|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU STEAUA-N IARBA, TUDOR ARGHEZI
COMENTARIU STEAUA-N IARBA, TUDOR ARGHEZI
Comentariu "Steaua-n iarba" referat de Tudor Arghezi
Lumea microscopica a fiintelor necuvântatoare, pe care le înfatiseaza cu maiestria unui bijutier, este o tema constanta a liricii lui Tudor Arghezi.
Asa se explica faptul ca poeziile din volumul "Stihuri pestrite" care contine creatii datate 1946-1955, dar publicate mai târziu, "reactualizeaza si întregesc bucolica argheziana. "Iezi", "catei", "carabusi", "fluturi", "brotacei", alcatuiesc un univers mirific, acela în care poetul simte mai puternic bucuria existentei". (Eugen Simion).
Din acest volum face parte si poezia "Steaua-n iarba", al carei titlu este o metafora ce se decodifica pe masura ce cititorul parcurge întregul text poetic.
Metafora fiind o figura de stil care are la baza o comparatie din care se înlatura termenul comparat, aceasta poezie este conceputa ca o ghicitoare bazata tot pe o comparatie între însusirile termenului ce urmeaza a fi ghicit si alte obiecte cunoscute din realitate. De aceea fiecare strofa contine ca figuri de stil astfel de comparatii: "Gângania cu stea" este pe rând "un strop de roua-aprins,/ Ce luceste în poiana"/, "o candela de schit", "o za [...]/ Descusuta din pieptarul/ Unei fete-mparatesti" sau "margaritarul" din degetul acesteia, singura vietate care are aureola din tot "imperiul de urzici".
Acestei descrieri "încifrate" îi urmeaza, prin adresare directa, întrebarea care contine de fapt si raspunsul, alegerea trebuind sa se faca doar între termenul livresc "luciola" si cel obisnuit "licurici": "Cum te cheama? Luciola?/ Sau te cheama Licurici?".
Strofa finala prezinta imaginea delicata a licuriciului — o gânganie cu stea de un albastru-verziu, sensibila la cea mai mica atingere, fie chiar "cu gândul". "E gângania cu stea/ Albastruie, stinsa-n verde./ N-o atinge, pana mea,/ Nici cu gândul, ca se pierde."
Arta de miniaturist desavârsit a lui Tudor Arghezi se observa atât din aceasta parte finala, cât si din restul poeziei, pentru ca el sugereaza deopotriva dimensiunea minuscula a licuriciului, stralucirea si culoarea lui, comparatiile si epitetele evidentiind fie câte una din însusiri, fie mai multe în acelasi timp: "strop de roua aprins", "Ca o candela... strânsa-ntr-o scânteie" (dimensiunea si stralucirea), "ca o za", "ca un margaritar din deget", "singura cu aureola" (stralucirea), "stea albastrie, stinsa-n verde" (culoarea).
Miscarea si iuteala deplasarii licuriciului sunt puse si ele în evidenta prin doua verbe cu rol personificator ("s-a desprins si a fugit"), celelalte personificari reliefând locul privilegiat pe care acesta îl ocupa în "imperiul de urzici" ("Pentru gâze într-adins,/ Sa le-ndrume-n buruiana"/, "singura cu aureola").
Intreaga afectiune, duioasa, delicata a poetului fata de acest miracol al naturii care este licuriciul, se degaja din toata poezia, atingând intensitati maxime în final prin gestul sau ocrotitor.
Sub aspect stilistic, pe lânga figurile de stil mentionate, pe lânga cele câteva cuvinte cu rezonanta aparte — "candela", "schit", "margaritar", "aureola", "desti" — se remarca si capacitatea uimitoare a poetului de a îmbina unele cuvinte si de a modifica prin inversiuni structurile sintactice traditionale ale limbii: "fete-mparatesti, "din desti margaritarul", "pentru gâze într-adins sa le-ndrume" etc.
Prin elementele ei de continut si, mai ales de forma, poezia lui Arghezi atesta o impresionanta forta emotionala fie în dragostea de copii, de plante si de animale, fie în cautarea lui Dumnezeu sau în afirmarea fortelor naturale, poetul manifestând "aceeasi nevoie organica de risipire si de recuperare afectiva" (Serban Cioculescu).
|
|
