|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU ARDEALUL, REFERAT NICOLAE BALCESCU
COMENTARIU ARDEALUL, REFERAT NICOLAE BALCESCU
Comentariu "Ardealul", referat de Nicolae Balcescu
Nicolae Balcescu, nume de rezonanta în istoria si în literatura noastra, a realizat, prin "Românii supt Mihai-Voievod Viteazul", opera vietii lui, împletindu-si astfel destinul cu cel al neamului sau.
Fragmentul "Ardealul" se afla la începutul "Cartii a patra" a acestei opere literare, intitulata, nu întâmplator, "Unitatea nationala." Astfel, autorul îsi lasa ghicita intentia de a dovedi ca Transilvania este pamânt românesc si face parte integranta din patria tuturor românilor.
De fapt, pentru întreaga scriere, autorul si-a ales ca erou pe Mihai Viteazul, cel care a reusit pentru prima data sa uneasca tarile românesti si ale carui idealuri de unitate si libertate nationala si sociala coincideau cu cele ale revolutionarului Nicolae Balcescu, si a înfatisat "numai opt ani (1593-1601), dar anii cei mai avuti în fapte vitejesti, în pilde minunate de jertfire catre patrie".
Fragmentul din manualul de fata, este o descriere literara fiindca, în primul rând, Nicolae Balcescu foloseste în exclusivitate, ca mod de expunere descrierea, zugravind un colt din natura cu tot ceea ce are el mai deosebit, caracteristic.
Astfel, sunt descrise asezarea geografica a Ardealului, varietatea formelor de relief si a vegetatiei, bogatiile si frumusetile acestui tinut, autorul exprimând totodata sentimentul profund de mândrie patriotica, de dragoste si admiratie fata de tara Ardealului.
Balcescu evidentiaza notele caracteristice ale peisajului, particularitatile lui, folosind numeroase procedee artistice, prin care reuseste sa-l emotioneze pe cititor.
Descrierea "Ardealul" este conceputa ca o demonstratie logica si convingatoare, pornind de la constatarea, ipoteza continuta de prima propozitie a textului: "Pe culmea cea mai înalta a muntilor Carpati se întinde o tara mândra si binecuvântata între toate tarile semanate de Domnul pre pamânt", unde, de la început, Ardealul ne apare ca o tara legendara.
Acestei ipoteze îi urmeaza demonstratia propriuzisa (descrierea) în care scriitorul evidentiaza frumusetile acestui tinut, mai întâi printr-o imagine de ansamblu, comparând tara Ardealului cu "un maret si întins palat, capdopera de arhitectura, unde sunt adunate si asezate cu maiestrie toate frumusetile naturale ce împodobesc celelalte tinuturi ale Europei pe care ea cu placere ni le aduce aminte".
Balcescu îsi continua descrierea prin desfacerea imaginii de ansamblu în partile ei componente. Mai întâi un brâu de munti înalti ocoleste tara ca un zid de cetate, carora le urmeaza dealurile asemenea unor valuri "proptitoare", "marete piedestaluri înverzite" care "varsa urnele lor" peste vaile si luncile aflate în vecinatate. Mai presus de acel brâu muntos se înalta doua piramide mari de munti cu crestele încununate de o vesnica diadema de ninsoare, care strajuiesc tinutul, ca doi uriasi. In padurile acestor munti, ursul se plimba "ca un domn stapânitor", iar nu departe de aceste locuri se gasesc câmpiile "arse si varuite de soare", unde bivolul dormiteaza alene. Acestea toate sunt dovezi ca "miazanoapte si miazazi traiesc în acest tinut alaturi si armonizeaza împreuna".
Partea a doua a descrierii aduce alte dovezi referitoare la frumusetea tarii Ardealului deoarece "aici stejarii, brazii si fagii trufasi îsi înalta vârfurile lor pâna la cer", iar alaturi te afunzi "într-o mare de grâu si porumb", din care nu se mai vad calul si calaretul.
Intreg peisajul încânta prin diversitatea coloritului si maretia sa, încât "ori încotro te-i uita, vezi colori felurite ca un întins curcubeu si tabloul cel mai încântator farmeca vederea." Acest "tablou încântator" este dominat de stânci prapastioase, munti uriasi, paduri întunecoase, lunci înverzite, livezi mirositoare, vai racoroase, gârle cu ape limpezi, câmpii înfloritoare, pâraie repezi, râuri mari cu nume armonioase.
