|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU ACASA, REFERAT FANUS NEAGU
COMENTARIU ACASA, REFERAT FANUS NEAGU
Referat "Acasa" Comentariu de Fanus Neagu
In proza româneasca a existat, începând cu epoca pasoptista, ideea de a evidentia specificul geografic, etnografic, social si psihologic al anumitor tinuturi: satul montan moldav, Banatul, nordul Transilvaniei, Baraganul, Dobrogea, universul baltilor.
Fanus Neagu se înscrie în linia prozatorilor care evoca în operele lor Sudul, un spatiu imaginar, un fel de "ducat" în care traieste o colectivitate taraneasca cu trasaturi specifice. Sudul lui Fanus Neagu e un tinut ocolit de timp cu tarani care traiesc la modul homeric, biblic, pe ginti si triburi, epoca fiind a unui patriarhat delicat sau violent, triburile conducându-se dupa datini imemoriale.
Toata aceasta umanitate, construita potrivit tiparelor supradimensionate ale epopeicului e proiectata pe o geografie monumentala, ale carei principale elemente sunt: câmpia nesfârsita, arsa de seceta sau cotropita de vifornite, întinsele zavoaie cu salcii, Dunarea si baltile misterioase, impresia fiind de vastitate, primordialitate, salbaticie, mister. Geografia, în esenta, este si o vasta metafora a formidabilelor pasiuni umane, învolburate ca apele, aprinse ca un pustiu sub soarele verii, având forta vifornitelor catastrofice din iernile Baraganului.
In spatiul prozei actuale, Fanus Neagu, posesorul unui superior simt artistic, reactionând subtil împotriva snobismului atâtor experimentatori în domeniul tehnicilor narative, confera naratiunilor sale,ca Sadoveanu, Rebreanu, Tolstoi sau Solohov, o grandoare epopeica. Evocând în pagini memorabile o lume elementara, prozele lui Fanus Neagu se definesc prin densitate etica, conflicte puternice cu accent pe senzational. Echilibrul dintre naratiune, descriere si dialog si evidentierea miscarilor sufletesti, prin limbaj, gesturi si taceri face din universul triburilor taranesti de la Dunare o emblema a specificului nostru national si o emblema a umanitatii.
In proza lui Fanus Neagu exista doua registre stilistice: stilul autorului, novator, colorat, metaforic, un stil al asociatiilor socante, autorul fiind remarcabilul reprezentant în proza contemporana a ceea ce Tudor Vianu numea "stilul artist". Stilul personajelor - expresie adecvata a starilor sociale, caracterologice si culturale, este un stil oral, pitoresc, în cazul personajelor din lumea taraneasca si stilul neologistic rafinat în cazul personajelor instruite.
Nuvela "Acasa", cuprinsa în volumul "Vara buimaca", aparut în anul 1967, evoca tragedia sociala a taranilor dezradacinati si siliti la un domiciliu fortat, departe de casa. Opera este o capodopera prin senzationalul situatiei si violenta conflictului social, prin alternanta dintre idilicul semanatorist si duritatea naturalista, dintre delicatete si brutalitate, bufonada si tragedie. Faptele sunt integrate în tipare mitice fundamentale, dincolo de personajele concrete stând arhetipurile din mitologia nationala. Nuvela evoca o întâmplare senzationala. O batrâna, Gherghina lui Oprisan Rosioru,împreuna cu nepotul ei, Eremia, se întorc în satul lor natal, Gradistea de pe malul Buzaului, de unde fusesera izgoniti în mod abuziv, împreuna cu întreaga familie, în urma cu cinci ani, în 1949. Trimisa tocmai în Maramures, fiindca avusese ceva avere, batrâna venea în Gradistea sa moara acasa. Nuvela se structureaza în trei episoade: sosirea in gara, drumul spre Gradistea si mortea batrânei.
In prima parte se preziata sosirea în gara a celor doua personaje, Gherghina si Eremia,cu trenul de 10,28. Batrâna înalta si osoasa, cu fusta neagra pâna în calcâie si sal fumuriu, adunat peste obraji, se opreste între linii sa rasufle, iar baiatul, cu cap frumos de lup tânar pus pe un trunchi încordat cu miscari zvâcnite, se oprise si el pentru a-si razui talpile cizmelor pe marginea peronului. Trenul plecase si ei uitasera ca trebuie sa se înfunde pe drumul de câmpie care ducea la Gradistea.
Recunoscuti de nevasta sefului de gara, sunt invitati de aceasta în curtea casei si tratati omeneste cu pâine calda. Batrâna bolnava, obsedata de ideea mortii, intonând din când în când marsul mortilor învatat de la nepot, care fusese trompetist în armata, ia pâinea si o ascunde sub sal, iar Eremia, firesc angajeaza un dialog cu nevasta sefului de gara. Pentru Eremia si bunica Gherghina acasa e un tarâm paradisiac, spatiul mitic al dorului si al obârsiei, locul unde viata e buna, caci între straini nu esti nicaieri. Pentru nevasta sefului de gara, personaj usor bovaric, visând alta lume, acasa, în câmpie, e un spatiu dezolant, cu ploi monotone, bacoviene, fum si întuneric prin care umbla pacânind, obsedant, din capacele lor de tinichea, greoaiele carute taranesti.
