|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU BELSUG, REFERAT, TUDOR ARGHEZI
COMENTARIU BELSUG, REFERAT, TUDOR ARGHEZI
Comentariu "Belsug" referat de Tudor Arghezi
El, siguratec, duce catre cer/ Brazda pornita-n tara, de la vatra./ Când îi privesti împiedicati în fier,/ Par, el de bronz si vitele de piatra.
Ager, otelul rupe de la fund /Pamântul greu, muncit cu dusmanie/ Si cu nadejde, pâna ce, rotund,/ Luna-si asaza ciobul pe mosie.
Din plopul negru, razimat în aer, /Noaptea, pe sesuri, se desface lina,/ La nesfârsit, ca dintr-un vârf de caer,/ Urzit cu fire de lumina.
Grâu, popusoi, sacara, mei si orz,/ Nici-o samânta n-are sa se piarda./ Sacurea plugului, când s-a întors,/ Ramâne-o clipa-n soare ca sa arda.
E o tacere de-nceput de leat./ Tu nu-ti întorci privirile-napoi./ Caci Dumnezeu, pasind apropiat,/ Ii vezi lasata umbra printre boi.
Poezia "Belsug", apartinând volumului "Cuvinte potrivite", poate fi încadrata tematic în "poezia plugului", inspirata fiind din viata celor ce muncesc glia, pentru a obtine roade.
T. Vianu o considera "cea mai frumoasa oda închinata taranului român".
Din aceasta perspectiva, poezia ofera un aspect al muncii plugarului, aflat la arat, gândindu-se la semanat si, apoi,la recolta bogata. Asa se explica titlul poeziei belsug, anticipându-se roadele obtinute prin truda.
Prima secventa poetica îl prezinta pe taran singur, izolat pe ogorul sau, muncindu-si pamântul; mergând în urma plugului tras de boi, cu pasi masurati, pare a se îndrepta spre cer, caci brazda, înaintând spre capatul ogorului, la orizont pare ca "se uneste" cu cerul. Dificultatea muncii, ca aceea a unui condamnat, este sugerata de sintagma "împiedicati în fier", iar vechimea acesteia, prin cuvântul vatra, cu rezonanta arhaica (însemnând si obârsie, dar si centrul satului, loc de întâlnire si de pornire din sat); prima lucrare de primavara a ogorului este repetabila în timp, plugaria fiind cea mai veche ocupatie a românilor (alaturi de pastorit). De altfel, C. Noica scria în "Pagini despre sufletul românesc" ca românii au fost, la început, un neam de plugari si de pastori. Priviti din departare, taranul si vitele lui par un grup statuar încremenit în solemnitate, sugestive fiind determinarile substantivale bronz si piatra; perspectiva spatiala este larga, caci brazda porneste din vatra si ajunge la cer.
Gândul plugarului este la recolta, la belsug. Prin enumeratie se detaliaza cerealele ale caror seminte, lasate în brazda, nu se vor pierde: "grâu, popusoi, sacara, mei si orz". Securea plugului, care întoarce brazda, prinde lumina si caldura soarelui ("ramâne-o clipa-n soare ca sa arda"), pe care le transmite apoi pamântului, pregatindu-l, astfel, sa primeasca samânta pentru germinare.
Secventa a treia reia ideea trudei taranilor; munca pamântului presupune efort, ogorul cerând sudoare, pentru a-si arata rodnicia. Verbul "rupe", adjectivul "greu" si substantivul "cu dusmanie" sunt elocvente în sublinierea încrâncenarii taranului care vrea sa supuna pamântul, pentru a-l face roditor; dar acelasi pamânt e privit cu dragoste si cu speranta, caci belsugul de la acesta este astepat.
Munca este de durata, de dimineata pâna seara târziu, când rasare luna. Imaginea acesteia aduce o unda de liniste, caci "ciobul" rotund arunca o lumina blânda peste mosie si peste lucratorul acesteia.
Strofa a patra este în totalitate descriptiva, dezvaluind un lirism pur. Poetul intuieste înnoptarea gradata, întunericul cucerind firea si stergând contururile; imaginea plopului devenit negru, ce pare a se rezema (verb ale concretului) de aer (abstractiune, fara forma), este inedita, dovedind o perceptie vizuala si -cumva -tactila, daca ne gândim la "moliciunea" noptii, sugerata de epitetul "lina" si de sintagma metaforica "caer urzit cu fire de lumina". Nu întâmplator, imaginea aratului si a semanatului din timpul zilei este urmata de imaginea noptii. Noaptea este timpul gestatiei si al germinarii semintelor care vor ajunge sa izbucneasca în rod, la lumina zilei.
