|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU GRAI VALAH, REFERAT, VASILE VOICULESCU
COMENTARIU GRAI VALAH, REFERAT, VASILE VOICULESCU
Comentariu "Gai valah" referat Vasile Voiculescu
(Apartenenta operei la genul liric, specia literara oda)
"Grai tamâiat, catuie de petale,/ Gândul mi-a ciobanit pe plaiurile tale./Umbla singur pe munti de sare,/ Vânt batrân cu miere-n spinare./Serpi de racoare verde-n pâraie,/ Carari de bucium lung te stretaie./Granguri de aur boabele-ti ciugul/ Sesul ti—l ara dorul cu plugul./Calc des cu sufletul arsu-ti coclaur,/ Din fund ofteaza stramosii de aur./De piscul tau, unde se-mbina/ Pale de nori cu limbi de lumina,/Buzele-mi razam frematatoare,/ Slavit pristol de piatra si floare."'
Vasile Voiculescu (1884-1963) a fost de profesie medic, realizând în paralel o opera literara ampla si complexa, de la poezii patriotice la creatii lirice religioase, de la nuvele realiste la proza fantastica.
Oda este o specie a genului liric, prin care autorul exprima direct sentimentele de admiratie si veneratie pentru tara, popor, o personalitate glorioasa, o idee mareata sau un eveniment de interes national. Tonul este elogiativ, autorul scotând în evidenta meritele deosebite ale celui laudat, omagiat.
Poezia "Grai valah" de Vasile Voiculescu este o oda închinata limbii române, poetul exprimându-si admiratia pentru frumusetea, forta de expresie si unicitatea acesteia, într-un limbaj artistic inedit.
Titlul poeziei este o metafora expresiva, ilustrând ideea ca limba româna este "graiul" stramosesc, creatie spirituala a neamului românesc, simbolizat prin arhaismul "valah".
Structura, semnificatii, limbaj artistic
Poezia "Grai valah" de Vasile Voiculescu este alcatuita din sapte distihuri [stfofe de câte doua versuri - n.n.] si contureaza, într-un limbaj metaforic inedit, însusirile limbii române, fata de care poetul simte o admiratie deosebita, traieste o emotie puternica.
Adresarea directa de la începutul poeziei - "Grai tamâiat, catuie de petale" - este impresionanta prin epitetul "tamâiat" si metafora cu totul surprinzatoare "catuie de petale". Poetul apeleaza astfel la toate simturile omenesti prin care este perceputa limba stramoseasca: auditiv - "grai"; vizual - vasul cu "petale" si mai ales olfactiv - "tamâiat" si "petale". Gândul lui se îndreapta cu admiratie catre frumusetea si vechimea limbii, care îsi trage sevele din graiul stramosesc al ciobanilor: "Gândul mi-a ciobanit pe plaiurile tale", remarcând aici inovatia stilistica a verbului derivat din substantivul cioban.
Graiul românesc este creatia neamului si este la fel de vechi precum natura, transmis din generatie în generatie, ca dus de vânt, fiind totodata dulce si încântator. Aceste idei sunt exprimate prin epitetul "batrân" si metafora: "Vânt batrân cu miere-n spinare".
Limbajul artistic deosebit, este ilustrat aici de catre autor, de sirul de metafore cu totul inedite, deoarece limba este asemanata cu elemente si fiinte din natura, sugerând ca graiul dulce, românesc are sensuri ascunse, nebanuite, de un farmec de neegalat: "Serpi de racoare", "Carari de bucium", "Granguri de aur". Prezenta verbului "ara" si a substantivelor "dor" si "plugul" compara însusirile limbii cu viata, cu efortul si simtirea cea mai profunda a taranului român: "Sesul ti-l ara dorul cu plugul".
In graiul românesc si-au exprimat strabunii suferintele si chinurile îndurate de-a lungul istoriei atât de zbuciumate a acestui neam, aureolat pana la urma de glorie: "Calc des cu sufletul arsu-ti coclaur, / Din fund ofteaza stramosii de aur", fata de care poetul exprima admiratie si veneratie, redate prin epitetul metaforic "stramosii de aur".
Pentru Vasile Voiculescu, limba noastra romana, este un pisc al spiritualitatii românesti, conturat prin îmbinarea momentelor de dificultati si de cumpana, cu cele da izbanzi si bucurii ale istoriei noastre, care lumineaza generatii de-a randul sufletele românilor, prin cuvinte ale suferintei ori ale gloriei: "De piscul tau, unde se-mbina / Pale de nori cu limbi de lumina".
Poetul are un cult pentru limba strămoşească, la care se închină cu smerenie, ca în faţa unui altar. Rostirea în graiu românesc - "Buzele-mi razăm fremătătoare" - este pentru el adevărată religie, o credinţă puternic înrădăcinată în conştiinţa şi inima sa. Metafora altarului este construită printr-un arhaism, "pristol", tocmai pentru a exprima vechimea limbii, urmat de epitetele substantivale "de piatră şi floare". Semnificaţia acestei metafore inedite este foarte sugestivă, deoarece piatra este simbolul tăriei, permanenţei şi al dăinuirii în timp, iar floarea numeşte gingăşia, puritatea, frumuseţea unică a limbii române.
In poezia "Grai valah", Vasile Voiculescu face o adevărată demonstraţie de măiestrie în folosirea limbii române, descoperind sensuri nebănuite cuvintelor şi compunând mijloace artistice inedite, surprinzătoare şi unice în omagierea limbajului românesc.
Prozodia. Versurile sunt lungi şi inegale, măsura variind între 9 şi 13 silabe. Rima este împerecheată, dar la fel de surprinzătoare prin potrivirea sonoră la sfârşitul versurilor a unui substantiv cu un adjectiv pronominal, sau cu un verb: "petale/tale"; "pâraie/stretaie"; "se-mbină/lumină".
Deoarece Vasile Voiculescu îşi exprimă sentimentele de admiraţie şi preţuire faţă de expresivitatea, muzicalitatea şi vechimea limbii române, folosind mijloace artistice şi un ton solemn, elogiativ, poezia "Grai valah" este o odă.
|
|
