|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU CARTEA CU JUCARII, TUDOR ARGHEZI
COMENTARIU CARTEA CU JUCARII, TUDOR ARGHEZI
Comentariu "Cartea cu jucarii", referat de Tudor Arghezi
Literatura nutrita din sentimentul patern si-a avut în anii din urma cîtiva reprezentanti remarcabili, ca sa nu pomenim decat de d. Bucuta si emulul sau Dr. Dorian, care din bucuria casnica, uneori chiar prozaica, de a fi tata au stiut sa scoata o lirica noua. Cu mai multa amplitudine si cu mijloace formale hotarat superioare, Tudor Arghezi îsi da expresie si d-sa, în recenta "Carte cu jucarii", unor stari de o sinceritate si complicatie indiscutabile, dar hotarat inedite într-o literatura ca a noastra, sugrumata de prejudecata unui academism psihologic. Ar fi regretabil ca cititorii sa persiste în superficialitate (cum mi s-a întamplat sa vad) si sa lase necercetata cartea lui Arghezi sub cuvant ca e peste puterea de întelegere a copiilor sau sub interesul individului adult. Cartea aceasta nu e o culegere de fictiuni pentru copii, ci o analiza acuta a voluptatii de a redeveni copil prin sentimentul paternitatii, un poem suav al instinctului procreativ. Daca unii copii vor ramane usor si cu suras îngandurati de elementul cromatic al limbii lui Arghezi, cititorii majori vor avea nevoie de o educare a sensibilitatii lor estetice nu mai putin rafinata ca pentru celelalte productii ale poetului. "Cartea cu jucarii" defineste în chip hotarat natura si limitele talentului lui Arghezi.
Fiindca unui scriitor nu i se poate aduce vreo învinuire pentru ce nu are, ne marginim sa constatam ca naratiunea nu este domeniul lui Arghezi. D-sa nu inventeaza, nici nu urzeste un raport complex de lucruri si constiinte, ci numai comenteaza, transfigurand, o realitate imediata a simturilor sale, ceea ce a putut sa îndrituiasca pe unii de a-i nega continutul afectiv si ideologic si a-i recunoaste numai o tehnica lucida. Adevarul este ca emotia nu se bizuie — în majoritatea cazurilor — la Arghezi, pe stratul psihic al constiintei, ci pe cel fizic, ceea ce nu vrea sa zica, de loc, ca universul acestei creatii este strict concret, ci numai ca starile afective se definesc în turburi si ascunse date fiziologice. Emotia latenta a poetului este asemanatoare cu aceea a unor animale superioare. Obscura oroare de cadavru a calului, nelinistea olfactiva si urlatoare a înlacrimatului cîine sunt functii sufletesti, dar ramase fara definitie într-un subconstient senzorial. Tot asa, Arghezi îsi stabileste atitudinea sufleteasca fata de lume prin legaturi senzoriale, face obiectului un examen fizic, dar simpatia sau oroarea fiziologica se traduc pentru noi într-o valoare psihologica, în contactul sau cu sufletul uman, Arghezi n-a trecut dincolo de un portret care stabileste gradul de simpatie fizica a sa cu obiectul, si cu toate acestea portretele sale sunt de cea mai înalta valoare tipica.
Nicaieri nu-i putea izbuti mai bine poetului sa-si încerce puterile decat într-un domeniu în care "sentimentul" este înregistrarea tainicului instinct de solidaritate carnala, adica o floare a animalitatii. In primul rînd poetul avea sa evoce voluptatea procreatiei abundente.
"Pe sub smochini si banani, ei s-au înmultit cu timpul, muscandu-si sînii si înfrigurandu-si coapsele urzicate fierbinte. Iar tîtele ca mura neagra ale primei femei au fost vazute hranind în lumina fara margini a lumii cîte cinci si sase prunci deodata, dolofani si naivi ca niste mistreti, nascuti peste an. Degetele lor scurte, boante si groase morfoleau sînii darnici de lapte, ca într-un aluat, si nasul lor cîrn, înfundat în plosti, se înabusa de guitat si placere."
Vaga satisfactie a reproductiei este transportata cu admirabile imagini si în lumea fiintelor inferioare:
"Pisica noastra neagra, cu ochii de sidef si sulf, a fatat. Fantoma ei de catifea a scos din sîn si i-a pus în cosul captusit patru boboci orbi. Lumina pornita din Vega n-a putut înca ajunge si scapara în ochii lor absenti. Tricotati din lîna pestrita, neagra, galbuie si cenusie, ei par niste tîrligi desparecheati, ramasi prea mici în leaganul unui prunc si, prinsi cu gurile de tîtele darnice ale mamei, sunt ca niste viermi mari îmblaniti, iesiti din pamant, de subt cos ca sa manance mata de vie."
