|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU MIHAI VITEAZUL, NICOLAE BLACESCU
COMENTARIU MIHAI VITEAZUL, NICOLAE BLACESCU
Referat "Mihai Viteazul" comentariu de Nicolae Balcescu
Fragmentul "Mihai Viteazul" face parte din opera literara de mai mare întindere "Românii supt Mihai-Voievod Viteazul", creatie de referinta pe altarul careia, cum însusi Nicolae Balcescu marturisea, si-a jertfit ultimele luni de viata: "Minutele în care scriu sunt pline de amar si de întristare [...] însumi eu cu o inima sfâsiata de durere, ma lupt cu o boala cruda si neîmblânzita; caut a câstiga timp si a o întrece în iuteala, ca sa pot lasa fratilor mei aceste pagini din viata parintilor, si cad sleit de puteri, mistuit de silintele ce fac".
Opera cuprinde "acele lupte uriase pentru libertatea si unitatea nationala cu care românii, supt povata celui mai vestit si mai mare dintre voievozii lor, încheiara veacul al XVI-lea" si de aceea Nicolae Balcescu confera scrierii sale un profund caracter educativ, nutrind credinta ca amintirea unor astfel de timpuri eroice va destepta în urmasi sentimentul datoriei de a pastra si de a duce mai departe traditiile de lupta ale înaintasilor.
Fragmentul este extras din capitolele al treilea si al patrulea ale "Cartii I" a operei, intitulate "Libertatea nationala" si autorul reuseste ca prin intermediul naratiunii si al descrierii sa realizeze un impresionant portret fizic si moral al lui Mihai Viteazul, când acesta era ban al Craiovei.
Naratiunea existenta în fragment contine toate etapele actiunii pornind de la situatia initiala din care aflam ca, în acel timp de chin si de jale, stralucea peste Olt, în Craiova, un barbat ales si vestit, fiul lui Patrascu-Voievod.
Calitatile lui alese, aprecierea de care se bucura din partea poporului constituie cauza pentru care Alexandru-Voda, speriat de faima banului, hotaraste sa-l ucida.
Descoperind cursa, Mihai fuge la Constantinopol, însa este prins de oamenii domnitorului si întemnitat pentru a fi apoi ucis.
Acesta, de teama furiei poporului, îi grabeste moartea, dar la locul osândei, gâdea, impresionat si înspaimântat de jertfa sa refuza sa-l omoare pe Mihai.
Multimea care îl urma pe osândit impresionata de aceasta întâmplare si vazu în ea un semn ceresc, vointa lui Dumnezeu pentru pastrarea în viata a lui Mihai.
Naratiunea este întrerupta din loc în loc de descriere pentru a realiza portretul personajelor evidentiind detaliat sau sumar însusirile lor.
Personajul principal al fragmentului este Mihai Viteazul caruia scriitorul îi realizeaza un portret individual, fizic si moral.
Astfel, el era "un barbat ales si vestit si laudat" atât "prin frumusetea trupului sau", cât si "prin virtutile lui alese si felurite" si "prin credinta catre Dumnezeu". Banul este înnobilat de sentimentul dragostei fata de tara ("dragostea catre patrie"), dar se remarca si prin Ingaduiala catre cei asemenea, omenia catre cei mai de jos, dreptatea catre toti deopotriva", la care se adauga sinceritatea, statornicia si darnicia ce împodobea mult laudatul sau caracter".
Diplomat si întelept, însusiri dovedite prin "sfatul lui drept si priceput", prin "cuvântul lui îmbelsugat", impresionant prin chip, dar mai ales prin fapte. Mihai "câstiga inima poporului" care îi face cunoscut numele "în toate partile tarii", dovada a aprecierii si a stimei de care se bucura în rândul maselor.
Asa se face ca faima sa crescu în asa masura încât "ajunse a fi nadejdea tuturor, razbunatorul atât de mult dorit si asteptat", numele lui fiind glorificat de tot poporal. Daca aceste însusiri sunt prezentate direct prin descriere, altele se desprind indirect din naratiune. Inteligent si cu simtul anticipatiei dezvoltat, Mihai descopera cursa întinsa de domnitor, iar "acel trup maret, acea cautatura salbatica îl impresioneaza asa de mult pe calau, încât refuza sa-l ucida.
Datorita însusirilor sale alese, personajul este privit de scriitor cu calda simpatie si admiratie, slavindu-i virtutile si faptele. Acestea sunt înfatisate în primul rând direct prin intermediul descrierii unde sunt folosite numeroase enumeratii ("prin frumusetea [...], prin virtutea [...], prin credinta [...], stralucirea [...], sfatul [...], cuvântul [...], faptele [...]" etc.) si epitete duble sau triple fosfat drept si priceputt, "cuvânt blând si îmbielsugat", "barbat ales si vestit si laudat", "cautatura salbatica si îngrozitoare" etc.
Insusirile alese ale banului sunt si mai puternic puse în lumina prin antiteza cu celelalte doua personaje individuale carora Balcescu le schiteaza scurte portrete.
Este vorba, mai întâi, de "crudul Alexandru-Voda", care temator, suspicios, orgolios, tiran si razbunator, dar si las, doreste cu orice chip sa-l piarda pe Mihai.
Apoi, gâdea, unealta prin care domnitorul vrea sa-si împlineasca odioasa crima, are "inima cruda", "ochii sângerosi", ceea ce sugereaza de fapt cruzimea, rautatea diabolica a calaului care se dovedeste pâna la urma vulnerabil în fata maretiei victimei.
Exista si un personaj colectiv — multimea poporului, care îl "urmarea pe osândit trista, jalnica si tacuta, vazând ca cea din urma nadejde de mântuire i se va curma cu capul acelui june barbat eroic". Asadar afectiunea multimii fata de Mihai este profunda, ea îi apreciaza calitatile, iar atasamentul este total si de aceea întâmplarea finala când gâdea refuza sa înfaptuiasca crima "înfioara multimea ca o miscare electrica" si din pieptul gloatei scapa "un glas detunator de mila si iertare".
Atât în relatarea faptelor, cât si în realizarea portretelor mentionate, Nicolae Balcescu dovedeste un neîntrecut talent de evocator, fie prin tonul cald, apropiat, fie prin folosirea prezentului istoric pentru a aduce în fata cititorului personaje si fapte în toata maretia lor de odinioara.
Tonul adoptat apropie fragmentul de atmosfera de balada si legenda sugerata, de fapt, si prin folosirea unor cuvinte si expresii populare si arhaice: "însa prins fiind în cale", "domnul catranit de mânie", "strigând în gura mare", "a prigoni", "cazna", "osânda" etc. sau prin neîncadrarea actiunii într-un timp si spatiu bine precizate.
Desi Balcescu a folosit si numeroase izvoare pentru scrierea lui, faptele înfatisate sunt topite într-un singur tot de "o neobicinuita caldura sufleteasca, raspândita asupra scrierii întregi". (Mihai Eminescu)
|
|
