|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU LITERE, REFERAT ANA BLANDIANA
COMENTARIU LITERE, REFERAT ANA BLANDIANA
Comentariu "Litere" referat de Ana Blandiana
Pe numele ei adevarat Otilia Coman, Ana Blandiana (n. 1942) a publicat numeroase volume de versuri ["Persoana întâia plural", "Calcâiul vulnerabil", "Cincizeci de poeme", "Ochiul de greier", "Stea de prada" etc.] prin care a creat o poezie ce sta sub tensiunea unor sentimente proaspete, o poezie a cunoasterii miracolelor lumii si ale vietii, a marilor probleme ale existentei umane si ale creatiei.
Poezia Anei Blandiana penduleaza între candoare si spirit lucid, între tulburare si senin, între spaima si revolta, reusind însa de fiecare data sa spiritualizeze emotia, asa
cum se întâmpla si în creatia "Litere", care este o arta poetica si o elegie în acelasi timp, deoarece poeta traieste "spaima de inertiile limbajului", iar "ardoarea de a trai nu înlatura însa tristetea de a exista". (Eugen Simion)
Sentimentul de spaima este direct si tulburator exprimat înca din primele versuri: "Aceasta spaima a curgerii/ Dinspre A,/Niciodata spre A.", si accentuat în versurile urmatoare prin repetarea sintagmei initiale: "Aceasta spaima/ De-a trece". Tot aici apare metafora curgerii, a trecerii, care simbolizeaza actul creatiei, caci literele alfabetului reprezinta, de fapt, etapele acestuia. Durerea, insatisfactia poetei sunt determinate de predestinarea de a strabate niste cai stiute, batatorite de altii ("De-a trece/ Prin toate literele/ Pe care le stii dinainte/ De la ceilalti.").
Actul de creatie este raportat la destinul uman si asociat sansei: "De la ceilalti/ Care l-au strabatut/ Cum le-a fost norocul,/ Pâna la Q, pâna la T,/ Cei mai fericiti pâna la Z", dar nemultumirea poetei provine din incapacitatea creatorului de a se întoarce la esente, la începuturi sau de a trece chiar dincolo de ele. "Dar neîntorsi niciodata/ Nici unul,/ Nici unul în stare/ Sa sara înapoi/ Peste A.", ramânând tributar unor stereotipii degradante.
Limitele cunoasterii umane, în general, si ale actului de creatie, în special, sunt încorsetante, de nedepasit în nici unul din sensuri ("Nici unul care sa banuiasca macar/ Ce este înainte/ Sau dupa sfârsitul alfabetului:") si de aici izvorasc drama creatorului, revolta sa interioara de o impresionanta forta: "Tot litere?/ Tot litere?/ Tot litere?"
Literele alfabetului pot simboliza si existenta umana, A putând fi simbolul intrarii în viata, iar Z simbolul celuilalt hotar dincolo de care nimeni nu banuieste nici macar ce se afla. De aceea existenta umana este o zbatere continua si zadarnica, dramatica si rascolitoare, între aceste doua limite.
Indiferent de simbolul pentru care am opt -al creatiei sau al existentei umane — tulburatoare ramân, în poezie, fiorul liric, profunzimea sentimentelor exprimate si varietatea acestora. Spaimei i se adauga revolta neputincioasa, dar impresionanta tocmai prin neputinta ei, sentimentul zadarniciei si al resemnarii, caci actiunile omenesti, indiferent care, si existenta umana sunt aprioric limitate.
De aceea poezia în totul ei este nu numai un strigat al neputintei, al neîncrederii în limbaj, în actul de creatie, în capacitatile omenesti, limitate, ci si o negatie a tot ce n-a putut depasi aceste limite, negând astfel însasi posibilitatea actului de creatie sau, mai bine zis, originalitatea acestuia. Asa se explica prezenta în textul poetic a adverbului "niciodata" (repetat) si a pronumelui negativ "nici unul" folosit si el într-o repetitie.
Se observa, de asemenea, o gradare a sentimentelor, pornind de la spaima exprimata direct la început, ca apoi, prin acumulari succesive, în final sa se ajunga la revolta, la un strigat de deznadejde determinate de neputinta fiintei umane de a depasi propriile limite.
Poeta foloseste versul alb care-i da posibilitatea de a nu încorseta ideea poetica si sentimentele în canoanele versificatiei clasice, iar poezia impresioneaza, tocmai de aceea, prin simplitate, fiind prezente doar câteva metafore si simboluri.
Meritul Anei Blandiana este cu atât mai mare, cu cât printr-o forma simpla a reusit sa exprime elegiac ideea de cunoastere prin actul de creatie, a originalitatii acestuia, ideea limitarii omenesti si a puterii de înnoire a limbajului artistic.
|
|
