|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU VANATOAREA REGALA, REFERAT D. R. POPESCU
COMENTARIU VANATOAREA REGALA, REFERAT D. R. POPESCU
Referat "Vânatoarea regala" Comentariu de D. R. Popescu
Ca Panait Istrati, Gala Galaction, Zaharia Stancu, Marin Preda sau Fanus Neagu, D. R.Popescu este, în esenta, un prozator al satului dunarean de dincolo de Olt, satul postmorometian, surprins în perioada când, sub presiunea teribila a furtunilor istoriei contemporane din perioada 1944-1964, vechile tipare se clatina, producându-se, din aceasta cauza, în colectivitatea rustica, o formidabila agitatie.
Specifica prozei lui D. R. Popescu nu e numai evocarea satului dunarean, în momentul când o puternica furtuna sociala îi prabuseste structurile milenare, ci si evidentierea unei alte ipostaze a lumii taranesti. Taranul de peste Olt nu mai e clasicul contemplativ din proza de inspiratie taraneasca, ci omul energic, activ, dinamic, vital, exaltat, omul atitudinilor contrastante, al pasiunilor devastatoare, al candorii angelice, dar si al razbunarilor teribile, tot acest univers rustic fiind un fel de Sicilie în care pasiunile ard cu flacari hiperbolic redimensionate.
Naratiunile lui D.R.Popescu se definesc prin spectaculoase rasturnari de perspectiva si propensiune spre mascarada. In proza lui se remarca prezenta tragicului si a grotescului, a spectaculosului enorm, prin reprezentatie cu datini pitoresti si stranii, venite din stadiul unei civilizatii totemice. Conflictele sunt acut tensionate, cu scene de o cruzime extrema, coexistând grotescul cu supranaturalul. Densitatea epica si varietatea de perspective asupra aceluiasi fapt, alaturi de registrele stilistice diferite cu care se noteaza inflexiunile vorbirii autentice sunt note definitorii ale artei lui D.R.Popescu.
Aparut în anul 1973, romanul "Vânatoarea regala", o vasta ancheta asupra uneia dintre cele mai contradictorii epoci din istoria contemporana a României, al cincelea deceniu al sec. al XX-lea, de o agresivitate dusa pâna la absurd, un deceniu construit la modul unei arhitecturi medievale, e valoros prin aspra judecare a epocii din perspectiva unor severe principii etice. Ineditul universului si violenta conflictelor, densitatea epica si senzationalul situatiilor evidentiaza fara menajamente esentele întotdeauna monstruoase.
Romanul, a carui actiune se desfasoara în mediul rural si în mediul urban, în satul Patârlagele, dar si în oraselele Câmpulet si Turnu-vechi, în primele doua decenii de dupa anul 1944, este, în întregime, o vasta ancheta a procurorului Tica Dunarintu.
Din suita de povestiri a diversilor martori cu privire la moartea învatatorului Horia Dunarintu, tatal procurorului, se desprinde totusi o linie narativa principala. In acea vreme, din porunca lui Galatioan, detinatorul puterii în acea regiune, se organizeaza, sub masca unor principii politice, o vasta campanie de exterminare a partenerilor politici care cuteaza sa fie altceva decât niste supusi docili. Uneltele lui Galatioan, ucigasii, sunt spiritele primare, insi care, în atmosfera apocaliptica, de surpare a structurilor rustice, atemporale, ies la suprafata din cine stie ce strafunduri primitive. Acestia, o adevarata organizatie secreta de calai, nu numai ca ucid, dar în crimele lor sunt de o înspaimântatoare raceala. Imaginatia criminala a ucigasilor e formidabila. Dusmanii sunt înecati în enorme buti de vin, sugrumati, lapidati, ucisi cu bâta, cu briceagul, vânati cu haite de câini, îngropati în burtile cailor. Inainte de a ucide pe adversari, mercenarii lui Galatioan îi supun, din sadism, la cele mai neasteptate umilinte, silindu-i sa-si ceara scuze în genunchi, sa alerge nebuni prin paduri, urmariti de haite de câini si de ucigasi, sa se urce înspaimântati în copaci, sa priveasca neputinciosi cum le sunt batjocorite nevestele. Pentru a complica enorm lucrurile, ucigasii, la rândul lor, sunt ucisi de alte armate de calai, procesul vendetelor luând amploare, violenta devenind o psihoza colectiva.
Monstruozitatea acestei extraordinare vânatori de oameni provine din faptul ca organizatorii crimei nu sunt sefii vreunei organizatii secrete, ci oficialii acelor locuri, vânatoarea aceasta fiind, prin urmare, oficiala, regala. Oficialitatea, regalitatea acelei vremi e o regalitate sui-generis, caci faptele depasesc, prin cruzimea si insolitul lor, orice amintire istorica si orice conventie literara.
"Vânatoarea regala", unul dintre romanele unui vast ciclu epic, o adevarata "saga" în care se mai includ romanele: "F", "Cei doi din dreptul Tebei", "O bere pentru calul meu" pune în miscare peste 70 de personaje. Ele se grupeaza în trei categorii: calaii, victimele si anchetatorii.
Din prima categorie, grupata si aceasta, în: organizatorii crimei si executanti,fac parte: Galatioan, Moise, Circareasa, Patriciu, Florentina Firulescu s.a. Din a doua categorie fac parte victimele: Horia Dunarintu, Calagherovici, doctorul Danila, profesorul Ilie Mânu. Anchetatorul este procurorul Tica Dunarintu.
Horia Dunarintu, învatatorul din Patârlagele, devenit inspector scolar, o victima a lui Galatioan, e inteligent si cutezator, lucid si demn, adversar categoric al violentei, contestând comportamentul discretionar al noii elite politice. El traieste drama celui a carui demnitate si viata e strivita sub apasarea spiritelor politice primare si agresive.
Tica Dunarintu, procurorul, fiul învatatorului, un fel de Oreste al epocii moderne, încearca sa pedepseasca pe criminali, organizând o vasta ancheta si aflând astfel lucruri înspaimântatoare. Tragedia lui provine din imposibilitatea de a descoperi, în hatisul complicat al realitatii, adevarul asupra mortii tatalui sau.
Ilie Mânu, o alta victima a lui Galatioan, profesor la un liceu, se defineste prin aspiratia spre dreptate, sensibilitate, luciditate,demnitate, el refuzând "orice scaun" obtinut prin schimbarea convingerilor. Profesorul Ilie Mânu îsi înfrunta dusmanul fara a se teme de consecinte. Galatioan, însa, înscenându-i un proces murdar, îl arunca în puscarie, unde profesorul moare, dupa care, prin intermediul unui om al sau, ii subtilizeaza toata averea.
Romanul, un fel de Decameron, compus dintr-o suita de povestiri senzationale, apartinând diverselor personaje ale romanului, ilustreaza toate caracteristicile naratiunilor lui D. R Popescu. Cartea se impune prin arta de a construi perspective epice suprapuse, în care tragicul coexista cu grotescul, iar supranaturalul se converteste în ordinea realului.
|
|
