|
Acasa » REFERATE » COMPLEMENTUL DIRECT, DEFINITIE, EXEMPLE
COMPLEMENTUL DIRECT, DEFINITIE, EXEMPLE
Referat Complementul direct, definitie, exemple, intrebari
Complementul direct este partea secundara de propozitie care determina un verb tranzitiv indicand obiectul asupra caruia se exercita actiunea.
Criteriul cel mai sigur pentru identificarea acestui complement este valoarea tranzitiva a verbului din regenta.
Desi definitia din manuale cuprinde aceasta indicatie, in practica elevii se multumesc cu argumentarea "arata asupra cui trece actiunea unui verb". In realitate, valoarea tranzitiva este o conditie obligatorie de care depinde natura complementului.
Identificarea complementului direct poate fi gresita chiar de cei care iau in consideratie valoarea tranzitiva a verbului din regenta, daca se limiteaza la folosirea intrebarii "ce".
Astfel intr-un exemplu simplu: "Dupa scris urmeaza oralul", substantivul "oralul" raspunde la intrebarea "ce" si, in plus, sta dupa verb tranzitiv, ca un veritabil complement direct. Si cu toate astea, nu este complement direct, ci subiect. Rezulta deci ca indicatiile date pentru verificarea valorii tranzitive a unui verb nu sunt satisfacatoare, intr-adevar, nu este de ajuns sa punem intrebarea "ce", ci trebuie sa demonstram ca respectivul complement este direct. Pentru aceasta, pe langa cei doi termeni folositi, in mod obisnuit (predicat — complement), este neaparat nevoie de al treilea (subiect). In concluzie, este tranzitiv verbul a carui actiune subiectul o rasfrange asupra unui complement direct.
Prin acest procedeu simplu, se evita multe greseli de analiza chiar pe planul frazei, deoarece de valoarea tranzitiva a verbului din regenta depinde daca subordonata este completiva directa.
Acest aspect demonstreaza, inca o data, imbinarea morfologiei cu sintaxa propozitiei si sintaxa frazei.
De retinut. Pentru identificarea valorii tranzitive a unui verb se va tine seama de subiect -predicat — complement direct. In cazul verbului tranzitiv, subiectul face o actiune pe care o rasfrange direct asupra complementului direct.
In legatura cu complementul direct, trasatura dominanta a acestuia o constituie exprimarea lui printr-un substantiv sau substitut de-al acestuia in cazul acuzativ, neprecedat de prepozitie. Aceasta caracteristica justifica afirmatia din unele definitii ca actiunea "trece direct" asupra complementului direct si tot ea marcheaza distinctia fata de complementul indirect, care se exprima, de obicei, printr-un acuzativ precedat de prepozitie.
Exemplu:
Eu? Imi apar saracia si nevoile si neamul.
(M. Eminescu)
Complementul direct poate fi exprimat si printr-un substantiv propriu, un nume de fiinta sau pronume, in cazul acuzativ, precedat de prepozitia "pe".
Complement direct pot avea si verbele intranzitive atunci cand ele deriva din aceeasi radacina. In acest caz, complementul se numeste intern. Situatia apare destul de rar.
Ca exemple se pot da:
El si-a trait traiul.
Punctuatie. Complementul direct asezat imediat dupa verbul tranzitiv nu se desparte prin virgula.
|
|