Cînd vrea sa gaseasca pentru copii o fictiune delicata pentru ideea procreatiei, Arghezi, fugind de banala barza din poveste, o cauta tot în productivitatea mamei, transfigurata în simbol:
"In casa noastra tot ce s-a facut, de catre Mama noastra a fost facut. La început, era Mama. Nimic împrejurul ei nu era, decat casa si batatura... La început de tot. Mama a facut cafeaua cu lapte si smantana si, pe urma, l-a facut ne Tatutu, în curte, prin trifoi, ca sa nu-i mai fie urat de tot. Tot Mama a facut-o si pe Bunica noastra, care a iesit nitel cocosata. S-a cam frant cand a fost scoasa din cuptor si rasturnata din oala cu gura-n jos, pe scandura de taitei."
Desi aceasta carte a slabiciunilor paterne este plina de o infinitate de fineti de intuire a vietii infantile, forma esentiala de observatie este, cum am spus, portretul fizic, as zice, muschiular. Copilul îndurerat este înfatisat astfel:
"In ochii lui Barutu se rosteau lacrimi dramatice si un geamat îi rupse gîtlejul gras. Cand plangea, frumosul Barutu nu mai semana cu sine si cu nici unu din fotografiile lui. Gura lui, croita plastic pentru surasuri de garoafa, cu arcul mladios si sprinten, îsi pierde linia si expresia ; maxilarul deschis i se casca dupa regulile artelor japoneze; îsi arata aproape toata limba. Un raget de mare sinceritate îi deschide toata orchestra vocala, însotit de o gîrla de lacrimi." Ceea ce este mai interesant si mai original este ca scriitorul nu a creat un fabulos abstract pentru a face un cadru copilariei, ci s-a multumit sa observe universul apropiat al fabulei si florei, proiectandu-l marit si fantastic. Mai aproape de forma imperfecta de umanitate a copilului fiind animalele, Arghezi ne-a dat o admirabila galerie de portrete ferine.
Iata broasca testoasa:
— "Vad în florile de mac, /Un capac pe alt capac", Zise Sfantul Împarat: /"Animalul pare cam ciudat. /Are cap ca puii de gaina.../ Ce-i cu tine, jivina ?/ Ce sa fie aceasta dracie ?/ Rama de fotografie ?/ Are o croiala/ Ovala/Si la coada-i cu cîrlig."/ "Bîzdaganie — strig — /De cauciuc sau de pingea,/ Dorim pre tine-a te vedea."
Iata pisica, suava si aristocrata:
"A intrat acum doua luni în casa, cu tihna si simplicitate. Venea pentru întaia oara si totusi s-ar fi zis ca a mai fost si ca-i apartinuse ceva din apartamentul nostru, atat de familiara îi era cautatura galbena, atît de sigur pasul, mut si lin, cu care îsi ducea silueta de catifea prin odai. Imparateasa pamantului întreg nu ar putea sa aiba o glezna mai fina, o liniste mai aristocratica, o stapanire de sine mai linistita, un stil mai suav decat pisica noastra straina."
Cîinele este reprezentat însa în impudoarea sa ferina:
"Ca sa fie pipait pe pielea trandafirie a pîntecului, constelat cu cîteva graunte de tîta rînduite pe marginile unui buric negricios, cîinele cauta canapeaua din dormitor, si între perinile canapelei se întorcea francamente cu burta în sus, deschidea simetric picioarele dinapoi, si pe cele dinainte le strangea, ca sa faca loc, lasandu-le moi din încheieturi."
Nu ne mai putem îngadui, din nefericire, decît citarea admirabilei prezentari a vietii acvatice a pestisorilor rosii:
"Intr-un urcior de cristal rotund plutesc pe dunga, imobili ca niste frunze de arama, pestii domesticiti ai aurorelor departate. Inchisi în trei elemente, care sunt numai felurile deosebite ale unei singure si aceleiasi divine materii: lumina, ei licaresc în aerul invizibil, în lichidul diamantin, în paretele vasului, construit în curba unui reflex; ca si cum viata lor împarateasca s-ar petrece într-un punct astral strajuit cu luceferi."
Cartea cu jucarii este într-o mare masura cel mai frumos Bestiar pe care l-am cetit vreodata si o dovada stralucita de puterea de recreare a universului mic pe care o poseda Arghezi.
Ilustrat cu o gingasie si cu o voita stîngacie delicioase de d-na Lucia Demetriade-Balacescu si tiparita cu o eleganta rara, aceasta carte ofera cele mai fine jucarii literare ale anului.
|
|
