|
Acasa » REFERATE » COMENTARIU VARSTA DE BRONZ, NICOLAE LABIS
COMENTARIU VARSTA DE BRONZ, NICOLAE LABIS
Referat "Varsta de bronz" de Nicolae Labis
Prietenii mei, traiul ni-i tot mai matur,/Desi suntem la varsta poeziei lui Rimbaud Arthur,/Ne-am plictisit de snobism, pana si de plictis,/Ochiul ratiunii ne urmareste pururi deschis,/Romantele sentimentale, de multa vreme ne fac haz,/Vedem luna sferica, arida, reala,/Fara ochi si obraz/Si fara beteala.
Cel mai bun dintre noi poarta în spate o dara de cutit./Fusese activist si a primit-o fara sa se clatine, barbateste./De aceea-i chipul mai palid, glasul mai repezit Si cateodata tuseste./Celui mai vesel flacau dintre noi/I-a murit si bunicul si tatal în razboi./Mama lui a tors, a carpit si-a spalat pe la case./De aceea scrie poezii cu lozinci care sunt totusi frumoase.
Fiecare, fara chiote, îsi iubeste tara, /Suferind cand echipa nationala pierde vreun campionat /Si mai mult, daca omatul mieilor, primavara, /Ori tragedia sovairilor taranului /Lasa un raion codas la semanat.
Fiecare dintre noi a sarutat mandria pe fata/Cu buze fierbinti si subtiri./Nimeni dintre noi nu-si pleaca fruntea semeata/Decat în fata robinetului,/Si fiecare are multe amintiri./Prietenii mei, traiul ni-i tot mai matur,/Desi suntem la varsta poeziei lui Rimbaud Arthur./Romantele sentimentale de multa vreme ne fac haz,/Vedem luna arida, sferica, reala,/Fara ochi si obraz/Si fara beteala.
Cateodata totusi, în nopti cu nouri limpezi,/Cand flacari verzi pe sarma însira ultimul tramvai,/La luna astronomica privim sfiosi, alaturi/De fata calda si cu par balai./Caci tineretea noastra, cand stim si cand nu stim,/Ne porunceste pulsul în piept, ca o dogoare,/Precum curajul omenesc, fierbinte, /In miezul navei interplanetare.
Prin "Varsta de bronz" anticii desemnau cea de-a treia epoca în dezvoltarea omenirii (dupa "varsta de aur" si "varsta de argint), treapta la care apare constiinta de sine, triumful ratiunii, odata cu pierderea naivitatii unei copilarii fericite din varsta de aur. Iar daca e adevarat ca ontogenia repeta filogenia, atunci fiecare individ si fiecare generatie au o varsta de bronz, de trezire la realitate, varsta cand adolescentul se leapada de copilarie luand contactul adevarat cu viata. Ideea o aflam realizata si în arta plastica, într-o magistrala sculptura a lui Auguste Rodin, înfatisand un tanar cu pasi nesiguri, cu ochi închisi si mana la frunte, ca într-o iluminare.
Urmarile grave ale razboiului si prefacerile revolutionare care i-au succedat au grabit apropierea varstei de bronz la generatia lui Nicolae Labis. Poetul se face purtatorul ei de stindard si anunta, solemn, clopotele de alarma ale ratiunii : Clopote grave suna trezirea/Generatiei noastre/Tragem cugetarea afara din teaca.
Poet al candorilor de la varsta adolescentei, Labis e chemat însusi sa le împrastie poezia. El si prietenii lui — generatia lui — sunt mai maturi decat poetul iluminarilor la aceeasi varsta:
Prietenii mei, traiul ni-i tot mai matur,/ Desi suntem la varsta lui Rimbaud Arthur./ Ne-am plictisit de snobism, pana si de plictis,/ Ochiul ratiunii ne urmareste pururi, deschis,
Ne aflam în fata unei marturisiri poetice — cu caracter de manifest — de adanca semnificatie, în ceea ce priveste dezvoltarea liricii noastre în anii de dupa 1960. In sufletul generatiei tinere s-a trezit cugetarea rece. "Romantismul" — a cazut în dizgratie.
