|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU SOBIESKI SI ROMANII, C. NEGRUZZI
COMENTARIU SOBIESKI SI ROMANII, C. NEGRUZZI
Comentariu "Sobieski si Romanii", referat Costache Negruzzi
Costache Negruzzi, unul dintre scriitorii de seama de la 1848, a reusit sa creeze opere originale inspirate din istoria nationala (Alexandru Lapusneanu, Sobieski si românii etc).
Opera literara "Sobieski si românii" aparuta în volumul "Fragmente istorice", reanvie un episod din zbuciumata noastra istorie. Autorul prezinta si admira faptele de vitejie ale stramosilor, spiritul lor de sacrificiu pentru apararea tarii în vremuri de primejdie.
Evocând o întâmplare din secolul al XVII-lea, scriitorul relateaza cum armata polona condusa de regele Ioan Sobieski intrase în Moldova pentru a se confrunta cu ostile turcesti. Domnitorul Constantin Cantemir, obligat sa permita ostilor otomane trecerea prin tara sa, este nevoit sa-si apere tara de amenintarea polona, pustiind satele, arzând recolta si otravind apele.
Intr-o ampla expozitiune sunt prezentate elementele care localizeaza actiunea în spatiu si în timp si sunt înfatisate primele personaje, oastea polona în frunte cu conducatorii sai. Actiunea este plasata la sfârsitul lui septembrie 1686, în Moldova, pe drumul trecând pe lânga Cetatea Neamtului, pe unde se retrage armata polona îndrcptându-se spre granita. Dupa lancerii care mergeau în fruntea coloanei de soldati în mars, urmau douasprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceata de ofiteri calari. Din grupul ofiterilor se distingeau trei: unul în floarea vârstei, "posomorât, gânditor, necajit" si doi mai în vârsta, toti trei îmbracati în haine poloneze. Venea apoi "duiumul ostirii": "trasuri, bagaje, pedestrasi, sleahta pospolita, amestecati in neregula, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele rasturnate, cu întristarea pe fata si cu durerea in inima". Toate aceste detalii sugestiv enumerate contureaza starea jalnica în care se afla armata polona, înfrânta, retragându-se în neorânduiala, descurajata si întristata, desi înjosise "de atâtea ori trufia Semilunii". Nicii surle, nici tobe nu se puteau auzi ca în întoarcerile victorioase. Se auzeau numai tropotul cailor si pasul obosit al oamenilor "ce abia se miscau", slabiti, pentru ca de zece zile caii "n-au ros decât coaja copacilor", iar "oamenii s-au hranit numai cu poame ".
In fruntea ofiterilor se aflau hatmanii Iablonovski si Pototki, iar în mijlocul lor, însusi Ion Sobieski, regele Poloniei, "fala lesilor, eroul crestinatatii, mântuitorul Vienii". Regele suparat, ranit în orgoliul sau de comandant de osti, mergea încet si gânditor. Fusese nevoit pentru a doua oara a ceda în fata turcilor, "a se trage dinaintea tatarilor si a moldovenilor", privindu-si cu mâhnire oastea lipsita de merinde, hartuita de dusmani si mai ales, neîntâlnind în drumul sau decât "o fioroasa pustietate".
In firul naratiunii, prin intriga, se determina un curs neasteptat al actiunii.
Regele a zarit deodata "pe sprânceana dealului" înaltându-se Cetatea Neamtului. Dând crezare spuselor lui Pototki ca în cetate domnii Moldovei îsi ascund averile în vreme de razboi, Sobieski a fost magulit de sfatul lingusitor al acestuia. Ispitit si de gândul unei izbânzi usoare, care i-ar fi refacut prestigiul stirbit si ar fi ridicat si moralul ostenilor sai, trufasul rege a respins sfatul dat de înteleptul Iablonovski. El a poruncit ca ostirea sa se pregateasca de atac, hotarând sa cucereasca cetatea.
Urmeaza faptele determinate de intriga, reprezentând desfasurarea actiunii. Ea scoate în evidenta eroismul românilor în confruntarea cu armata polona.
Cei optsprezece plaiesi aflati în cetate erau "trimisi de ispravnicul de Neamt pentru strajuite", în lipsa garnizoanei care se afla la Falcii, pe lânga domnul Cantemir. Ei fusesera înstiintati de un ostean sosit de la Iasi ca lesii "si-au luat drumul spre tara lor". Dar strajerul aflat pe zidurile cetatii a buciumat vestind ca "o oaste mare se apropie de cetate". Fiind recunoscuta oastea polona, batrânul plaies a dat porunca sa fie închise portile cetatii si sa se pregateasca de lupta: "Sa nu zica leahul c-au intrat într-o cetate româneasca ca într-o tarina pustie ". Batrânul îl înfrunta aspru pe un tânar strajer, care gândea ca nouasprezece plaiesi nu se pot împotrivi unei armate întregi: "Te temi ca-i peri? Mare paguba! Un misel mai putin. "
Solul polon, primit calm, este salutat cuviincios de catre batrânul plaies, dupa datina strabuna: "Bine ai venit, domnule, ce poftesti de la noi? " Acesta le comunica dorinta regelui de a-i fi închinata cetatea cu toate averile si merindele, dându-le garantia ca pot pleca slobozi cu arme si bagaje. Daca vor cuteza însa a se împotrivi, cetatea va fi luata cu asalt.
