omului fiind, de fapt, o "mare trecere" spre moarte. Ideea este sustinuta în poezie si de succesiunea anotimpurilor, ca vârste biologice ale fiintei, în lupta cu propriul destin. Drama individului, încorsetat de limitele temporale ale fiintei este concretizata în metafore surprinzatoare: "Din miez de noapte pâna-n miez de veac / Pe frig, strânsi laolalta ne încalzim/ Plângând întruna". Remarcam, de asemenea, valoarea stilistica a persoanei întâi plural, în constructie verbala (facem clopote; dosim; semanam; ascundem; ridicam; batem; tragem, etc) ca semn al solidaritatii umane, al constiintei unanime în trairea misterului mortii. Prima strofa si ultima, prin imagini cu înalt grad de generalizare si abstractizare si prin folosirea persoanei a treiasingular, poetul potenteaza drama existentiala. El "cosmicizeaza datele lumii reale": "Pamântul este/ Cea mai curata lacrima/ Din univers/ Pamântul de departe vazut e-un clopot sugrumat/ Pe-o lacrima enorma uscata lânga mare".
Supus ireversibilei miscari ciclice a materiei, omul percepe moartea ca pe un dat firesc, fie ca se afla în ipostaza lui "Oedip - exaltând valorile vietii in ciuda poverii destinului, ori Sisif-asumandu-si cu demnitate o suferinta ciclica, atenuata insa de constiinta ei, sau aceea a lui Iov, cel deposedat de orice speranta, predandu-se ritmicii elementare a existentei.
|
|