Ochiul ratiunii, pururi deschis, face ca luna sa fie considerata pur astronomic, prozaic. Romantele sentimentale au devenit desuete si pline... de haz. S-ar zice ca ne aflam în fata unor epigoni, Labis reeditand la alta rascruce de veac, atitudinea scepticului cu "privirea scrutatoare ce nimica nu viseaza". La aceasta treapta istorica lucrurile stau însa altfel. In cazul "varstei de bronz" a lui Labis nu e vorba de scepticism, ci de trezirea la realitate a unei generatii care prin suferinta a devenit precoce, lipsita de romantism, "depoetizata", realista.
Expresia stilistica a poeziei cauta a fi în acord cu luciditatea, cu constiinta de sine, cu "realismul" poetului si a generatiei pe care acesta o reprezinta. Labis se adreseaza simplu, eseninian: "Prietenii mei..." Arthur Rimbaud devine, mai prozaic, mai simplu, ca un nume de catalog, Rimbaud Arthur, tovaras de varsta al poetului. Pentru ca în legatura cu luna s-au consumat pana acum o cantitate enorma de epitete, comparatii si metafore, de asta data ea e vazuta sferica, arida, reala, cu ajutorul unor simple si prozaice adjective calificative.
Despre cei din generatia sa, a "varstei de bronz" poetul se exprima în chip voit prozaic, simplu, banal chiar. Unul, "cel mai bun dintre noi", ..fusese activist", "poarta în spate o dara de cutit", are chipul palid "si cateodata tuseste". Altuia, "celui mai vesel" i-au murit în razboi tatal si bunicul; iar mama lui " a tors, a carpit si-a spalat pe la case". Din aceasta cauza el scrie: "poezii cu lozinci care sunt totusi frumoase". Acest concesiv totusi, atat de "familiar", aruncat parca la întamplare în contextul unor versuri care apartin unui poet de o mare sensibilitate si de mari elevatii lirice, cum a fost Nicolae Labis, surprinde prin "modernitatea" lui. Poezia este, ca si tineretea, un lucru grav, un dat primordial si vesnic. Romantele sentimentale o pot îmbatrani numai în aparenta. E un lucru stabilit, o data pentru totdeauna, ca lozincile n-au ce cauta în poezie. Dar iata ca totusi poeziile cu lozinci ale unui tanar sunt frumoase, prin sinceritatea totala cu care sentimentul se descatuseaza. Hotarat lucru, Labis cauta aici sa reabiliteze poezia de la polul opus, de la expresia familiara, "prozaica", de toate zilele. Tinerii de azi îsi iubesc tara "fara chiote, suferind cand echipa nationala pierde vreun campionat". Voind a sublinia mandria tinerilor din generatia sa, Labis afla o figura de stil memorabila, prin modernitatea sa, construita din aceleasi elemente ale cotidianului, în aparenta numai banal:
Nimeni dintre noi nu-si pleaca fruntea semeata /Decât în fata robinetului.
Poetul foloseste — se întelege — si cateva imagini din vechiul arsenal, putine însa si original construite : Ratiunea are ochi care ne urmareste pururi: "Ochiul ratiunii ne urmareste -pururi deschis". Mandria se lasa sarutata pe fata: "Fiecare din noi a sarutat mandria pe fata, cu buze fierbinti si subtiri". Abstractiunile devin astfel concrete, palpabile. Generatia varstei de bronz n-a renuntat totusi la vers si poezie, apanajul tineretii si al avanturilor generoase:
Cateodata totusi, în nopti cu nouri limpezi/ Cand flacari verzi pe sarma însira ultimul tramvai,/ La luna astronomica privim sfiosi, alaturi/ De fata calda si eu par balai.
Fie ca voim, fie ca nu, cu stiinta sau fara, tineretea si poezia raman aceleasi, vesnice, motorul însusi al vietii, precum temeritatea omeneasca ce înfrunta spatiul cosmic:
Caci tineretea noastra, cand stim si cand nu stim./ Ne porunceste pulsul în piept, ca o dogoare,/ Precum curajul omenesc, fierbinte,/ In miezul navei interplanetare.
|
|