A doua parte a nuvelei evoca drumul spre satul Gradistea. Motivul central este raportul dintre satul arhaic si satul actual, evidentiindu-se ideea ca satul în numai câtiva ani, sub presiunea unei istorii dure, a parcurs un proces de acuta involutie, o catastrofica prabusire a tiparelor stravechi, spectaculoasa desacralizare a lumii. Paradisul arhaic, cu înaltele sale valori estetice, etice, religioase, cuprinse în datini luminoase, este înlocuit cu o lume egoista, brutala, fara sentimentul sacrului, acceptând modele comportamentale noi, modernul, în ipostazele sale inestetice si violente. Drumul pâna la Gradistea, cei doi, batrâna si nepotul îl parcurg în camionul colectivei, sofer fiind unul din prietenii din copilarie al lui Eremia, Geana Aurel. Scund si schiop, din care cauza toata lumea îi zicea sontorogul, mestecând tutun, moda americana, murdar, ipocrit si mitocan, cu dintii rari, cu spinarea plina de negi, ca un broscoi de Tulcea, cu unghii mari, e un demon grotesc ca-n iconografia medievala, simbol al unui sat prabusit catastrofic în tiparele demonicului. Ideea de infern este sugerata si prin culori ori sunete, prin ierburi cenusii si uscate.
In contrast cu acest acasa, cazut în zona infernalului, apare ca un spatiu idilic, satul arhaic atemporal. Aurel Geana îi spune lui Eremia ca în iarna trecuta si-a adus aminte de el, de vremea copilariei, atunci când colindau împreuna. Eremia, privind într-o parte, îsi aduce aminte nu numai colinda cu semnificativul motiv al apocalipsului care va veni, atunci când "va-njura fiu pe tata, fiica-sa pe maica-sa", ci si de atmosfera de lumina, sacralitate, duiosie, care înveselea satul în timpul sarbatorilor Craciunului, atunci când personajele din mitologia crestina coborau în sat, iar neaua avea un aspect ireal.
Partea a treia a nuvelei, de o insuportabila duritate, înfatiseaza tragica moarte a batrânei Gherghina a lui Oprisor Rosioru.
Ajungând în casa de altadata, acum sediul Sfatului popular, batrâna îi spune primarului Pavel Odangiu ca a venit sa moara acasa. Desi acesta o alunga, ea se aseaza pe un scaun, cere nepotului sa-i cânte doina "Hai Buzau, Buzau" si, aupa o lauda a divinitatii, moare sub privirile buimacite ale nepotului si primarului. Odangiu, devenito fiara, izbeste pe Eremia cu pumnul în gura si-l alunga. Dupa ce-si sterge gura plina de sânge, Eremia ridica trupul batrânei si nestiind ce sa faca, se îndreapta spre sirul de barci rasturnate sub gard, în timp ce vântul, rabufnit din câmpie îi plesnea fata cu picaturi de ploaie. Si în aceasta parte motivul central e acasa. Timpul arhaic este simbolizat de batrâna Gherghina, protocolara si decisa, nepotul Eremia, ascultator si tolerant, de doina straveche, simbol al superbului rafinament spiritual la care ajunsese civilizatia taraneasca. Timpul de acum, modern, acasa e un univers degradat al carei esenta e violenta si ura.
Personajele nu reprezinta caractere, ci doua timpuri istorice, doua civilizatii, cea arhaica si cea moderna, violent contrastante.
Batrâna Gherghina a lui Oprisan Rosioru, prin seninatatea mioritica în fata mortii, prin dârzenia cu care respecta, cu toate violentele unui timp advers, datini imemoriale, reprezinta civilizatia taraneasca ancestrala, sinteza originala de pagân si crestin. A muri acasa este o datina geto-dacica, ascunzând credinta ca, astfel protejat, omul nu se va prabusi în marile hauri de dincolo. Moartea batrânei nu este numai expresia unei mentalitati arhaice, ci si a unei revolte împotriva istoriei prapaditoare. Aceasta nuanta fiind resimtita repede de primarul Pavel care îl numeste pe Eremia vipera.
Eremia, comparat de scriitor cu un lupan tânar, lupul reprezentând flamura dacilor, e si el un personaj care reprezinta frumoasele valori ale lumii arhaice. Distinctia fizica, energia si nobletea gesturilor, sensibilitatea dintre dorul de casa, respectul pentru parinti si bunici, pentru valorile spirituale ale lumii taranesti, pentru colinzi, doine, mituri si datini îl definesc între valorile emblematice.
Primarul Pavel Odangiu, ca si soferul, prin lipsa de omenie si resivitate este expresia unei istorii, al carei obiectiv a fost sfarâmarea nobilelor structuri spirituale nationale.
Pentru caracterizarea personajelor se utilizeaza portretul psiho-fizic si caracterizarea prin gesturi, vorbe si atitudini. Natura e cadru, dar si stare de suflet.
Naratiunea se remarca prin compozitie riguroasa, savanta, prin gradare a conflictului si semnificative întoarceri în timp, conform tehnicii proustiene. Densitatea etica si accentul pus pe senzational, monumentalizarea actiunilor si a personajelor compun o atmosfera epica profund originala.
In aparenta, nuvela evoca tragedia taranilor exclusi în mod abuziv din locurile lor de bastina si trimisi la marginea tarii, într-un nicaieri. Scriitorul, prin moartea batrânei, realizeaza un patetic act de acuzare împotriva unei istorii violente si nedrepte.
In fond, nuvela prezinta raportul dintre doua lumi, lumea satului atemporal si lumea satului modern, evidentiindu-se ideea ca sub incidenta istoriei violente satul a parcurs un dramatic proces de involutie.
|
|
