|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU SEMNE, REFERAT LUCIAN BLAGA
COMENTARIU SEMNE, REFERAT LUCIAN BLAGA
Comentariu "Semne" referat de Lucian Blaga
Porumbii-prooroci îsi scalda/aripile înnegrite de funingine/ în ploile de sus./Eu cant —/semne, semne de plecare sunt./
Din orasele pamantului/fecioare albe vor porni/cu priviri înalte catre munti./Pe urma lor vor merge tineri goi/spre sori paduratici,/si tot ce e trup omenesc va purcede/sa mai învete odat'/povestile uitate ale sangelui.
Mi-am pecetluit cu ceara casa,/sa nu mai intarziu/unde jocuri si rastigniri/n-or mai trece pe uliti/si nicio adiere de om din veac în veac pe subt bolti./Poduri vor tacea./Din clopote avantul va cadea./Din departatele salbaticii cu stele mari/ doar caprioare vor patrunde în orase/ sa pasca iarba rara din cenusa./Cerbi cu ochii uriasi si blanzi/ intra-vor în bisericile vechi/ cu portile deschise,/ uitandu-se mirati în jur.
Lepadati-va coarnele moarte,/batranilor cerbi,/cum pomii îsi lasa frunza uscata,/si-apoi plecati:/aci si tarana învenineaza,/aci casele au încercat candva/sa ucida pe copiii omului./Scuturati-va de pamant/si plecati,/caci iata — aci vinul nebun al vietii/s-a scurs în scrum,/dar orice alt drum duce în poveste,/în marea, marea poveste.
Poezia "Semne", face parte din volumul "In marea trecere", aparut in 1924, la Editura "Radio" din Cluj. Intelegem din aceasta poezie ca, universul blagian se umple de semne indescifrabile tocmai în momentul în care poetul descopera criza semnului poetic — "cuvantul". A ocoli semnificarea nu este posibil; de pretutindeni par a izvorî semne care nu depind de constiinta emitentului uman. Universul însusi e plin de semne date, faptura umana nu e nevinovata, paradisul naturii originare pare sa fi fost o simpla iluzie. Poetul observa parca abia acum un peisaj terestru apocaliptic în care doar fauna si vegetatia mai dainuie si "nicio adiere de om". Dupa aceasta apocalipsa purificanta vor ramane fapturile inocente, caprioarele si cerbii care vor intra-n biserici si în orase mirandu-se de semnele "ucigase" ale civilizatiei omului. Faptura umana si lucrarea ei este de asemenea semn si chiar cantecul poetului (paleativ împotriva trecerii) este un semn de "plecare", de sfarsit al unei lumi care initial pare sa fi fost identica cu sine: "Eu cant — / semne, semne de plecare sunt". Universul uman atins de febra sfarsitului cauta cai de întoarcere la viata elementara, prin savarsirea unor ritualuri uitate si cu atat mai stranii: "Din orasele pamantului / fecioare albe vor porni / cu priviri înalte catre munti".
Purificarea de molima semnului este cautata tot în natura si în "povestile uitate ale sangelui". Poetul îsi afla izolarea în afara riturilor conventionale: "Mi-am pecetluit cu ceara casa, / sa nu mai întarziu / unde jocuri si rastigniri / n-or mai trece pe uliti". Universul problematizant pare secatuit de viata ("aici vinul nebun al vietii / s-a scurs în scrum"), iar poetului nu-i mai ramane decat sa arate fapturilor inocente sfarsitul iminent: "Lepadati-va coarnele moarte, / batranilor cerbi, / Cum pomii îsi lasa frunza uscata, / si plecati". Singura solutie salvatoare este "plecarea fara întoarcere pe unicul drum, acela al întoarcerii mitice a existentei în "marea poveste", pentru a evita lumea semnelor.
Poezia "Semne" pune o chestiune mai generala admitand o interpretare mai sintetica. Asa cum dealtfel s-a spus, textualizarea lumii nu mai permite "lectura initiala" cand între "Traire" si "Sens" nu se interpunea obstacolul "semnului". Odata cu aparitia constiintei problematizante, cand sufletul a fost substituit de spirit, conform teoriei lui Ludwig Klages, eul prim coparticipativ ce se complacea într-o inocenta paradisiaca este facut sa dispara si acestuia îi va lua locul eul interogativ ce va fi antrenat în descifrarea sensurilor plurivoce ce alcatuiesc noul "text". Intoarcerea "în marea, marea poveste" preconizata în final, reprezinta un refuz esential al lumii textualizate, care înseamna destramare si moarte fata de vitalitatea inconstienta a existentei paradisiace. "Fecioarele albe" (simbolizand lumea non-textualizata) sunt apuse "porumbilor-prooroci" cu "aripile înnegrite de funingine". Prin "învatarea" "povestilor uitate ale sangelui" se poate accede din nou în lumea a-textuala a mitului si Fabulei. Alienarea conditiei ontologice a eului este data de lectura plurivoca a semnelor, adica de cautarea nelinistita a sensurilor.
|
|
