|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU MIRABILA SAMANTA, REFERAT LUCIAN BLAGA
COMENTARIU MIRABILA SAMANTA, REFERAT LUCIAN BLAGA
Comentariu "Mirabila samanta" referat Lucian Blaga
Ma rogi c-un suras si cu dulce cuvant/ rost sa fac de seminte, de rarele,/ pentru Eutopia, mandra gradina,/ în preajma careia fulgere rodnice joaca/ sa-nalte tacutele seve-n lumina.
Neaparat, mai mult decat prin orasul rumorilor,/c-o straduinta mai mare/decat subt arcade cu flori,/voi umbla primavara întreaga prin targuri/cautand vanzatori de samanta./Mi-ai dibuit aplecarea fireasca si gustul ce-l ara/pentru tot ce devine în patrie,/pentru tot ce se sporeste si creste-n izvornita./Mi-ai ghicit încantarea ce ma cuprinde în fata/ puterilor, în ipostaza de boabe,/în fata maruntilor zei, care asteapta sa fie zvarliti/prin brazde taiate în zile de martie.
Am vazut nu o data samanta mirabila/ce-nchide în sine supreme puteri./Neansemnate la chip, desi dupa spita alese, îmi par/ semintele ce mi le ceri./Culori luminate, doar ele destainuie trepte si har./In rînduri de saci cu gura deschisa/ boabele sa ti le-nchipui: galbii,/ sau rosii, verzii, sinilii, aurii,/ cînd pure, cînd pestrite.
Asemenea proaspete, vii si pastoase/si lucii culori se mai vad doar în stemele tarilor,/sau la oua de pasari. Semintele-n palme/de le ridici, racoroase,/un sunet auzi precum ni l-ar da/ pe-un tarmure-al Marii de Est matasoase nisipuri.
Copil, îmi placea, despoiat de vesminte,/sa intru-n picioare în cada cu ,grau,/cufundat pîn' la gura în boabe de aur./Pe umeri simteam o povara de rîu./Si-acuma, în timpuri tîrzii, cînd mai vad/cîteodata gramezi de seminte pe arii,/anevoie pun capat fierbintei dorinti/de-a le atinge cu fata./De-alintarea aceasta ma tine departe doar teama/de-a nu trezi zeii, solarii,/ visatorii de visuri tenace, cuminti.
Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor!/Un gînd de puternica vara, un cer de înalta lumina,/s-ascunde în fiestecare din ele, cînd dorm./Palpita în visul semintelor/ un fosnet de cîmp si amiezi de gradina,/un veac paduret,/ popoare de frunze/si-un murmur de neam cîntaret.
Poezia este o "oda moderna" închinata prefacerii si rodirii materiale si spirituale, marcand mai pregnant ipostaza ultima sub care ni se prezinta lirismul blagian, maturizat si clasicizatat ca forma.
Prima strofa începe familiar cu versul: "Ma rogi c-un suras...", în forma de posibil raspuns într-un dialog imaginar, prin care se respecta ritualul solemn si conventional al odei, care mu este rostita gratuit, ci ca urmare a unei rugaminti ce se adreseaza de obicei cântaretului. Blaga apare aici pentru prima oara in ipostaza de "aed" care îsi instrunâ lira constient, ca sa raspunda unei ceremonioase comenzi, fapt ce altadata lipsea din poezia sa, poezie directa ce ocolea un astfel de ritual retoric.
Simbolul "mirabilei seminte" este polivalent: modernitatea odei consta în faptul ca poetul îsi alege ca obiect al elogiului modesta samanta, ceea ce înseamna din partea cântaretului un adevarat tur de forta si virtuozitate. Poetul se supune unui clasic canon, facand gestul de acceptare, apropiindu-se cu detasare de traditia retorica a genului.
In lunga traditie a retoricii, "samanta" si a "semana" s-au referit întotdeauna la arta cuvantului, ca si "turma", "pastor", "a pastori". Arta vorbirii a împrumutat aceste metafore din îndeletnicirile de baza umane, iar Blaga nu este deloc straini de izvoarele carturaresti ale simbolurilor sale, pe care numai aparent le descopera pe cont propriu, ele apartinand in fond unei recuzite cu o lunga istorie.
