|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU DESPRE MINCIUNI SI FLECARII, ANTON PANN
COMENTARIU DESPRE MINCIUNI SI FLECARII, ANTON PANN
Comentariu "Despre minciuni si flecarii" de Anton Pann
O situatie speciala a existentei snoavei se afla în opera literara "Culegere de proverburi sau Povestea vorbii|", de Anton Pann, tiparita în 1947 si reeditata, mult îmbogatita,
în 1852-1853.
Proverbele culese sunt clasificate tematic: despre cusururi sau urâciuni, despre vorbire, despre minciuni si flecarii, despre naravuri rele etc. Autorul nu se multumeste doar cu consemnarea lor, ci versifica proverbele si zicatorile, legându-le între ele, încât, în dese cazuri ia nastere un mic poem satiric.
Apoi grupurile de proverbe si zicatori sunt exemplificate prin texte literare intitulate "Povestea vorbii", constând în snoavele propriu-zise, de cele mai multe ori, dar si în povesti, istorioare alegorice, fabule etc.
Chiar daca si aceste creatii versificate pornesc de la un model sau de la o idee cunoscuta, ele sunt versiuni sau opere originale ale scriitorului, în ciuda tiparului ramas popular, caci Anton Pann, "finul Pepelei, cel istet ca un proverb" (M. Eminescu, Epigonii), stie sa depaseasca întotdeauna sarcina culegatorului". (Ion Roman).
Fragmentul "Despre minciuni si flecarii" ilustreaza în genere structura capitolelor cartii. Mai întâi, autorul grupeaza un numar de sase proverbe referitoare la tema abordata pe care le versifica, dându-le unitate si exprimând apoi, în final, o concluzie izvorâta din continutul proverbelor si zicatorilor anterioare: "Mincinos pe mincinos nu poate însela".
Urmeaza apoi snoava propriu-zisa constituita de aceasta data numai dintr-un dialog imaginat de poet între doi mincinosi si care vine sa dezvolte concluzia anterioara. Unul dintre mincinosi pretinde ca vede un soricel în vârful unui turn |"'nalt si luminos" care abia se zarea. Celalalt recunoaste ca abia poate vedea turnul, nicidecum soricelul, dar marturiseste ca-l aude foarte bine "cum umbla-n tropot încât/ Parc-ar bubui o toaba sau ar avea un clopot la gât".
Finalul în mod logic si necesar cuprinde concluzia dialogului, ilustrata de scriitor printr-un proverb: "A umblat cât a umblat,/ Dar acum i s-a-nfundat".
Fata de celelalte snoave discutate, aceasta are o originalitate desavârsita, asa cum se poate remarca si din aprecierile anterioare. In primul rând este o snoava culta alcatuita în versuri, fiind precedata de un grupaj de proverbe organizate tematic si care rimeaza.
In al doilea rând, în snoava naratiunea este prezenta doar prin câteva precizari referitoare, de fapt, la dialog: "Un mincinos stând odata zise altui mincinos..." "... acesta îi raspunse, si iar îl întreba el..." etc, iar omniprezentul Pacala din celelalte snoave nu mai apare aici. Dialogul — modul de expunere dominant din snoava versificata — un dialog viu, incitant, îndreptateste afirmatia lui Serban Foarta: "Pann este un maestru al punerilor în scena. Spectacolele lui au naturalete, savoare, dinamism."
Singurele elemente comune cu snoava populara ramân umorul de sorginte populara, izvorât atât din grupajul de proverbe ("Omul care e flecar/Troncaneste ca un car."/; "încoroneaza tântarul/ De ti-l face cât magarul."/ etc), cât si din dialogul celor doi mincinosi, precum si ironizarea unui defect omenesc — minciuna.
Cele doua personaje se apropie de Pacala doar prin inventivitate, care presupune, evident, si istetime, ambele izvorând din disputa verbala savuroasa imaginata de scriitor.
Fata de cele aratate, având în vedere particularitatile mentionate, putem concluziona ca Pann ridiculizeaza imperfectiunile omului în contrast cu tipul ideal de om acceptat de popor si pe care îl gasim întruchipat în personajele benefice din basme sau din colindele laice.
|
|
