|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU GORUNUL, REFERAT LUCIAN BLAGA
COMENTARIU GORUNUL, REFERAT LUCIAN BLAGA
Referat "Gorunul" de Lucian Blaga
Introdusi prin poarta poemului-manifest "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", in universul poetic blagian, suntem invadati de o revarsare navalnica de lumina si extaz. "Poemele luminii", dedicate Coerneliei Brediceanu, viitoarea lui sotie, sunt, in esenta, vibrari lirice pe tema dragostei si naturii intr-o tratare poetica moderna. Lumina este celebrata ca un principiu energetic universal cu virtuti cosmogonice, ca un impuls cosmic generator de viata.
Primele poeme ale lui L. Blaga stau sub semnul influentei hotarîtoare a expresionismului german în atmosfera caruia s-a format poetul ardelean. Expresionismul, termen pus în circulatie de Matisse, este, în literatura, un curent prin excelenta german.Expresionistii, într-un moment de criza si deruta ideologica, cautau sa reformeze arta si societatea prin prospectarea omului si sentimentelor sale în adâncime, pâna la fondul autohton primordial, mitologic si legendar, unicul depozitar al unor valori autentice, nepervertite de civilizatie. In poezie, se preconiza redescoperirea si afirmarea lor pe cale irational-onirica si prelungirea lirismului în adâncimea primordiala autentica pentru a comunica cu sângele si sufletul ancestral, ereditar. Constiinta comunicarii atavice cu virtualitatile stramosesti razbate pregnant dintr-un poem blagian, sugestiv intitulat "Liniste:"
"Se spune, ca stramosi, cari au murit fara de vreme, / cu sânge tânar înca-n vine,/ cu patimi mari în sânge, / cu soare viu în patimi, / vin,/ vin sa-si traiasca mai departe / în noi / vieata netraita".
Blaga consacra starii de somn, necesara cufundarii irationalului în primordial pe timp ce constientul doarme, un întreg ciclu de versuri (Lauda somnului).
Debutând sub zodie expresionista, L. Blaga cultiva cu predilectie, mai ales la începuturile ei, o poezie ecstatica, de exacerbare a entuziasmului si starilor psihice de mare intensitate, care, sfidând parca legile gravitatiei, creeaza impresia ruperii momentane de contingent. Vocatia expresionista a extazului sau a evadarii din sine, a pulverizarii fiintei, a descatusarii ei se realizeaza la Blaga printr-o atitudine existentiala dionisiaca, frenetica, coexistenta, înca de la începuturile ei, dupa cum se va vedea din analiza poemului Gorunul, cu o atitudine apolinica, echilibrat-meditativa.
Ne propunem, din necesitati de ordine si sistematizare, sa oferim o interpretare cvasistructuralista a textului urmarind, pe diferite straturi de expresie, relatiile de dependenta între elementele constitutive ale structurii poetice.
Compozitional, poemul este alcatuit din trei strofe de marimi inegale. Prima strofa realizeaza un cadru fizic pretextual, de referinta, necesar comunicarii si dezvoltarii ideii poetice prin analogii. Ideea si starea poetica formulate de versurile "îmi pare / ca stropi de liniste îmi curg prin vine, nu de sânge" este ca moartea se altoieste pe viata, creste, ca la Rilke, laolalta cu ea. Ca Blaga a fost obsedat de aceasta ineluctabila coexistenta si influentat de Rainer Maria Rilke se poate vedea si dintr-o traducere, Epilog la Cartea imaginilor poetului german:
"Mare e moartea / peste masura, / Suntem a ei / cu râsul în gura./ Când, arzatoare viata / ne-o credem în toi, / moartea, în miezul fiintei,/ plânge în noi".
Departarile limpezi, comparatiile metaforice regresive ("...aud din pieptul unui turn / cum bate ca o inima un clopot", deci clopotele bat încet ca o inima si nu invers) reduc dimensiunile macrocosmosului, racordeaza trairile sufletesti la lungimile de unda ale Universului, realizând o atmosfera de liniste astrala, cu zvonuri dulci, catifelate, abia perceptibile. Epitetele "limpezi", "dulci" pregatesc o tacere atât de perfecta, încât devine contagioasa si-l transpune pe poet într-o stare meditativa. Fiinta sa degusta în aceasta liniste pacea vesnica sau linistea nefiintei. In felul acesta, printr-un ingenios procedeu artistic, linistea fizica se transforma în ne-liniste psihica, mai corect spus, în neliniste metafizica provocata de sentimentul tulburator al presimtirii mortii. Clopotul care bate ca o inima (a se observa interferenta continua a elementelor de cadru fizic si psihic) si care însoteste actele fundamentale din viata omului anticipeaza surdinizat reflectiile despre moarte care vor urma. Linistea, tacerea cu toate articulatiile lor devin la Blaga motiv de meditatie filozofica.