Poetul îsi propune sa procure seminte pentru Eutopia, nume propriu semnificand loc favorabil, propice germinarii, cresterii, pamant primitor, patrie (din greaca: eu - bine : topos = loc), atat în sensul obisnuit, cat si in acela de topos al poeziei, patrie a devenirii si cresterii seminteler-cuvinte. Sunt cautate nu seminte oarecare, ci "rarele" (articularea adjectivului, transforma, ca întotdeauna la Blaga, cuvantul în concept), acele seminte ce se potrivesc unui topos ales si marcat ("mandra gradina / în prejama careia fulgere rodnice joaca", fulgerul fiind dintotdeauna simbol al rodniciei — aici spirituale si materiale — în folclorul popoarelor). Ceea ce aspira sa realizeze poetul este o perfecta eusemie, o însamantare de bun augur, în conditii de maxima potrivire, precum si o vindecare spirituala proprie (eusemie însemnand si simptomatica evolutiei favorabile a unei boli; eu = bine; sema = semn).
Lirismul acestei ode poarta în subtext asemanari neasteptate cu stravechea poezie a riturilor agrare din folclorul nostru, în speta cu poezia urarilor de Anul Nou (Plugusorul) sau a obiceiurilor de peste, an (Cantecul cununii la seceris), în care sunt evocate întotdeauna împrejurari ritualice ale actului uman de a semana, de a culege etc. De aici folosirea în poezie a unor epitete cu rol de superlative populare: "dulce", "rarele", "mîndra", "rodnice". Cadrul lingvistic al odei îsi alege numai elementele pozitive, ocolind tot ceea ce ar fi de rau augur: totul este "suras", "lumina", "primavara", "vara" etc.
Epitetele se înscriu în sfera notiunilor de frumos, bogat, luminos, viu, prezente si în limbajul speciilor folclorice pentru a sugera întotdeauna sfera mai larga a notiunii de valoare: |"supreme puteri", "dupa spita alene", "culori luminate", "pure", "proaspete, vii si pastoase si lucii culori", "racoroase", "matasoase", "boabe de aur" etc. Asa cum cere în esenta orice oda sau oratie, s-au strans parca în poemul de fata toti augurii buni ai limbajului, cu scopul liric de a influenta magic realitatea în tendinta ei fireasca de împlinire; maiestria poetica consta aici în totala supunere fata de "modul odei" (cum ai spune Barbu), ocolindu-se orice termen cu sens negativ Rostirea poetica îmbraca acea forma de toast cu prilejul unui început de era noua, compus din cuvinte augurale, ce alcatuiesc un nobil "excelsior", precum in sintagmele "mai mare", |"mai mult", "tot ce devine", "tot ce sporeste si creste" (cuvinte ce amintesc de clasica urare latina " Vivat, crescat, floreat !). Epitetele formeaza lanturi enumerative si cumulative, nefiind pur ornante, ci calitative, si calificative. Chiar termenii negativi sunt convertiti în ideea de belsug : "despoiat... în cada de grîu", "cufundat... în boabe de aur", "povara... de rîu etc".
Tot în ceremonia odei si a oratiei populare intra si acordarea trecutului cu prezentul si cu viitorul: mitul copilariei ("copil, îmi placea...) este pus în tangenta, prin urare, cu clipa de fata si cu veacul viitor: "Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor" (de remarcat, ca din întreaga poezie, versul citat aici este cu adevarat un vers de oda, prin îmbinarea savanta a coriambului cu dactilul, fiind o varianta de asclepiad, metru frecvent folosit de poeti ca Alceu, Sapho, Pindar). Cuvantul capata astfel triple virtuti : evocatoare (deci diacronice), latente (deci sincronice) si magice (deci acronice).
Dupa continutul lor, odele pot fi sacre, eroice, patriotice, erotice; poezia de fata îmbina elemente ale odei sacre (închinata fiind "puterilor în ipostaza de boabe", "maruntilor zei") si ale celei patriotice (poetul manifestandu-si "aplecarea fireasca" "pentru tot ce devine în patrie").