Tara Ardealului contine însa si numeroase bogatii ale subsolului-, argint, plumb, mercur, tutea, teluriu, arama, zinc, arseniu si multe altele, dar |"mai îmbelsugat decât toate" este aurul pe care-l vezi stralucind "pâna si în noroiul drumurilor".
Ultima propozitie a textului: "Astfel este tara Ardealului" constituie concluzia acestei descrieri si verifica ipoteza de la care s-a plecat: frumusetea si înzestrarea de la natura ale acestui tinut Adverbul "astfel" înlocuieste, de fapt, adjectivele "mândra" si "binecuvântata" din prima propozitie a textului.
In întregul fragment autorul realizeaza o descriere panoramica circulara, concentrica, de la exterior spre interior, pornind de la muntii care ocolesc tinutul si terminând cu bogatiile subsolului.
Descrierea impresioneaza prin plasticitatea ei, deoarece Nicolae Balcescu foloseste o diversitate de procedee artistice prin care pune în evidenta frumusetea edenica a tinutului si bogatiile lui.
Se remarca mai întâi comparatiile: "seamana a fi un maret si întins palat", "ocoleste precum zidul o cetate", dealurile sunt "ca niste valuri proptitoare", cei doi munti stau "ca doi uriasi", ursul se plimba "ca un domn stapânitor", prin care sunt evidentiate maretia si specificul tinutului si care apar mai ales în prima parte.
Din belsug este folosit si epitetul, cu deosebire cel cromatic, prezent în ambele parti ale descrierii: "tara mândra si binecuvântata", "maret si întins palat", "câmpii arse si varuite", "stânci prapastioase", "munti uriasi", "paduri întunecoase", "livezi mirositoare", "marete piedestaluri înverzite" etc. La epitete se remarca faptul ca sunt mai ales adjectivale si ca sunt folosite în lant (epitete duble) sau sunt ante puse cuvântului determinat pentru a insista asupra însusirii exprimate.
Aceluiasi scop servesc si enumeratiile prin care Nicolae Balcescu pune în lumina diversitatea frumusetilor si bogatiilor Ardealului: "stejari, brazi si fagi", "sarea, fierul, argintul, arama...; "stânci..., munti..., paduri..., lunci..."etc.
Aceste însiruiri de termeni atrag atentia asupra aspectelor descrise si exprima totodata atitudinea admirativa a scriitorului.
Termenii enumerati sunt uneori determinati de alte cuvinte cu valoare stilistica, de epitete sau de propozitii atributive, ceea ce sporeste efectul artistic al descrierii: stânci prapastioase, munti uriasi, a caror vârfuri mângâie morii, paduri întunecoase, lunci înverzite etc.
Sunt folosite si personificarile: "dealurile varsa urnele lor de zapada", "ursul se plimba", "stejarii, brazii si fagii îsi înalta capul lor", "pâraie repezi mugind groaznic" etc. prin care peisajul apare mirific, fabulos, însufletit, asemenea celui din basme. Nu lipsesc nici metaforele ("diadema de ninsoare", "mare de grâu si porumb", "pântecele acestor munti") menite sa sugereze frumusetile si bogatiile Ardealului.
Prin aceste procedee, autorul realizeaza o descriere în care sunt folosite cu preponderenta imaginile vizuale, rar întâlnindu-se cele de miscare ("îsi varsa urnele"), auditive ("mugesc groaznic"), sau olfactive ("livezi mirositoare"). Balcescu îl face partas pe cititor la entuziasmul sau în fata maretiei naturii: "te afunzi", "dai de râuri", "te-ai uita" etc. In privinta vocabularului, se observa îmbinarea unor constructii vechi cu termeni neologici: "binecuvântata", "pre", "semanata", "spaimânteaza", "armonizând", "diadema", "ambele", "cataracte".
Marea arta a scriitorului consta însa în talentul cu care, prin aceasta varietate de procedee artistice, a imprimat descrierii un puternic fior patriotic menit sa trezeasca în cititor "sentimentul datorintei ce-avem de a pastra si de-a mari pentru viitorime aceasta pretioasa mostenire" (Tara Ardealului n.n.) si pentru apararea careia "parintii nostri au luptat atât în veacurile trecute".
Marea arta a lui Balcescu consta în fiorul patriotic pe care îl transmite cititorului, opera având un pronuntat caracter educativ.
|
|