Solia nu-i inspaimanta pe strajerii din cetate. Raspunsul demn si intelept al batranului plaies exprima dorinta de a trezi la realitate, evitandu-se confruntarea, dar si hotararea de a apara cetatea cu orice pret: "- Du raspuns Mariei sale, zise batranul, ca laude si ingroziri de aste am mai auzit noi, si tot nu ne-am spariet. Mai bine Maria sa si-ar cauta de drum si ar da pace unor oameni care nu i-au facut nimica. Cetatea n-avem de gand sa i-o dam cu una cu doua, macar ca nu sunt in ea nici averi, nici merinde ". Cu umorul sanatos al taranului, ii arata ca isi vor face datoria pana la capat ca aparatori ai cetatii: "Tot ce-i putem da este plumbul din pusce, pre care i-l vom trimite noi de pe ziduri, fara sa se mai osteneasca sa vie inauntru ". Demnitatea si dragostea de tara sunt primele virtuti care razbat din raspunsul hotarat dat vrajmasilor.
Dupa plecarea solului, a început atacul cetatii. Tunurile dusmane bateau necontenit cetatea. Plaiesii raspundeau cu gloante care nu dadeau gres, dar în prima zi doi plaiesi au cazut. In urmatoarele doua zile, plaiesii au mai pierdut cinci oameni si doi au fost raniti. In a patra zi au mai pierit trei dintre moldoveni, dar si ei au vazut cazând pe însusi comandantul artileriei lesesti. A cincea zi, ramasi fara munitii si fara merinde, cu zece oameni cazuti în lupta si trei raniti, printre care si batrânul plaies, au hotarât ca a doua zi sa ridice un steag alb în vârful "sânetii", în semn ca predau cetatea cu conditia sa fie lasati slobozi sa se duca unde vor. Lesii au acceptat conditiile.
La iesirea din cetate, în locul unei garnizoane numeroase, lesii au vazut iesind doar sase oameni din cetate, dintre care trei raniti. Regele nu s-a putut stapâni de a întreba uimit si îndârjit în acelasi timp: "- Ce sunteti voi?" Raspunsul a venit si de asta data linistit si sigur, dat de batrânul plaies ranit si purtat în spate de fiul sau: "- Strajerii din cetate. " Acesta a înfruntat si de asta data cu demnitate trufia renumitului rege.
Tabloul reprezinta cel mai dramatic moment al actiunii în care emotia cititorului atinge punctul culminant. Nevenindu-i sa creada ca o mâna de oameni au cutezat sa se împotriveasca unei ostiri întregi, cauzându-i mari pierderi, regele, mânios, a dat porunca sa fie spânzurati. încalcându-si astfel cuvântul dat. Indignat, ranit în orgoliul sau de monarh, el a vrut sa ofere o lectie tuturor celor care ar cuteza sa-l înfrunte: "Trebuie o pilda pentru cei asemine voua, si pilda va fi groaznica si vrednica de fapta. Nu meritati a muri de sabie, ci de streang. Spânzurati-i!"
Ascultând linistiti cuvintele pline de mânie ale regelui, românii si-au depus ranitii, privind cu nepasare la pregatirile ce se faceau pentru moartea lor. Modestia si taria cu care înfruntau moartea, chiar dupa terminarea luptei, au stârnit înduiosarea ofiterilor poloni.
In ultimul episod al povestirii, deznodamântul, înteleptul hatman Iablonovski îi atrage atentia lui Sobieski ca acei "viteji" nu si-au facut decât datoria, "datorie patriotica si vrednica de lauda ", aducându-i totodata aminte de fagaduiala facuta acestora, "ca vor fi slobozi si nesuparati". El a reusit astfel sa-l convinga, trezindu-l la realitate.
Regele reveni asupra hotarârii luate, multumindu-i lui Iablonovski ca l-a oprit sa savârseasca o fapta condamnabila. Mai mult, recunoscând ca românii s-au purtat vitejeste, Sobieski i-a lasat liberi adresându-le frumoase cuvinte de apreciere: "Voinicilor, zise, sunteti slobozi, mergeti în pace si spuneti copiilor si fratilor vostri ca ati avut cinstea a va împotrivi cinci zile regelui de Polonia".
Indata s-a facut loc moldovenilor care, luându-si ranitii, s-au îndepartat spre munti, în timp ce oastea polona îsi continua retragerea. In urma lor, cetatea, cu portile deschise purtând pe ziduri urmele asediului, ramânea singura "pe culmea înverzita, ca un mare schelet de urias ".
In naratiunea "Sobieski si românii", confruntarea dintre români si oastea polona condusa de regele Sobieski, evidentiaza trasaturile morale ale personajelor. Imaginea regelui trufas, însetat de glorie, apare în antiteza cu imaginea plaiesilor care îsi apara tara cu demnitate si cu sentimentul sfânt al datoriei, nascute din dragoste de tara.
|
|