In ceea ce priveste evolutia lirismului blagian, se poate observa ca devenirea, vazuta de poet altadata ca "trecere" spre neant, nedirectionata pozitiv, neorientata spre fiinta, apare acum ca "sporire", "crestere" în patria-"izvornita". In poezia de fata multe minusuri de valorizare de alta data se schimba în plusuri; cuvantul este "dulce" si însotit de "suras" — altadata poetul proclama: "amare foarte sunt toate cuvintele" sau "cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit / asa de mult sa planga si n-au putut". Un paralelism dar se distinge între metafora semintei si cuvant: "Ma rogi c-un suras si cu dulce cuvant / rost sa fac de seminte, de rarele" (în ordine poetica, "dulcele cuvant" este echivalent cu o "samînta rara", o garantie a viitoarei germinari a limbajului ales). "Samanta mirabila" ( de la mirabilis, e = minunat ; lat.) este sintagma supremei comunicari, poetul cauta "vînzatori de samanta", detinatori ai cuvintelor sacre, bune, ce pot fi semanate cu folos. In planul general-metaforic al poeziei ni se sugereaza sublimul comert pe care-l instituie cuvantul ce închide in el miracolul comunicarii intre semeni, care lipsea altadata din poetica blagiana. Desi sunt "zei marunti, puteri în ipostaza de boabe" semintele au în ele ceva care se aseamana cu fetisul monedei, deoarece înlesnesc schimbul, comertul de valori umane.
Poetul nu alege la întamplare seminte oarecare, ci cauta sa faca rost de acelea care-i sunt cerute de semenul sau pe care-i ia aici drept partener de dialog: "Neansemnate la chip, desi dupa spita alese îmi par / semintele ce mi le ceri". Ele se subordoneaza unor "trepte" de rostire, unor legi, trepte cunoscute de acum poetului ca reguli infrangibile: "Culori luminate, doar ele destainue trepte si har". Atomi ai lumii, un fel de semina rerum (cum numea Lucretiu atomii în De rerum natura), semintele inchid în ele "supreme puteri". Poetul întrevede marele tezaur al comunicarii prin cuvinte rodnice: "In rînduri de saci cu gura deschisa / boabele sa ti le-nchipui...". Culorile lor variate refac spectrul luminii, deci lumea, într-o totalitate a sensului: "galbii sau rosii / verzii, sinilii, aurii, / cand pure cînd pestrite". Altadata poetul aspira catre lumina "orbitoare'", "creata în ziua dintai", metafora a sensului total si spontan: acum sunt acceptate revelatii dirijate, ca descompunerea spectrului culorii, ca amestecul de pur si "pestrit".
E de remarcat ca din universul vegetal portul îsi alegea altadata alte simboluri, mai ales frunza, cu marea ei bogatie semantica (semnificand trecerea, vestejirea, caderea, nestatornicia: poetul scria "versuri pe frunze uscate de vie", întrevazand, efemeritatea actului artistic], apoi spicul (simbol al rodului, dar si al jertfei), ghimpele (simbolul al imboldurilor spre cunoastere, dar si al remuscarii, precum si al asprimii lumii, al ostilitatii erosului necucerit), samburele (ca învelis al râului — vezi poezia "Legenda" comentata în lucrarea de fata), fructul copt si putred, ori amar), floarea de mac (strop de sange) etc.
Din toata ierarhia simbolisticii vegetale a pozitiei blagiene, doua sunt mai ales simbolurile ce stau în opozitie: |"corola de minuni a lumii" si "mirabila samanta". Amandoua sunt "|mirabile", adica tin de sfera miraculosului poetic, asezate însa în etape diferite ale evolutiei operei. "Florii mirabile" (sacre) si nerelevate, acceptate cu euforie în primul volum, i se opune acum samanta mirabila, ca garantie a unei rodiri pozitive simbol prezent în numeroase poezii de acum încolo: "samanta lebedei divine" ("Prier"; se face aluzie la cunoscutul mit al Ledei); "vazduhul seminte misca" (vezi poezia cu acelasi titlu), "pomii simt dureri de muguri" ("Focuri de primavara"). Miracolele, întîmplarile "mirabile" ale fiintei sunt acum încoltirea, înmugurirea, înflorirea, adica, asa cum ar spune filosoful Noica, devenirea orientata catre fiinta, fapt ce se exprima în frecventa verbelor incoative enumerate mai sus.
|
|