Ultima strofa dezvaluie prelungirea noptii într-o tacere neobisnuita; "de-nceput de leat", întunericul si linistea fiind atribute ale materiei genetice primordiale din care Dumnezeu a creat lumea; asadar, pentru orice geneza - aici germinarea semintelor - e nevoie si de aceste doua elemente. Munca taranului are atributele sfinteniei; de aceea, Dumnezeu îsi face simtita prezenta prin umbra lasata peste boi; este un mod de a ocroti truda sfânta a taranului, poetul imaginându-si-l pe Dumnezeu conform panteismului, peste tot, în natura.
Este evidenta elogierea muncii taranului implicat în rodirea pamântului. Arghezi, amintind de samânta (în strofa I) si de belsug (în, titlu), adica de rod, sugereaza întregul proces de obtinere a acestuia: germinarea, cresterea, maturizarea (coacerea), recoltarea. Plugarul ramâne truditorul aprig al gliei.
2. Poezia poate fi interpretata si ca arta poetica; în cazul acesta, cuvintele capata alte sensuri. Titlul se poate referi la belsugul de creatii literare, prin valorificarea multiplelor teme desprinse din realitate. Singuraticul este poetul care transfigureaza realitatea - figurata, aici, prin pamânt si brazda - în spiritualitate: poezie, sugerata prin cer, locul de înaltare a spiritului. Putem considera ca poetul este acela care stabileste legatura între pamânt si cer - materie si spirit - cele doua universuri întâlnindu-se în creatiile sale. Poetul extrage vigoarea vitala din pamânt si din cer, ajutat de instrumentul de lucru: cuvântul.
Mesterul - creator se "înhama" la munca asemenea plugarului, stiindu-se conceptia lui Arghezi despre poezie: aceasta este rod al muncii (fruct).
Samânta care nu se pierde poate fi inspiratia care trebuie valorificata, dupa cum plugarul valorifica toate semintele cerealelor; acestea vor da roade bogate, asa cum ideea poetica va rodi în poezii. Intr-o "Epistola", publicata în "Bilete de papagal", Arghezi marturisea: "scriitorul trebuie sa-si gaseasca miscarile semanatorului si îndoirea piezise, la cel mai potrivit unghi al faurului, proprie lui, pentru a capata cel mai bun randament". Poetul, deseori, îsi compara "mestesugul" cu cel al plugarului, al semanatorului, al olarului. Pamântul taranului, lucrat cu înversunare si nadejde, poate fi interpretat ca spatiu al creatiei, înversunarea fiind a poetului ce cauta cuvintele sa le supuna, sa le potriveasca, sa le îmbine, cu nadejdea ca vor deveni poezie, în care realitatile terestre vor fi transfigurate.
Tot Arghezi scria în "Despre câteva lucruri stiute" ca "a scrie poezie înseamna â scrie cu motivele particulare mestesugului" si ca "scrisul este, mai degraba decât un har, o încordare încapatânata a vointei". Recunoastem, în aceste trei cuvinte, sensul dusmaniei prezente în versul: "pamântul greu, muncit cu dusmanie".
Mestesugul poetului se traduce printr-un gen de expresie propriu, pentru obtinerea caruia se cere "munca serioasa, ucenicie, rabdare".
Creatia presupune nu numai un spatiu propice creatiei, ci si timp nedeterminat de ore, întrucât acesta se întinde de dimineata pâna când "rotund, luna-si asaza ciobul pe mosie", crede poetul.
Noaptea care cuprinde firea este prielnica roadelor pamântului, dar si creatiei poetice, pe care poetul o considera rod si care trebui sa devina belsug.
Asemenea oricarui simbol, noaptea prezinta un dublu aspect, ce poate fi interpretat si în legatura cu actul creator: ca întuneric, aceasta este timpul în care "fermenteaza" ideile; ca moment de pregatire a zilei, favorizeaza aparitia acestora, declansarea lor în poezie.
"Desfacerea" noptii la nesfârsit si lin poate însemna deschiderea poetului spre sine, spre adâncurile sufletului în care zamislesc sentimente, fara sa fie nevoie de lumina.
In sfârsit, un alt argument care face ca poezia sa fie considerata arta poetica este legat de o alta conceptie a lui T. Arghezi despre poezie si anume ca aceasta "e har si condamnare". E condamnare pentru ca presupune o munca de Sisif, înrobitoare, (dupa cum deja am discutat), dar e si har, acesta tinând de divinitate. In tacerea necesara creatiei, poetul simte prezenta lui Dumnezeu care îi da harul, "slova de foc". Aceasta se împleteste cu "slova faurita" prin truda, pentru a realiza Creatia.
|
|