Strofa a doua formuleaza interogativ-retoric nelinistea metafizica de care a cuprins poetul:
"Gorunule din margine de codru, / de ce ma-nvinge -în umbra ta / si ma dezmierzi cu fruntea-ti jucausa?"
/ cu aripi moi atâta pace, / când zac.
Impresia de liniste fizica se pastreaza prin acele "aripi moi", "atâta pace" în care adjectivul pronominal are valoare superlativa, verbele "zac", "ma dezmierzi", apoi "umbra ta", "fruntea-ti jucausa".
Strofa a treia, cea mai lunga, având o încarcatura semantica si pondere lirica mai mare este o demonstratie superior artistica a virtutilor emotionale ale poeziei. Un adevar stiintific, anatomo-fiziologic, ca fiecare moment din viata celulei este un pas spre moartea ei, ca a trai înseamna a te apropia inevitabil, mai lent sau mai rapid de moarte, este transfigurat artistic într-o imagine plastica, concret-sensibila. Poetul îsi alege ca simbol al materializarii mortii presimtite un element, al naturii, Gorunul, în care se descopera cu fervoare. Ideea mortii
plantata în miezul fiintei e semnificata ipotetic prin analogia cresterii ei în noi ca a sicriului în trupul Gorunului.
"O, cine stie? — Poate ca / din trunchiul tau îmi vor ciopli / nu peste mult sicriul."
Cheia care dezvaluie semnificatiile usor încifrate metaforic ale întregului poem se ascunde în versurile care urmeaza:
"si linistea / ce voi gusta-o între scândurile lui, / o simt pesemne de acum: / o simt cum frunza ta mi-o picura în suflet — / si mut / ascult cum creste-n trupul tau sicriul" (s.n.).
Alternanta temporala a verbelor "o simt" si înca o data "o simt" — "îmi vor ciopli", "voi gusta-o" arcuieste o punte afectiva între starea prezenta de fiinta si viitorul aneantizat, face ca ritmul vietii sa bata în consonanta cu fiorul mortii. Câteva cuvinte hotaratoare precum linistea, simt, sicriul care apar cu o frecventa obsesiva nuanteaza emotie si potenteaza progresiv sentimentul dominant al anticiparii vibrant-emotive a pacii nefiintei. Versul ultim, "gorunule din margine de codru", nu constituie o repetitie mecanica a primului vers din strofa a doua, ci amplifica, ca un acord muzical final, conexiunea spiritului uman cu spiritul lucrurilor.
Pe planul superior al imaginilor artistice, antenele sensibilitatii poetului sunt capabile sa detecteze si sa dea expresie într-o forma sensibil-materializata fenomenele cele mai abstracte. Linistea primeste atribute materiale, se lichefiaza sau se pulverizeaza în stropi — "îmi pare / ca stropi de liniste îmi curg prin vine, nu de sânge", poate sa "picure" sau sa fosneasca; "atâta liniste-i înjur de-mi pare ca aud / cum se izbesc de geamuri razele de luna" {Liniste). Iubita, printr-un proces invers de spiritualizare a concretului obisnuit în poezia expresionista, i se pare poetului un strop din lumina cea dintâi:
"Lumina, ce-o simt navalindu-mi / în piept când te vad — minunato, / e poate ca ultimul strop / din lumina creata în ziua dintâi" (Lumina).
Metaforele cosmologice, sinestezice sau personificatoare au, cel putin la începutul activitatii poetice blagiene, o larga deschidere spre comparatie si forma narativa, dezvoltata. In volumele urmatoare ele vor evolua spre închidere, esentializare, concentrare si stralucire maxima.
Raporturile de dependenta între elementele structurii poetice se pot urmari si pe stratul sonor, fonetic. Ritmul suitor, nestricat iambic, cu greutatea si cadenta sa regulata ridica meditatia si starea de tristete la mari altitudini de trairi afectiv-intelectuale, imprima poemului o muzicalitate de ceremonial, grava, rezervata, incantatorie. Fluxul navalnic de idei si sentimente se frânge în unitati logice si afective distincte, cu masura inegala. Versurile albe, nerimate, eliberate de rigorile prozodiei clasice, supraindividuale se mladie cu starile sufletesti insesi, faciliteaza exprimarea si se adaptaza cu usurinta modulatiilor si sinuozitatilor emotiei.
Valorile estetice semnalate sunt, desigur, numai cateva din semnificatiile majore ale acestei unitati poetice cristaline, cu infinite si stralucite reverberatii.
|
|
