|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU LA VULTURI, GALA GALACTION
COMENTARIU LA VULTURI, GALA GALACTION
Comentariu "La Vulturi" de Gala Galaction, referat
Cadrul natural
In nuvela "La Vulturi" de Gala Galaction este evocata o pagina dramatica din istoria acestui popor, greu încercat de-a lungul secolelor de atacurile dusmanilor, dar care n-a încetat sa lupte si sa spere într-o soarta mai buna.
Nuvela se deschide printr-un tablou de natura impresionant prin grandoare, învaluit în lumina si linistea netulburata a unei zile de vara, dar continând o sugestie a dramatismului. Cadrul natural este precis localizat prin câteva detalii semnificative, la poalele culmilor "Scripetelui", pe malul Iablanicioarei. Peisajul maret si salbatic totodata profileaza pe cerul senin culmile "Scripetclui ", "colturoase si limpezi ca o cununa de securi". Epitetele asociate acestei expresive comparatii sugereaza nenumaratele primejdii, care amenintau viata oamenilor în acele vremuri. Crestele se înaltau de jur împrejurul unei palme de pamânt locuite de "un pumn de oameni ".
Intr-o parte, "zidul îmbracat in codri se stirbea, ca sa lase, printre lespezii zdrobiti si printre fagii cositi mereu la radacina, undele otelite ale Iablanicioarei". Asprimea acestui cadru framântat ca însasi viata oamenilor este subliniata îndeosebi prin epitet ("lespezi zdrobiti". "fagii cositi", "undele ofelite"). Adjectivele-epitet, provenite din verbe la participiu, exprima cu mai multa forta ideea de actiune si de lupta dramatica, anticipând desfasurarea tensionata a conflictului. De altfel, fagii cositi mereu la radacina" si "undele otelite " semnifica. în acelasi timp, primejdiile care au lovit în timp acest popor, punând în pericol însasi fiinta sa nationala. Izvorul Iablanicioarei, aflat sus în munte, era adunat si depanat în jgheaburile pe care ciobanii i-l întindeau în cale cât tinea o poiana, cazând apoi peste "crestetul brazilor", catre vale.
Pe lânga pârâu cobora o carare "singura mai lesnicioasa", dar "chinuita", asemenea vietii oamenilor traind în acel "cuib de vulturi".
Lumina si calmul par a fi pus stapânire peste împrejurimi, dupa ce zile în sir "uriasii munti... framântasera si slobozisera, din coamele lor zbârlite pâna la cer, ploile, trasnetele si suvoaiele". Prin câteva mijloace artistice (personificare, enumeratie, epitet) maiestrii utilizate, scriitorul vizualizeaza forta apocaliptica a naturii dezlantuite în antiteza cu pacea momentului. Pasajul are si o puternica forta anticipativa, sugerând momentul când "coame de cai" purtând câte un turc, tâsnira din fundul vaii, spargând pacea adânca a locului cu racnete si ropot de pistoale. Acum însa, scaldati în lumina si caldura puternica a verii, muntii vegheaza "blajini, tihniti si prididiti de soare ". Epitetul multiplu accentueaza impresia de liniste care domina împrejurimile pentru scurta vreme, sporind prin contrast dramatismul întâmplarilor care vor zgudui din temelii aceasta mica asezare. Sugestia acestor cumplite întâmplari pare a fi data si de un alt element, zborul vulturilor care "pluteau neobosit, scaldându-si aripile in lumina si dând fiorii mortii pasaretului de casa" din jurul putinelor case din fundul vaii. Imaginea vulturilor pluteste deasupra acestui spatiu senin si linistit ca o presimtire sumbra a mortii.
Totul lasa impresia de liniste si pace care stapânesc locul în care acel pumn de oamenii" îsi duc viata de pastori, dupa legi statornicite de mii de ani. Acel timp al eternitatii, fara început si fara sfârsit, este sugerat prin utilizarea imperfectului, timp al continuitatii, al statorniciei poporului român traitor pe aceste meleaguri.
In acest cadru natural salbatic si inaccesibil, se contureaza cadrul uman, acel "cuib de vulturi". Metafora înzestrata cu mare putere de sugestie simbolizeaza caracterul dârz si neanfricat al locuitorilor care asemenea vulturilor traiesc în apropierea cerului, respirând aerul tare al înaltimilor si al libertatii.
|
|
